Marea Britanie vrea înapoi în UE

Ce au avut și ce au pierdut. Primarul Londrei vrea ca laburiștii să promită oficial revenirea în UE la alegerile din 2029. Sadiq Khan propune restabilirea legăturilor cu piața unică pentru a salva economia britanică.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Marea Britanie vrea înapoi în UE

Ce au avut și ce au pierdut. Primarul Londrei vrea ca laburiștii să promită oficial revenirea în UE la alegerile din 2029. Sadiq Khan propune restabilirea legăturilor cu piața unică pentru a salva economia britanică.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, vrea ca Regatul Unit să fie din nou parte a Uniunii Europene. Edilul dorește ca această promisiune să fie punctul central al campaniei electorale pentru alegerile generale din 2029. Khan susține că Brexitul a dăunat țării, reducând investițiile străine și exporturile către piața europeană. În opinia sa, noile politici comerciale ale SUA au creat o incertitudine economică suplimentară pentru britanici.

Sadiq Khan propune o foaie de parcurs care să înceapă restabilirea relațiilor diplomatice și comerciale. Ulterior, acesta vede necesară revenirea în Uniunea Vamală și în piața unică în timpul actualei legislaturi. Primarul consideră că beneficiile apartenenței la blocul comunitar sunt acum mult mai evidente pentru cetățeni.

„Ca Partid Laburist, ar trebui să candidăm la următoarele alegeri generale cu un angajament clar în platforma noastră: un vot laburist ar însemna revenirea în Uniunea Europeană”, a afirmat Khan, potrivit AGERPRES.

CITEȘTE ȘI: UE și Regatul Unit, acord post-Brexit

Edilul a recunoscut că i-a fost greu să vadă cum mulți europeni au părăsit Londra după referendum. Planul lui Khan se lovește de ascensiunea partidului Reform UK, condus de Nigel Farage. Formațiunea populistă conduce în prezent în sondaje cu 25% pentru scrutinul din 2029.

„Trebuie să fim fără echivoc în ceea ce privește beneficiile Uniunii Europene, deoarece acum am văzut alternativa: mai puține investiții în Regatul Unit și mai puține exporturi către UE”, a declarat el pentru La Repubblica.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. am spus de multe ori si o repet…”uk nu trebuia sa imtre in ue,si acum 10 ani nu trebuia sa iasa”…..adaug ,nu ii face bine sa intre din nou
    vb veche ”din greseala in greseala spre victoria finala”….aferim

  2. A fost o gafa determinata tot de Trump si de pudelii englezi ,lozinca Global Britain,o iluzie desarta
    Unirea face putere!

  3. Un noneuropean vrea inapoi in UE. Gyurico n-a mai gasit altul ? Englezii au spus-o foarte clar: UK nu sta in UE sa fie condus de catre cei pe care i-a batut mar sa salveze Europa: hitler, franco, mussolini, horthy, antonescu, s.a.m.d.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.