Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a precizat că inţiativa accesării de fonduri europene aparţinuse managementului companiei Marmosim. Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului deAfaceri, Adriean Videanu, a declarat că, în calitate de acţionar, a renunţat la ideea ca Marmosim să acceseze fonduri europene, „pentru a evita orice comentariu cu putinţă legat de acest lucru”. […]

Circulaţia tramvaielor liniei 41 din Capitală va fi suspendată duminică, în vederea efectuării reviziei tehnice la reţeaua electrică de contact a mijloacelor de transport de pe traseul respectiv, informează Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB). RATB precizează că transportul călătorilor va fi asigurat de linia naveta de autobuze 641, care va funcţiona între Piaţa Presei […]

Autorităţile au pus ochii şi pe banii copiilor. Printre indemnizaţiile care vor fi tăiate este posibil să fie inclusă şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, care ar urma să revină la suma de 600 de lei, la care se mai adaugă încă 200 de lei, alocaţia copilului. În total, mamele ar primi suma de 800 de lei.

Deși piața imobiliară duce lipsă acută de clienți, agenții imobiliari rămân principala problemă a celor care sunt în căutarea unei case. Agenția de profil imobiliare.ro a întocmit un top al celor mai frecvente nemulțumiri legate de standardul scăzut al serviciilor oferite de agenți.  Totodată, reprezentantul companiei, Daniel Crainic, susține că în acest context, se impune […]

Preşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat că partidul său nu va mai participa marţi la întâlnirea convocată de preşedintele Traian Băsescu cu sindicatele, patronatele şi partidele politice. Liderul PNL Crin Antonescu a declarat că, deşi iniţial hotărâse să participe la întâlnirea de marţi, ulterior din cauza condiţiilor impuse de preşedinte nu vor mai participa.”Suntem conştienţi […]

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a ţinut să-şi exprime toată disponibilitatea pentru un dialog cu partenerii sociali, implicit cu organizaţiile naţionale studenţeşti. În urma pichetului organizat astăzi, de către Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), Funeriu i-a invitat la discuţii pe reprezentanţii UNSR, dar după finalizarea lucrărilor Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor. De asemenea, […]

Criza economică afectează și demografia, astfel că suntem din ce în ce mai puțini. Potrivit datelor publicate azi de Institutul Naţional de Statistică (INS), populaţia României a scăzut cu 5.150 de persoane în luna martie față de februarie, când s-a înregistrat o reducere cu 5.708 de persoane. Cu toate acestea, în cea de-a treia lună […]

Executivul ia în calcul asumarea răspunderii pentru actul normativ prin care vor fi reduse salariile bugetarilor cu 25%, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea. Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat că Executivul ia în calcul asumarea răspunderii pentru actul normativ prin care vor fi reduse salariile bugetarilor cu 25%, conform înţelegerii cu […]

Rusia trebuie să-şi consolideze prezenţa în industria energetică şi metalurgică din România, trebuie să se implice în privatizarea întreprinderilor din România şi în construirea unei a doua centrale nucleare în ţara noastră, se arată în noua doctrină a politicii externe a Moscovei. Preşedintele rus Dmitri Medvedev a aprobat o nouă doctrină de politică externă menită […]

Carla Bruni i s-a confesat Primei Doamne a SUA, cu ocazia vizitei cuplului prezidenţial francez la Casa Albă. Frumoasa artistă i-a povestit lui Michelle Obama că ea şi soţul ei au lăsat odată un şef de stat să altepte pentru că…au făcut sex. Informaţia a fost dezvăluită în cartea lui Jonathan Alter, „The Promise: President […]

Deși noul program guvernamental Prima Casă pentru locuințe noi a fost lansat de aproape o lună, cererea rămâne una scăzută. Și asta din cauza condițiilor ambigue, care deranjează atât băncile, cât și potențialii clienți.

Guvernul s-a angajat să limiteze până la începutul anului viitor personalul din sectorul public la 1,29 milioane de salariaţi, ceea ce reprezintă disponibilizarea a 70.000 de bugetari, puţin peste 5%, reiese din datele prezentate în scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul cu FMI.

Preţurile de consum au crescut în aprilie cu 0,35% faţă de martie, astfel că inflaţia anuală a urcat la 4,28%, ca urmare a deprecierii leului şi scumpirii medicamentelor, datele fiind în linie cu estimările analiştilor economici.

Piraţii somalezi capturaţi de marina militară rusă au fost eliberaţi, dar nu au mai ajuns la ţărm, cel mai probabil fiind morţi, scrie presa rusă, care vorbeşte despre un gest deliberat al militarilor ruşi. După capturarea piraţilor, oficiali ruşi şi chiar preşedintele Medvedev se întrebau „de ce Rusia trebuie să hrănească piraţii” pe parcursul detenţiei […]

Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu” din Slatina va găzdui, în perioada 6 – 12 iunie, sesiunea specială a examenului de bacalaureat pentru elevii care se pregătesc în vederea participării la olimpiadele şi competiţiile sportive internaţionale. Pentru această sesiune sunt eligibili 362 de absolvenţi de clasa a XII-a, selecţionaţi în scopul stabilirii loturilor olimpice care vor […]

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez promite măsuri dure contra speculatorilor „burghezi”, pe care îi acuză de inflaţia din ţară şi de moneda tot mai slabă. „Trebuie să oprim asta chiar acum. Burghezia nu ascultă apelurile la conştiinţă. Să acţionăm cu o mână fermă”, cerea liderul socialist cabinetului. „Trebuie să zdrobim speculaţiile.” Deja aflată în recesiune şi […]

Masonii din cadrul Marii Loji Naţionale a României şi-au desemnat un nou Mare Maestru: pe omul de afaceri Tudorel Niţulescu. Marea Lojă Naţională a României are un nou conducător, în urma alegerilor desfăşurate vinerea trecută. Numele său este Tudorel Niţulescu, informează un comunicat de presă al instituţiei. Niţulescu a câştigat în trei tururi de scrutin […]