Fagola Foggi, amiralul flotei berbere, îi transmise generalului Egonai un mesaj de pe orbită, avertizându-l că se confrunta cu o formă de viaţă perversă.
Egonai o înjură în gând pe Fagola şi regretă povestea de dragoste trăită pe asteroidul Ugube. Îşi reaminti nopţile nebune petrecute în marile lacuri şi hârjoana de pe câmpiile Goline. Un lucru căruia nu-i dăduse prea multă importanţă atunci îi reveni în minte. Un arbore dispăruse sub ochii lui iar păsările Makko începuseră să vorbească între ele în limba lui. Crezuse că totul se datora stresului din războaiele mileniului dar acum era sigur că nu putea fi vorba decât despre Aghile. Aghile venea de nicăieri şi părea o construcţie a Ultimului Sens, a ultimei Enciclopedii. Egonai blestemă războaiele mileniului şi îşi spuse că dacă nu ar fi început poate că Aghile ar fi rămas ferecat dincolo de orizontul vizibil. Nu avea cum să lupte cu un inexistent atât de pervers care se folosea de nori ca de o mantie magică. Se gândi să-şi retragă forţele dincolo de centura de asteroizi şi să caute o gaură de vierme pe care apoi s-o închidă cu un scut magnetic. Aghile era îndrăgostit de Fagola Foggi şi voia să-şi bată joc de Egonai pentru a-l împinge la sinucidere. Generalul dădu ordinul de retragere şi-i trimise iubitei sale de pe orbită un ultim mesaj care trecu cu greu prin stratul noros. Aghile luă forma mesajului şi se strecură prin antenele cuirasatului spaţial condus de Fagola Foggi.
– Și noi, ăștia, românii, ce treabă avem noi cu povestea asta fantezistă, întrebă secretarul PNG, reactivat de câteva zile.
– Păi ar trebui să fim și noi pe orbită, înțelegi?
– Dar PSD e? Nu e. Dar PNL e? Nu e. Dar USR e? Nu e? Băi, mă lași?!
