„Discriminare la adresa României”, „Să luptăm până în ultima clipă” (Băsescu, Severin, Renate Weber, Baconschi etc.), „Să le arătăm ce am făcut, că am îndeplinit toate condiţiile”. Adică nenumărate reacţii patetice în faţa celei mai puternice operaţiuni europene. Nu împotriva României, cum am fi tentaţi să credem şi cum încearcă să ne convingă toată pleiada de acoperiţi, de păpuşaţi de servicii, de proşti sau de recompensaţi de la Cotroceni. Toţi încearcă să tragă cearşaful pe o situaţie dramatică pentru ţară. Scandalul Schengen este prima acţiune europeană de proporţii împotriva preşedintelui României. În timpul unei dezbateri televizate, o coană cu trei neuroni şi jumătate a şi găsit soluţia. A lansat în direct o idee salvatoare: să facem un pact naţional pentru Schengen! Super! Să trecem la un hei-rup pe graniţe şi să demonstrăm cu toţii prin pieţele oraşelor, strigând, „Vrem în Schengen!”. Sau ceva în genul acesta!
Într-o ţară perplexată de primul refuz european, Traian Băsescu a dat fuga la TVR şi a plusat ca la suspendare. Să se mobilizeze ţara şi să-l apere. Să reacţioneze toţi românii, toată societatea!
Mă tem că suntem nişte hăbăuci! În oftica noastră nebună şi plină de tremurici nu vedem nimic dincolo de Băsescu. Chiar nu pricepem ce se întâmplă! Europa încearcă să improvizeze un instrument cu care să opereze împotriva unui preşedinte aiuritor, de tip afro-latino-american, ieşit din orice logică de tip democratic. Când Sarkozy îi punea braţul pe umăr şi-l străfulgera cu privirea pe marinarul nostru rugător, nu se vedeau în nici un fel nici compasiune, nici simpatie, nici respect. Era o invitaţie severă, care poate fi citită şi ca un refuz categoric. Parcă i-ar spune, nu te apropia, stai la locul tău! Sau lasă-mă!Preşedintele francez avea mina unui om rece, distant, cu săbii în priviri. Arăta a demnitar care ştia bine cu cine vorbeşte, de ce se poartă aşa şi care părea să ştie deja deciziile luate în privinţa interlocutorului său. Joi seara, speriat de proporţia scandalului, Traian Băsescu a dat fuga la TVR (ca şi Ceauşescu în balcon), mai mult pentru a calma poporul român şi pentru a i-o întoarce lui Sarkozy. În loc să discute despre Schengen, Traian Băsescu ne-a anunţat că Franţa vrea să ne vândă cu forţa cele mai performante centrale atomo-electrice din lume. Sigur, în stilul propriu, Băsescu s-a făcut că nu-şi mai aminteşte de ce a fost la Paris şi că a negociat construirea în Transilvania a unor reactoare atomice pentru producerea energiei electrice. Ca şi povestea cu tainul, aruncată golăneşte lui Pierre Raffarin! Probabil că diplomaţia franceză n-a uitat şi nu va uita multă vreme acea ofensă! Cu certitudine, gheaţa de astăzi dintre România şi Franţa a fost pusă în pungi încă de pe atunci! Iar acum e banchiză! La TVR, Traian Băsescu s-a răzbunat şi pe Austria, şi pe SUA, şi pe Anglia. I-am acuzat pe partenerii europeni de afaceri oneroase în România (fapt adevărat şi posibil mai ales din cauza corupţilor din vârful piramidei de la Bucureşti!), semn că se simte în corzi şi că a început să lovească orbeşte, chiar şi acolo unde încă se mai bucură de o brumă de susţinere (nu de simpatie!).
Să trecem de reacţia disperată a preşedintelui român, inclusiv a aplaudacilor şi a celor instrumentaţi de „băieţi” la cauzele greu de formulat ale eşecului românesc. Chiar încercăm să privim situaţia din perspectiva celor care trăiesc dincolo de Curtici şi până la Lisabona sau Londra. Pe acolo se vorbeşte cu groază de balcanizarea Uniunii Europene, de exportul derutant de emigraţie economică din România şi Bulgaria, de un euro-oriental românesc imprevizibil şi indigerabil. Un soi de vulgarizare a acquis-ului comunitar, a cooperării, discursului şi comportamentului, a spiritului european. O aiureală cuibărită în zona Carpaţilor şi purtând un nume: Traian Băsescu. Teama europeană că România nu face decât să treacă de la un dictator la un alt dictator a provocat îngrijorări şi a invitat la reflecţie. Cum a fost în urmă cu câţiva ani Jörg Haider, extremistul ajuns cancelar al Austriei. Şi atunci Uniunea Europeană a luptat cu un personaj, nu cu o ţară. Şi a folosit blocajul diplomatic şi economic. A funcţionat repede şi bine. Incidentul Haider a fost soluţionat rapid. A fost primul caz care a arătat că UE nu are pregătite instrumentele cu care să opereze în cazul unor astfel de personaje-surpriză. Apariţia lui Traian Băsescu în acest club cu mari pretenţii de înnoire a bătrânei Europe a devenit rapid un mare deranj. La toate invitaţiile, apelurile, recomandările directe sau diplomatice, marinarul a rămas ceea ce era la începutul cursei. Cum în România Opoziţia nu are prea mari speranţe, iar presa nu prea contează, europenii au început să lucreze la variante de rezolvare a „cazului Băsescu”, periculos şi pentru ei, şi pentru „grădina Carpaţilor”. Scandalul Schengen şi amânarea României reprezintă prima mişcare europeană împotriva unui politician compromiţător pentru bătrânul continent. După izolarea programatică, după criticile presei şi refuzurile gen Sarkozy sau Merkel şi Berlusconi, am intrat într-o nouă fază. România pierde oportunităţi de toate felurile din cauza preşedintelui. Într-un fel, amânarea la Schengen este o invitaţie europeană adresată tuturor românilor. Ea sună cam în genul:
– Rezolvaţi rapid şi problema Băsescu!
