Trofeul Cupei Mondiale pare a fi din aur masiv, dar calculele nu mint, masa unui asemenea obiect trebuind să fie uriaşă. Un profesor de chimie din Marea Britanie a calculat că dacă trofeul de la Cupa Mondială ar fi complet din aur, atunci fotbaliştii nu ar putea să îl ridice deasupra capului la sfârşitul competiţiei. […]

Partidul Democrat Liberal (PDL) va analiza luni, în ședința Biroului Permanent, excluderea din partid a deputatului Daniel Oajdea. „Partidul Democrat Liberal înțelege dificultățile pe care parlamentarii PDL le au în această perioadă în relația cu electoratul, din cauza măsurilor de austeritate care trebuie aplicate. În același timp, însă, PDL apreciază că, în momente de criză, […]

Vicepreşedintele Senatului, Anca Boagiu (PDL), acuză PSD şi PNL că vor denunţarea acordului României cu FMI pentru a transforma ţara în debitorul Rusiei şi Chinei în Uniunea Europeană. Boagiu susţine că astfel se doreşte revenirea la modelul economic şi social „împotriva căruia românii au ieşit în stradă în urmă cu 20 de ani”. „Am luat […]

Adminstraţia Naţională de Meteorologie a anunţat, duminică, – pe baza datelor înregistrate în sistemul specializat  EUMETSAT O3MSAF-, că indicele de radiaţii Ultra Violete este unul foarte mare, în mai multe zone din România. Medicii recomandă să se evite expunerea la soare, iar pe cei care aleg să meargă la plajă îi sfătuiesc să folosească doar creme cu un factor de proecţie UV cât mai mare.

La început ceva nu s-a legat cum trebuie. Pe lumina zilei, Stadionul „Iolanda Balaş-Söter” arăta mai degrabă ca un teatru de vară, plin de scaune albe ocupate de oameni care, chiar şi după începerea concertului, vorbeau la telefon, schimbau îmbrăţişări mondene şi alergau fără răgaz după sucuri, cârnaţi şi bere. Bună parte dintre cei care […]

Preşedintele Dmitri Medvedev l-a demis pe Viktor Cerkesov din fruntea Agenţiei Federale pentru Armament, o funcţie pe care acesta o ocupa din mai 2008. Cerkesov a fost şeful KGB în Leningrad, iar apoi a fost director ajunct al FSB, în perioada în care succesorul KGB-ului a fost condus de Vladimir Putin. Începând din 2003 a […]

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că PSD oferă parlamentarilor PDL un carnet de partid, dacă „vor avea conştiinţă şi vor vota moţiunea de cenzură”, însă de marţi porţile PSD vor fi închise pentru deputaţii şi senatorii puterii care vor fi împotriva moţiunii.

Deşi a câştigat alegerile, stânga nu poate forma guvernul din cauza lipsei de aliaţi. Partidul minorităţii maghiare, atacat de fosta putere, poate ajunge la guvernare, alături de formaţiunile de centru-dreapta. Premierul slovac Robert Fico şi partidul său de centru-stânga (SMER) au câştigat alegerile de sâmbătă, obţinând 34,8% din voturi. Alături de partenerii naţionalişti din Partidul […]

În ciuda afirmaţiilor făcute azi de ministrul de Interne, Vasile Blaga, referitoare la nevoie unui nou împrumut de la FMI, bancherii sunt de altă părere. Consultantul financiar Bogdan Baltazar a declarat azi că nu este nevoie de un nou acord cu FMI, ci se poate renegocia în cadrul celui existent. „Eu nu cred că avem […]

Poliţiştii din România au confiscat, de la începutul anului, droguri în valoare de 4.800.000 de euro şi au destructurat 96 de grupări, 290 de persoane fiind arestate. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, peste 200 de kilograme de droguri au fost confiscate, au fost descoperite 1.100 de cărţi de credit false, iar oamenii legii au […]

Pe 29 iunie 1950, amatorii din SUA produceau surpriza care rezistă şi acum pe prima poziţie în topuri: învingeau una dintre marile echipe ale Angliei. Pe 12 iunie 2010, bomba amorsată acum 60 de ani pe Estadio Mineiro din Belo Horizonte a produs din nou ravagii. Nici acum, Anglia nu a reuşit să învingă o […]

