Şase persoane au ajuns, aseară, cu răni grave la spital, din cauza inconştienţei unui şofer de numai 26 de ani. Aflat la volanul unui Opel Astra şi însoţit de o domnişoară, tânărul circula pe ştefan cel Mare, dinspre Barbu Văcărescu către Pârgarilor, iar la intersecţia cu Calistra Grozovici a virat la stânga, deşi avea “Interzis”.Potrivit […]
Toate știrile
Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, joi, la Realitatea TV, că nu cunoaşte nimic despre modul în care senatorul Cătălin Voicu a ajuns să fie numit pentru funcţia de ministru de Interne şi afirmă că Viorel Hrebenciuc „a tras sforile” în această privinţă."Cel care a tras foarte tare sforile pentru ca Voicu să fie ministru […]
Ministerul Educaţiei finanţează, anual, competiţii între şcoli pentru evaluarea instituţională a fiecărei unităţi din punct de vedere al incluziunii şi performanţei, iar în funcţie de rezultatele obţinute vor fi clasificate astfel: „excelent”, „foarte bun”, „bun”, „satisfăcător” şi „nesatisfăcător”.Potrivit proiectului Legii Educaţiei sunt premiate substanţial atât şcolile cu excelenţă în incluziune, cât şi cele cu excelenţă […]
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea a semnat la Vaslui două contracte care vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea şi amenajarea infrastructurii educaţionale preuniversitare din judeţ. Cele două contracte sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional.Primul proiect prevede lucrări de reabilitare şi modernizare pentru Şcoala Nr. 3 din municipiul Vaslui, iar investiţia se ridică la 1,18 milioane […]
Senatorul PSD, Cătălin Voicu a declarat la Realitatea TV că toate discuțiile prezentate în stenogramele din dosarul său date publicității, erau de natură politică între colegi, prin care fiecare „încerca să-și crească cota de influență”."Dacă eu afirmam ceva, asta nu înseamnă că şi puteam să fac ceva", spune senatorul social-democrat, care susţine că a apelat […]
Târgul internaţional de turism ANAT a descoperit o găselniţă pentru a atrage publicul în număr cât mai mare: păpuşa Barbie Elena Udrea.Păpuşa este blondă, are părul prins în coadă, un trandafir portocaliu şi este îmbrăcată în costum popular tradiţional, cu ie, fotă neagră şi brâu. Preţul este de “numai” 30 de lei, după cum povesteşte […]
Noul Proiectul al Legii Educaţiei, aflat deja, pe site-ul ministerului Educaţiei prevede ca o grupă de la grădiniţă să aibă, în medie 15 copii, o clasă pregătitoare, 20 de elevi, în timp ce una din învăţământul gimnazial, liceal şi postliceal va include în medie 25 de şcolari.În învăţământul preşcolar, grupa ar trebui să aibă în […]
Fostul şef de stat Ion Iliescu a afirmat, joi, că se produc o serie de „agitaţii” pe tema pericolului ca România să fi fost invadată de ruşi în decembrie 1989, el argumentând că nu a existat acest pericol şi întrebându-se, retoric, pe marginea subiectului: „De unde mama dracului?”"Se fac atâtea agitaţii pe această temă, că […]
Senatorul PSD Alexandru Mazăre a declarat, vineri, că discuţia dintre el şi senatorul PSD Cătălin Voicu, din stenogramele din dosarul DNA, a fost una „politică”, el precizând că aceasta a avut loc „faţă în faţă”, şi nu la telefon."A fost o discuţie politică pe care am avut-o, ca multe alte discuţii pe care le am […]
Liderul UDMR, Marko Bela, spune că ar desfiinţa instituţia prefectului şi ar înlocui-o, în ultimă instanţă, cu „un funcţionar care pur şi simplu să supravegheze legalitatea în teritoriu”.Marko a declarat joi seară, într-o emisiune televizată, că în ceea ce priveşte reforma administrativă există două variante: una cu trei niveluri – central, regional şi judeţean, sau […]
La ora actuală nu se ştie sigur cine a dat probe (stenograme) din dosarele penale ale senatorului Cătălin Voicu. Principalii suspecţi sunt doi senatori din Comisia juridică. Un lucru este cert: mai mulţi penalişti consultaţi de cotidianul.ro susţin că, prin publicarea lor, stenogramele nu mai pot fi utilizate drept probe în procesul care va avea […]
Un adult şi doi copii au fost spulberaţi pe trecerea de pietoni. În plus, o femeie este rănită. Victimele au fost transportate la Spitalul Floreasca.UPDATE: Publicăm fotografii de la un cititor cotidianul.ro ! UPDATE: Circulaţia rutieră în zonă este perturbată serios. Blocajele rutiere afectează şi liniile autobuzelor RATB 330 şi 335. UPDATE: Sensul de circulaţie […]
Vodafone România s-a ales cu un proces penal după ce un angajat al companiei ar fi furnizat unui detectiv particular duplicatul unor facturi telefonice. Se întâmplă şi la case mai mari. Vodafone România s-a ales cu dosar penal după ce avocata Calcev Florica a sesizat că mai multe duplicate ale facturilor sale telefonice ar […]
