Aşteptarea

În condiţiile în care statul pune bir mare pe creativitate şi consideră că dreptul de autor trebuie amendat, ne închidem firmele şi nu mai facem spectacole. Probabil mulţi dintre artiştii din România vor ajunge să fie îngropaţi cu hainele din spectacol, pentru că mai mult nu-şi mai pot permite oricât ar crea, sunt obligaţi să aştepte să le treacă viaţa asta tristă.

Ca să închizi o firmă treci pe la administraţia financiară să rezolvi cinstit problemele ca să fii cu totul în regulă. Ajungi acolo, spui care îţi e păsul şi eşti întrebat cum se numeşte firma, răspunzi cu un cuvânt care începe cu litera A, şi ţi se spune „pardon, veniţi altădată pentru că funcţionarul care se ocupă de litera A e în concediu”, insişti „vreau să rezolv astăzi problema, mă poate ajuta funcţionarul de la litera B?”, „şi el e în concediu”, „şi daca ei nu se mai întorc din concediu eu nu mai rezolv problemele firmei, nu mai plătesc impozit?”, „ba da, impozit plătiţi şi pe perioada asta în care e omul în concediu”, „atunci doresc să rezolv azi problema, rog pe domnul de la litera C să facă asta”, „bine, dar nu ştiu ce să fac”, „acelaşi lucru pe care îl faceţi cu o firmă care se numeşte cu C, intraţi în computer la numele firmei şi spuneţi ce datorii am şi ce trebuie să platesc”. Cu chiu, cu vai îmi spune că am nevoie de o fişă pe care trebuie să o iau de la un alt birou. Merg la biroul respectiv şi întreb de fişă, sunt întrebată dacă am datorii, şi răspund că nu cred să mă ştiu cu datorii, „pe răspunderea dumneavoastră?”. Uimită spun da, li d-na îmi dă mai în silă, mai de milă foaia respectivă. Eu mă întreb, nu era normal să intre în computer pentru ca îi dădusem toate datele să vadă dacă am sau nu datorii? Dar asta e funcţionărimea din statul român, prea mulţi şi prea puţin informaţi, prea slab pregătiţi, prea înceţi, prea comozi, prea orgolioşi să facă şi munca celui care e plecat în concediul meritat (sau nu!) şi te mai întrebi de ce statul român pierde atâtea taxe. Păi dacă eram o firmă mare cu milioane de lei datorie, tot aşa îmi spuneau, „pe răspunderea d-voastră că nu aveţi datorii?”. Fără să verifice? Dar probabil că aşa e sistemul care trebuie să permită hoţilor să facă să pară că sunt în legalitate.

Ăsta e un mic exemplu de cum merg treburile în ţară şi de cât trebuie să aşteptăm ca unul sau altul să se sinchisească să-şi facă treaba pentru care e plătit. Timpul trece şi noi plătim impozite pentru nimic.

De aceeaşi aşteptare avem parte în oricare din birourile acestei ţări, de amânări peste amânări, de termene „legale” care ne fac să plătim biruri în plus sau care amână rezolvarea problemelor cetăţenilor.

Şi în situaţiile legate de câinii comunitari (temă de care mă ocup în mod special în articolele din cotidianul.ro) ne lovim de aceeaşi chestiune, ba chiar mai gravă. În toate judeţele se strigă cu disperare că sterilizarea e soluţia optimă pentru oprirea înmulţirii lor, dar liderii noştri, şefi de servicii administrative sau primari, ignoră cu desăvârşire propunerea sterilizării gratuite din partea unor mari fundaţii, îi amână, îi duc cu vorba şi între timp pun amenzi exorbitante pentru abandon. În situaţia în care statul ia din salarii şi pensii, măreşte birul, creşte taxele, oamenii nu îşi mai pot permite şi oricum vor abandona chiar dacă amenda va fi de 50 de milioane. În loc să se găsească soluţii cinstite de ajutor şi încurajare de adopţie, la noi e tocmai invers.

În loc să se facă curăţenie pe banii marilor fundaţii, aşa cum au procedat Oradea şi întregul judeţ Bihor, primăriile dau legi locale aberante care prevăd amenzi pentru săracii care nu mai au nici ce să mănânce şi omoruri barbare pentru cei care nu cuvântă. De ce? Pentru că oricât de mic e bugetul pentru rezolvarea situaţiei câinilor maidanezi, tot îl pot fura sau redirecţiona în afaceri proprii. În loc de amendă, de ce nu s-a gândit nimeni să oblige cetăţeanul care abandonează să sterilizeze din bani proprii 10 câini comunitari, să-i îngrijească şi să le caute stăpân?

Decât să se facă atâtea contestaţii, mai bine se învaţă cetăţeanul român, cu obligativitatea la voluntariat şi poate îl şi educăm cu ocazia asta. Dar în România se pare că sunt necesare aşteptarea şi amânarea, lasă-mă să te las, şi timpul trece, leafa merge, mie nu-mi prieşte munca(de altfel, românul a inventat lozinca „munca nu a omorât pe nimeni, dar de ce să risc?”), mai bine mă gândesc cum să fur. Asta se dictează, asta e directiva primordială şi asta se promovează.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.