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, afirmă că România este printre ultimele în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, după semnarea contractelor, din cauză că nu ştie să facă management performant. Borbely susţine că ţara noastră nu s-a „dezmeticit” după aderarea la UE în privinţa realizării unui management performant al proiectelor. „România e printre primele […]

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor judeca luni un nou termen din dosarul Zambaccian, după retrimiterea în judecată a fostului premier Adrian Năstase, a soţiei sale şi a Irinei Jianu, de către procurorii DNA. Soţii Năstase sunt acuzaţi că ar fi primit de la Irina Jianu bunuri necuvenite în valoare de peste 630.000 […]

Alegătorii invitaţi de deputatul Daniel Oajdea să îşi exprime opinia cu privire la moţiunea de cenzură ce se va vota săptămâna aceasta în Parlament au ales ca guvernul PDL să fie înlăturat. Înainte de vot ei au început să se îmbrâncească, motiv pentru care a fost necesară intervenţia forţelor de ordine. Ultima oră: Deputatul Oajdea a decis să voteze pentru trecerea moţiunii de cenzură şi căderea guvernului Boc.

 

 

Oajdea ar putea fi exclus din PDL

A 11-a licitaţie pentru o masă în compania miliardarului Warren Buffett a fost câştigată contra sumei de 2,63 milioane de dolari, bani care vor fi vărsaţi în contul organizaţiei de caritate Glide Foundation din San Francisco. Buffett a ales fundaţia pentru că soţia sa, Susan, decedată în 2004, a lucrat aici ca voluntar. În 2009, […]

Compania de stat Romgaz, unul din cei doi mari producători de gaze naturale din România, are de recuperat de la clienţii săi creanţe de 236,4 milioane lei (circa 56 milioane euro), în cea mai mare parte pentru gazele achiziţionate de aceştia în iarna 2009-2010. „De asemenea, cu o parte din clienţi există contracte de eşalonare […]

Zeci de mii de germani au răspuns apelului partidelor de stânga şi al sindicatelor şi au protestat în Berlin şi Stuttgart faţă de aceea ce consideră cel mai draconic plan de austeritate de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial. „Aceasta nu este justiţie socială”, „Criza se numeşte capitalism” şi „Locuri de muncă, drepturile […]

Instituţiile de credit vor putea acorda în magazine doar aşa-numitele împrumuturi legate, destinate exclusiv finanţării unor bunuri sau servicii şi prin care vor răspunde, alături de vânzător, pentru orice pretenţii ale clientului, aflate în conformitate cu contractul încheiat şi cu legislaţia, relatează Mediafax. „Se interzice încheierea, în spaţiile de comercializare a bunurilor şi/sau serviciilor, de […]

Dacă încă nu ştiţi cum stau lucrurile la conducerea acestei ţări şi încă mai speraţi în bine, permiteţi-mi să vă împărtăşesc o poveste primită prin mail de la un amic. Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se […]

Premiul la categoria I, pus în joc de Loteria Română la extragerea 6/49 de duminică, este de peste 3,3 milioane de euro. Nimeni nu a mai ghicit cele şase numere norocoase din data de 7 martie. Atunci, marele premiu, de 1.7 milioane de euro, a fost câştigat de un grup de 15 persoane. Începând de […]

Un număr de 24.111 turişti se găseau vineri pe litoralul românesc al Mării Negre, informează un comunicat transmis duminică de Asociaţia Litoral – Delta Dunării. Din numărul total de turişti veniţi pe malul mării, 22.650 erau români şi 1.461, străini. Cei mai mulţi turişti (12.140) se găseau la Mamaia, dintre aceştia 12.140 fiind români şi […]

Indicii Bursei de la București și-au continuat deprecierea și în săptămâna care s-a încheiat iar lichiditatea a continuat să rămână la niveluri foarte scăzute; nici măcar listarea Bursei de Valori pe propria platforma nu a reușit să mai animeze apatia din piață. În săptămâna care s-a încheiat, BET și BET-C au înregistrat o scădere de […]