Pană de curent în staţiunea Sveti Vlas de pe litoralul bulgăresc. Turiştii au stat, vineri seară, fără lumină, aer condiţionat şi apă caldă timp de cinci ore. Nu este pentru prima dată când turiştii din ţara vecină se confruntă cu astfel de probleme. O pană de curent care a avut loc la 23 iulie a […]

Copiii au vârsta de doi, respectiv trei ani. Victimele au fost internate, iar vieţile lor nu sunt în pericol. Patru români, printre care doi copii, au fost răniţi într-un accident rutier produs în sud-vestul Bulgariei, în apropiere de satul Jelezniţa, a anunţat Centrul naţional pentru coordonare medicală, citat de agenţia FOCUS. Copiii au vârsta de […]

Fondul de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) a încheiat un acord cu un alt investitor pentru dezvoltarea unui centru comercial în Bucureşti şi negociază achiziţia unui depozit, tot în Capitală. Proiectul privind construcţia unui centru comercial se află în faza de due diligence, potrivit unui comunicat transmis de fond bursei de la Londra, informeaza […]

248km pe oră este viteza cu care a fost prins un şofer circulând pe Autostrada Soarelui. Şoferul prea grăbit are 23 de ani şi se afla la volanul unui Porsche. Poliţiştii de la Brigada Rutieră i-au suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. În plus, şoferul vitezoman s-a ales şi […]

Fidel Castro ar urma să apară sâmbătă în faţa Parlamentului, pentru prima dată la patru ani după intervenţia chirurgicală în urma căreia s-a retras de la guvernare, relatează DPA. Castro a convocat Adunarea Naţională, care se reuneşte în mod normal de două ori pe an.Cei 610 deputaţi urmează să discute despre ameninţarea nucleară din Orientul […]

Peste 164.000 de turişti sunt înregistraţi, în acest week-end, în unităţile de cazare de pe litoralul românesc, numărul fiind unul record pentru acest sezon estival. Potrivit unei statistici furnizate de către Asociaţia Litoral – Delta Dunării, 164.740 de turişti erau înregistraţi oficial, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în structurile de cazare, dar numărul total […]

Curios cum preşedintele Traian Băsescu s-a rănit în ureche cu un beţişor. Nu e de mirare că domnul Băsescu şi-a băgat în ureche capătul fără vată al beţişorului pentru că, se ştie, mintea acestuia stă doar la problemele ţării. Ciudat este că şeful statului foloseşte beţişoarele pentru a-şi curăţa urechile. Normal ar fi fost ca făuritorul societăţii capitaliste multilateral manelizate să se scobească în urechi cu unghia crescută a degetului mic.

În condiţiile în care statul pune bir mare pe creativitate şi consideră că dreptul de autor trebuie amendat, ne închidem firmele şi nu mai facem spectacole. Probabil mulţi dintre artiştii din România vor ajunge să fie îngropaţi cu hainele din spectacol, pentru că mai mult nu-şi mai pot permite oricât ar crea, sunt obligaţi să […]

În Normandia, pământul şi marea se joacă cu lumina, iar în prima jumătate a secolului al XIX-lea artiştii au găsit scenariul ideal pentru a experimenta noi teorii. Azi, ca şi ieri. În această vară, peste 200 de evenimente culturale reamintesc magicul moment al începutului artei moderne. Lumina a fost elementul cel mai important pentru impresionişti, modalitatea fundamentală de interpretare a naturii.

În săptămâna care s-a încheiat, BET și BET-C au înregistrat o creștere de 3,46% respectiv 2,81 procente, în timp ce BET-FI a avansat cu 4,74%. Lichiditatea medie zilnică a reușit o apreciere de121 procente, până la 18,87 milioane, în timp ce capitalizarea bursiera a avansat cu 3,4% față de săptămâna anterioară, până la 92 miliarde […]

Avertizarea este valabilă sâmbătă, între orele 11:00 şi 23:00. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi valabilă sâmbătă, care vizează Maramureşul, Transilvania, nordul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei şi vestul Munteniei, precum şi zona de munte, unde se vor manifesta averse, descărcări electrice, vijelii şi izolat căderi de grindină. Potrivit avertizării […]

Viiturile continuă să facă ravagii în nordul Indiei şi în Pakistan. Cel puţin 113 de oameni au fost înghiţiţi de ape în Kashmirul indian. În Pakistan se vorbeşte de o adevărată tragedie. Peste 14 milioane de oameni sunt afectaţi de inundaţiile din ultima perioadă, cele mai grave din istoria Pakistanului. ONU a descris situaţia drept […]

Manelele economice sunt cântate pe toate vocile de oameni care se cred serioşi sau care ar trebui să fie măcar conştienţi de seriozitatea funcţiei lor, scrie omul de afaceri Dinu Patriciu în ziarul pe care îl patronează. „Undeva, într-un studiu despre Dimitrie Cantemir, Constantin Noica vorbeşte despre lăutărism în cultura română. Îl descrie, cu un […]

