„Atenție la deficitul acesta, nu se poate să nu-l corectăm”, spune guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Toate știrile
Actorul avea 86 de ani. Chuck Norris fusese internat de urgență în Hawaii. Aceasta s-ar fi confruntat cu probleme grave de sănătate.
Călătorii din zonele unde nu vor mai circula troleibuzele liniilor 69 și 85 vor fi preluați de linia navetă de autobuz 685, care va intra în funcțiune tot de sâmbătă.
Prima parte a dezbaterii și votului pentru buget a avut loc într-o ședință maraton începută la 21.00 și finalizată la 03.00.
Nouă persoane au fost arestate preventiv la Oradea după ce au vândut droguri tinerilor, inclusiv elevilor, în apropierea școlilor și la petreceri.
Marinescu invocă anumite surse conform cărora tăierile de la instituția condusă de Lia Savonea au fost propuse de premierul Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, ambii liberali.
Dani și Ionuț Mocanu, condamnați pentru tentativă de omor, au fost extrădați din Italia și aduși în România pentru a-și executa pedepsele de 4 și 7 ani de închisoare.
„Este bine că bugetul va fi distrubuit de către Consiliul General? Asta vom vedea”, transmite Ciprian Ciucu.
Constantin Brâncuși este celebrat printr-o retrospectivă majoră la Neue Nationalgalerie din Berlin, ce reunește sculpturi, fotografii și materiale de arhivă. . Publicul poate descoperi lucrări emblematice și reconstituiri ale atelierului său parizian, precum și evenimente culturale asociate, inclusiv conferințe și recitaluri.
„Am obţinut mari succese şi progrese în modernizarea industriei noastre a blindatelor”, a declarat Kim Jong Un, potrivit agenţiei nord-coreene.
„Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR respinge sprijinul pentru Complexul Energetic Oltenia și pune în pericol mii de locuri de muncă din Gorj”
Meryl Streep a donat peste un milion de dolari Muzeului Național de Istorie a Femeilor din Washington.
Filaret a primit titlul de patriarh onorific al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, iar în 2019 i s-a acordat titlul de erou al Ucrainei.
Ca de obicei, Trump a uitat complet de politețuri și de diplomație și a dat cu bâta-n baltă amintind de un episod chinuitor în istoria omenirii.
Pe numele a patru persoane de cetățenie germană, cu vârste între 28 și 51 de ani, au fost emise mandate de arestare preventivă.
Trezorierul SUA anunţă că alte două monede – o monedă de un dolar şi o monedă de o uncie (aproximativ 31 de grame) de aur – se află, de asemenea, în studiu.
„Ne facem datoria de opoziție”, a spus George Simion.
Ce au avut și ce au pierdut. Primarul Londrei vrea ca laburiștii să promită oficial revenirea în UE la alegerile din 2029. Sadiq Khan propune restabilirea legăturilor cu piața unică pentru a salva economia britanică.
„Este un vot asupra ideii de normalitate într-un stat democratic, care ar trebui să fie guvernat de legi, nu de decizii luate după bunul plac al Guvernului”, a spus Peiu în plen.
Angajații Șantierului Naval DAMEN Mangalia au oprit lucrul pentru a doua zi consecutiv, nemulțumiți de salariile neplătite timp de trei luni.
Selecționerul Mircea Lucescu a anunțat lotul pentru meciul de baraj împotriva Turciei, iar patru jucători sunt convocați în premieră.
„Au vrut să mă reducă la tăcere, să-și arate ei mușchii în fața tuturor membrilor afiliați, să arate că dacă vor, pot să reducă un membru la tăcere”, îl acuză Ilie Drăgan pe Răzvan Burleanu.
Europarlamentarul ECR susține că „transportatorii români vor fi îngenuncheați și asta va fi o undă de șoc în toată țara”.
Confederația atrage atenția și spune că țări precum Ungaria sau Croația au reacționat rapid, plafonând prețul maxim la carburant.
Cuba se confruntă cu o criză energetică majoră și nu a mai primit petrol de la începutul lunii ianuarie. SUA mențin o blocadă severă asupra insulei, fapt ce a dus la pene totale de curent. Rusia a anunțat că este gata să ofere tot sprijinul Cubei.
Două plângeri au fost depuse împotriva cântăreţului francez Patrick Bruel, în special pentru viol şi tentativă de viol.