Alexander Vanderee, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Olanda, a declarat, într-un interviu la postul național de radio de la Sofia, că țara sa nu-şi va modifica poziţia împotriva aderării Bulgariei şi României la Schengen.
Întrebat dacă Olanda ar putea urmări exemplul Finlandei care a anunţat cu nu se mai opune aderării celor două ţări la spaţiul european fără frontiere, ofcialul a spus în condiţiile în care rapoartele pe justiţie ale Comisiei Europene din această vară nu sunt foarte pozitive, în parlamentul olandez există un acord larg că în această etapă nu putem sprijini aderarea Bulgariei şi României, a spus oficialul.
În opinia sa, Olanda spune că sunt necesare eforturi suplimentare în lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate.
Ministrul finlandez al afacerilor europene, Alexander Stubb, a declarat luni, la Helsinki, că Finlanda a renunţat parţial la opoziţia sa faţă de aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. El a precizat că ţara sa şi-a relaxat poziţia şi doreşte un plan de compromis.
Propunerea de compromis prezentată de Van Rompuy la Consiliul European din 23 octombrie vizează aderarea României şi Bulgariei cu graniţele aeriene şi maritime în luna martie 2012, urmând ca o decizie privind graniţele terestre să se ia în luna iulie a anului viitor.