Premierul ungar Gordon Bajnai nu va cheltui salariul de 12 forinţi (0,04 euro) câştigat în decurs de un an, ci îi va păstra ca amintire a mandatului său în fruntea guvernului interimar, relatează agenţia ungară MTI, citând tabloidul “Blikk”.Premierul ungar a precizat că Ungaria va putea adopta moneda euro în 2014 dacă se va menţine […]
Trăim de câţiva ani un sevraj mediatic creat deliberat în jurul unei poveşti dintre un bătrânel miliardar şi relaţia sa cu o minoră – căci la începuturi ea se afla la mijlocul liceului, şi devenită între timp majoră atotştiutoare, de la modă la sfaturi de viaţă. Asta nu ar fi nimic ieşit din comun, epocile […]
1. O cucoană supărată pe politicienii care se îmbracă de la casele de modă străine cheamă patetic şi patriotic la utilizarea producţiei autohtone. De vină sunt politicienii, zice dânsa, iar nu costumele de doi lei făcute de ai noştri. Mulţi dintre croitorii români au impresia că în curând la uşa lor vor bate Chivu Stoica […]
Un fenomen pe cât de ilar, pe atât de tragic s-a întâmplat în istoria comunistă/postcomunistă a României: importante personaje religioase au susţinut Partidul Ateu şi demolarea propriilor lăcaşe de cult, iar propagandişti comunişti s-au reconvertit după Revoluţie în pioşi închinători în faţa icoanelor pe care le huleau în şedinţe de Partid. După minunata tradiţie românească, […]
Sub titlul „1970-2010 – 40 de ani de artă graffiti”, casa pariziană de licitaţii Artcurial anunţă, pentru 22 martie, o vânzare dedicată unuia dintre sectoarele cele mai controversate ale artelor vizuale: street art. Apărute la New York, la începutul anilor ’70, celebrele graffiti, realizate pe zidurile caselor, pe pereţii vagoanelor de cale ferată sau pe […]
O nouă varietate de lalea albă va purta numele primei doamne a Rusiei, Svetlana Medvedeva, au anunţat horticultorii olandezi cu ocazia inaugurării expoziţiei anuale din renumitul parc floral Keukenhof (Olanda)."Sunt profund impresionată de acest cadou simbolic. Aceste lalele simbolizează într-adevăr prietenia noastră, care devine tot mai puternică. Sunt convinsă de faptul că relaţiile dintre ţările […]
La cererea BNR ca preşedintele FMI să ţină un discurs în Parlament, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a afirmat: Nu suntem o ţară de lumea a treia.Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a criticat, marți, în ședinta Biroului Permanent a Camerei, o propunere a BNR care dorește ca președintele FMI, Dominique Strauss-Kahn, să adreseze o alocuțiune […]
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, în cadrul vizitei în Azerbaidjan, că elementele scutului anitrachetă de pe teritoriul României nu sunt îndreptate împotriva altor state și că nu au existat presiuni în amplasarea sistemului defensiv în România."Nimeni nu a forţat România să participe la desfăşurarea sistemului american de apărare strategic, sistem care nu este […]
Europa Centrală a suferit cel mai mult din cauza recesiunii mondiale, iar ţările acestei zone, printre care şi România, nu vor vedea o asemenea explozie bazată pe piaţa imobiliară, credite bancare şi retail, spune directorul Băncii Mondiale pentru Europa Centrală şi ţările baltice într-un interviu cu Associated Press.„Aceste ţări erau cele mai afectate din lume”, […]
Firma particulară de aviaţie care, din acest an, pe bani frumoşi, furnizează piloţii pentru aeronavele folosite de preşedintele României s-a mai pricopsit cu un contract numai bun de invidiat. De data aceasta, e pentru transportul aerian al celor grav bolnavi.Dacă pentru pilotarea aeronavelor oficiale prezidenţiale firma norocoasă încasează frumoasa sumă de peste o jumătate de […]
Mini-cinematografele porno vor plăti în continuare taxe mai mari decât cinematografele obişnuite, după ce CEJ a decis că statul belgian a fost îndreptăţit să recupereze, în 2004, taxe de aproape 50.000 de lire de la un astfel de cineatograf, informează publicaţia britanică The Independent. Potrivit sursei citate, mini-cinematografele porno vor plăti taxe mai mari decât […]
Investiţiile străine şi cele cu capital indigen sunt bine venite într-o ţară cu o economie marcată de cod galben spre roşu şi cu un număr nesustenabil de şomeri, pensionari şi funcţionari publici. Cu o economie destructurată (fără industrie, cu o agricultură falimentară şi cu principalele resurse naturale externalizate), ţara are nevoie stringentă de investiţii, iar […]
CNSAS pune la dispoziţia ziariştilor documente din arhiva Securităţii, înainte ca acestea să fie folosite de instanţă în stabilirea unei sentinţe definitive de colaborare cu Securitatea. O tehnică proprie ambelor instituţii.Ziarul „Adevărul” de marţi a publicat un articol incriminant la adresa criticului Mircea Iorgulescu, bazat pe acuzaţiile lui Bujor Nedelcovici şi ale Floricăi Jebeleanu (fiica […]