Opt luni de scumpiri ale gazelor. Urmează și altele

Prețul gazelor naturale vândute pe piața autohtonă a crescut în ultimele luni cu până la 15% și apropierea sezonului rece va aduce cu sine scumpiri și mai mari. Analizând trei componente ale pieței de gaze, en-gros, en-detail și rezidențială, analistul Dumitru Chisăliță arată că după 18 ani de la inițierea liberalizării pieței se desprinde tot mai mult ideea intervenționismului, a măsurilor arbitrar-administrative etc., adică a desființării pieței libere. Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), susține că în prezent, gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, preţul de achiziţie al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii şi a ofertei. Numai că pe această piață, doar cererea este variată, oferta rămânând extrem de limitată, pentru că mare parte din gaz provine de la Romgaz şi Petrom, singurii mari producători autohtoni. Aceste două companii, alături de marii furnizori E.ON şi Engie sunt principalii beneficiari ai liberalizării preţurilor la gaze. La Engie, de exemplu, de la începutul anului 2017 și până acum factura a crescut cu 25%, iar la E.ON cu 15%.
Analizând piața en-gros, Chisăliță susține că începând cu trimestrul II din 2018, pe platformele puse la dispoziție de Bursa Română de Mărfuri (BRM), a apărut o inflexiune a trendului curbei prețului mediu ponderat, acesta crescând în trimestrul III 2018 cu 10,7% față de trimestrul III 2017 pentru gazele tranzacționate, și preconizându-se o creștere de până la 20,8% a prețului în trimestrul IV 2018, față de trimestrul IV 2017.  Acesta a estimat o tendință de creștere a prețului gazelor peste trendul anului 2017 cu ccirca 9,9% pentru gazele din producția curentă; cu circa 14,8% pentru gazele din import și cu circa 10,4% pentru gazele din depozitele de înmagazinare.
Pentru piața en-detail (gaze naturale cu livrare franco-consumator, deci cu servicii incluse), prețurile medii ale tranzacțiilor efectuate în perioada octombrie 2017 și iunie 2018 au fost într-o continuă creștere depășind pragul de 30%. Pe piața rezidențială, tendințele de preț al gazelor naturale, atât pentru gazele din producția internă, dar mai ales pentru gazele din import care vor fi necesare în sezonul rece, dar și necesitatea folosirii gazelor din depozite, vor duce la posibilitatea creșterii prețului gazelor naturale la populație în sezonul rece cu circa 10-15%, dacă se ia în considerare exclusiv prețurile din tranzacțiile derulate prin intermediul BRM, spune Chisăliță.
În plus, un factor care afectează prețul intern de gaze îl reprezintă cea mai apropiată bursă de gaze din Europa de România, cea de la Viena.  Aceasta prezintă o puternică creștere a prețului gazelor natural în  trimestrul IV din 2018, față de perioada similară din 2017, conform contractelor futures, salt care poate să fie cu până la 37%. Experiența anilor trecuți permit folosirea acestui preț ca un reper pentru prețul gazelor din Federația Rusă vândute în Europa Centrală și de Est.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4560 Articole
Author

7 Comentarii

    • Nu ca daca nu ar fi PSD nu s-ar mai face pretul la bursa. FUGI ma sugaciule… Am impresia ca tu cand mergi sa faci treaba mare tot PSD-ul e de vina si părobabil daca ai vreun copil tot PSD-ul e de vina. OFFFF Ciuma asta!

  1. Este minunat ! Ce nu se intelege ? Totul se face pentru fericirea si bunastarea poporului roman ! Dau cu o mana , iau cu doua , este tehnica de guvernare a PSD ! Mai marim putin pensiile si salariul minim, ne umflam in pene si ne laudam in toata mass-media ; cand incepe dezastrul scumpirilor energetice , care genereaza inflatie si scumpiri pe toate fronturile , mucles , sau , in cel mai bun caz, dam vina pe nefericita economie de piata ! Da’ cum naiba tari care nu au productie de energie hidro , nu au petrol si gaze , au preturile energiei mai mici ca noi ??!!

  2. Asta era, probabil, dupa „virgula” din programul de guvernare (noul plan cincinal…)

  3. Si ziaristii aia care ziceau ca liberalizarea va aduce concurenta si preturile vir scadea nu stiau de Romgaz , Petrom, E.ON şi Engie?

  4. NU va suparati, nu va ingrijorati, va fi bine in 2040, asa arata STRATEGIA 2040 a dlui Dragnea, aia PROMISA de dl Dragnea de la Congresul PSD din Martie 2018, ati uitat-o?!
    Aia in care dl Dragnea a zugrăvit o Românie fabuloasă, aia care facea din Romania viitor mare Nod energetic si de transport, cu trenuri de mare viteză, autostrăzi, educaţie şi sănătate!
    Dar totul în 2040, pentru cine va apuca măreaţa lume nouă anunţată de Dragnea.
    Până la fericirea din 2040, ne sufocăm în demagogia si minciunile si dezastrul si haosul din 2018.
    https://adevarul.ro/news/politica/pana-fericireadin-2040-sufocam-demagogia-2018-nu-s-a-spus-congresul-psd-1_5aa68fc9df52022f757992db/index.html#

    Hai, ca o sa fie BINEEEEE!
    Pana atunci, plangeti dupa maretul Program de guvernare, uitat cu tot, cu Virgula celebra, de dl Dragnea si ai lui!

    http://partidulpromite.ro/category/promisiuni-electorale/partidul-social-democrat/

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.