Prinţesa Mary a Danemarcei, soţia prinţului moştenitor Frederik, este însărcinată cu gemeni şi va naşte în ianuarie 2011, a anunţat, vineri, Curtea regală daneză. Cuplul princiar danez are deja doi copii – prinţul Christian, în vârstă de patru ani, şi prinţesa Isabella, în vârstă de trei ani. Prinţul danez Frederik, în vârstă de 42 de […]

Compania Apple va deschide la Londra cel mai mare magazin pe care îl are în lume. Magazinul cu numărul 300 pentru Apple va fi amplasat în Covent Garden şi urmează să fie cel mai profitabil. Deschiderea oficială are loc sâmbătă, ceremonia urmând să distragă atenţia de la problemele pe care gigantul IT le are cu […]

Cercetătorul Mojib Latif spune că încălzirea globală va aduce temperaturi cu 5-6 grade mai mari. Ar fi bine să ne obişnuim cu vremea caniculară. Şi asta pentru că temperaturile de peste 50 de grade vor deveni în următorii zeci de ani o normalitate. O spune doctorul în oceanografie Mojib Latif, un cunoscut expert în evoluţia […]

Două maşini au fost distruse şi mai mulţi oameni au fost răniţi uşor în urma unui scandal cu împuşcături, care a avut loc în această dimineaţă în cartierul Giuleşti din Capitală. Şi asta după mai mulţi bărbaţi au atacat locuinţa unei florărese pentru a cere bani în schimbul protecţiei. Scandalul a avut loc în jurul […]

Din cauza caniculei, meduze de apă dulce au apărut în râul Moscova, iar NASA avertizează că fumul de la incidenii a urcat la mari altitudini. Fumul de la incendiile de vegetaţie din Rusia a ajuns în stratosferă, la o altitudine de 12 kilometri, potrivit datelor furnizate de sateliţii americani Terra şi Aqua.”La această altitudine, fumul […]

Antrenorul Stelei, Victor Piţurcă, s-ar fi certat cu patronul echipei, Gigi Becali, susţin două ziare de sport. Tehnicianul nu a făcut deplasarea cu echipa la Braşov. Scântei la Steaua, acolo unde Victor Piţurcă şi Gigi Becali s-au certat, susţine Prosport. Piţurcă ar fi refuzat să facă deplasarea la Braşov, acolo unde steliştii o întâlnesc sâmbătă […]

Guvernul lui Boc se pregăteşte să vândă tot ce se mai poate din economia naţională, ţinta principală fiind domeniile strategice: energie, petrol, gaze naturale, resurse minerale şi cercetare-dezvoltare. Sub pretextul „impulsionării activităţii investiţionale a României în condiţiile crizei financiare şi valorificării oportunităţilor specifice contextului actual”, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri primeşte, printr-o hotărâre de guvern aflată în stadiu de proiect, un mandat special pentru perioada 2010-2011 privind administrarea, atragerea de investiţii şi valorificarea de acţiuni la operatorii economici aflaţi sub autoritatea acestuia. 

Întrebarea este logică şi obligatorie. Ne ajută în toate. Să vedem pe ce oameni ne bazăm, să stabilim direcţia în care o luăm. Şi să ştim ce-i cu noi. În funcţie de proiectul de ţară stabilit, începem să ne organizăm viaţa şi să ne punem pe treabă. Dacă o transformăm într-o zonă agricolă, cei care […]

O înţelegere cu iz de escrocherie ar fi stat în spatele spectacolului de lansare a brandului de turism al României de la Shanghai. Cel mai periculos lucru este că personajul principal al înţelegerii este nimeni altul decât iubitul fiicei mari a preşedintelui Traian Băsescu, afaceristul Giovanni Francesco, cel care a stat alături de cuplul prezidenţial la terasa Cireşica de pe litoral.

Mai multe trenuri sunt blocate, vineri după-amiază, în gări din judeţul Arad, după ce de pe versanţi s-au scurs aluviuni pe calea ferată, între localităţile Bârzava şi Bătuţa, printre garniturile afectate fiind două trenuri rapid internaţionale. Potrivit reprezentanţilor staţiei CFR Arad, citaţi de Mediafax, în urma unei furtuni care a avut loc vineri după-amiază de […]

Consilierii generali au aprobat, vineri, proiectul de hotărâre privind reducerea posturilor în Poliţia Comunitară a Municipiului Bucureşti, de la 1.087 la 389. Proiectul a primit 25 de voturi „pentru” din partea consilierilor municipali. De asemenea au fost votate două amendamente care au avut în vedere înfiinţarea a două noi posturi într-o direcţie, prin reducerea de […]