Omul Nou

M-am întâlnit azi dimineață cu Omul Nou. Era parcă pe facebook, era parcă pe Youtube, era parcă pe Twitter. Nervos, ofticos, romantic , lamentabil, căcăcios, nevricos, temător, întrebător, vitriolant, bănuitor, vălurit, foarte vălurit. Scos din ale lui, aruncat de colo, colo, Omul Nou. Nehotărât, apolitic sau excesiv de politic, strigător la cer. Cerul? Cerului nu-i pasă de Omul Nou! Ce să fie Omul Nou? I-am zis, Omule Nou, stai să-ți zic ceva despre tine. El m-a privit mirat, de unde ai răsărit moluscă? Așa mi-a zis el, acvatic fiind el, Omul Nou. Fără istorie, fără rădăcini, grăbit, mereu pe grabă, mereu pe fugă, dincolo de Gara de Nord, dincolo de aeroport, dincolo de graniță, dincolo de Africa, dincolo de Europa, dincolo de America, dincolo de Asia, dincolo de planeta Pământ, cine știe, în marele ocean universal, pierdut acolo pe vecie, Omul Nou.

I-am zis! Eşti fie un Napoleon, fie un Elvis, fie Godzila sau un Berlioz, fie bătrâna cerşetoare care aseară mi-a urat sănătate pentru bancnota pusă în palmă, fie un Sartre sau un Eminem sau un Vangelis, sau un Larry King, sau o Shakira, sau un Nostradamus sau Le Pen sau Ataturk sau Ghandi sau Maria Calas sau Queen sau Gagarin sau Garbo sau Joan Baez sau Pink Floyd sau The Truks sau Hruşciov sau Camus sau Bellow sau Borges sau Ciociolina sau Diana sau Peter, Yoko sau Abdul sau Freddy sau Maiusea sau chiar întreaga enciclopedie. Pentru tine au pervertit arta cinematografică, au iscat războie imaginare, au in ventat extratereștrii și godzile și dinozauri fioroși. Au răscolit imaginile de la propaganda pro Hitler sau Tito sau Bush sau Blair sau Dudaev sau Putin sau Mata Hari sau Eminem sau AC/DC sau Osama Bin Laden sau Sex Pistols sau XXX Movies sau Godzila, la scufundarea sensului teribilului Titanic a cărui ecranizare enunţă principiul de ordine al noii lumi care ar fi, spun unii cu maliţie, acela că superbogaţii sânt salvaţi de săraci.

Dar superbogaţii şi-au pierdut misiunea, clevetesc midinetele aporiilor. Superbogaţii sânt arestaţi în corporalitatea maselor flămânde aşa cum filozoful desuet e arestat de utopice. Filozoful desuet aşteaptă mulţimile sublunare ale minelor minierilor care sunt gata, gata să radă centrul, mărşăluind simbolic cu garoafă la butonieră şi scrie cu nesaţiu despre fiinţa fragmentată. Dar cum să fie expirată fiinţa când ea navighează încă spre ultimul sens? Căci am putea descoperi, ridicându-se vălul de pe ochii noştri, că însăşi Dumnezeu are de construit un sens anume schimbându-și înfăţişările sub masca corporalităţii Omului Nou. Iar dacă nu e sens, atunci trebuie să fie manifestarea lui ludică sau poate a atitudinii lui mustrătoare.