Preşedintele american Barack Obama a numit o nouă şefă de protocol la Casa Albă, în urma demisiei lui Desiree Rogers, la trei luni după ce un cuplu a intrat fără invitaţie la un dineu oficial, incident pentru care ea a fost acuzată, relatează AFP. Noua şefă de protocol, Julianna Smoot, "împărtăşeşte dorinţa noastră de a crea o atmosferă primitoare şi dinamică la Casa Albă, iar eu şi Michelle suntem încântaţi că se va alătura echipei", spune preşedintele Obama într-un comunicat.
Julianna Smoot a fost anterior şefa de cabinet a reprezentantului american pentru comerţ exterior, Ron Kirk, dar şi director pe probleme financiare în campania prezidenţială a lui Barack Obama. Ea a lucrat, de asemenea, pentru patru senatori.
Desiree Rogers, prietenă apropiată a cuplului Obama, a fost criticată de presă, după un incident care a avut loc la 24 noiembrie 2009, la un dineu oficial oferit în onoarea premierului indian Manmohan Singh, aflat în vizită de stat la Washington.
Un cuplu, Tareq şi Michaele Salahi, a reuşit să intre fără invitţie la Casa Albă şi să se fotografieze cu preşedintele Obama, ceea ce provocat îngrijorare în ceea ce priveşte condiţiile de securitate ale preşedintelui, dar şi rigurozitatea lui Desiree Rogers.
Preşedintele Obama a declarat că a fost "foarte supărat" când a aflat despre incident, a cărui dezvăluire a provocat demiterea a trei agenţi ai Secret Service, care asigură paza preşedintelui şi a familiei sale.