Ministrul de Externe al regiunii separatiste Transnistria se află la Chişinău unde discută cu ministrul Moldovean al Reintegrarii despre condamnarea, la Tirsapol, a jurnalistului Ernest Vardanean la 15 ani de închisoare, relateaza Publika TV. Informaţia prezenţei ministrului Vladimir Iastrebceak la Chişinău a fost confirmată de co-preşedintele Comisiei Unificate de Control, Ion Solonenco.
Guvernul de la Chişinău a condamnat verdictul dat în cazul jurnalistului Ernest Vardanean. „Aceste acţiuni sunt îndreptate împotriva securităţii cetăţenilor şi statului Republica Moldova şi sunt o subminare a măsurilor de consolidare a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului”, se arată într-un comunicat al guvernului, citat de Ştirea Zilei.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipiov, a convocat o şedinţă în care a fost discutată sentinţa de la Tiraspol. La şedinţă au participat reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului de Interne, a celui de Externe, ai Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate şi ai preşedinţiei.
Potrivit Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor, un ONG cu sediul la New York, Moldova se afla acum în compania Iranului, Chinei, Vietnamului, Eritreei, Kîrgîzstanului, Azerbaidjanului şi Rusiei, ţări în care există jurnalişti întemniţaţi.