Un consilier local PNL Slatina a tras cu arma de vânătoare când mascații au intrat peste el. Liberalul și directorul companiei de apă Olt, reținuți

Consilierul local, un apropiat al primarului Mario de Mezzo, ar fi dat cu împrumut bani, în repetate rânduri, cerând dobândă.

Un consilier local PNL Slatina a tras cu arma de vânătoare când mascații au intrat peste el. Liberalul și directorul companiei de apă Olt, reținuți

Consilierul local, un apropiat al primarului Mario de Mezzo, ar fi dat cu împrumut bani, în repetate rânduri, cerând dobândă.

Directorul administrativ al Companiei de Apă Olt (CAO) și un consilier local PNL din Slatina au fost reținuți, joi, într-un dosar de șantaj și camătă. Alesul PNL a tras cu arma de vânătoare pe care o deținea legal în momentul în care mascații au venit să-i percheziționeze domiciliul.

IPJ Olt a transmis că joi, 22 octombrie, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, potrivit Adevărul.

„În dimineața zilei de 22 octombrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane, în vârstă de 58 și 60 de ani, din municipiul Slatina.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și camătă, în vederea administrării probatoriului”, se arată în comunicatul IPJ Olt.

Consilierul, un apropiat al primarului Mario de Mezzo

Vizați de percheziții sunt diretorul administrativ al Companiei de Apă Olt, Cătălin Andronesu și consilierul local PNL Slatina, Valeriu Matei. Cel din urmă este un apropiat al primarului Slatinei, Mario De Mezzo.

„Nu am ce să declar în această situație. Nu are legătură cu mine, nu sunt implicat în niciun fel”, a declarat De Mezzo pentru Adevărul.ro.

Autoritățile precizează că, între noiembrie 2024 și octombrie 2026, consilierul local i-ar fi împrumutat victimei bani în repetate rânduri, cerând dobândă. Ulterior, între iunie și septembrie 2026, cei doi bărbați ar fi constrâns victima pentru a obține bani sau alte beneficii materiale.

Cazul este anchetat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

Focuri de armă la percheziții

Când polițiștii au intrat în locuința lui Valeriu Matei, sursele citate spun acesta a tras un foc cu o armă de vânătoare deținută legal, moment în care oamenii legii i-au cerut să predea arma, iar acesta s-a conformat.

Arma a fost ridicată de polițiști, iar activitățile specifice au continuat. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Citește și

Lulea, reacție după dezvăluirile lui Cîrligeanu: Reforma AUR nu este posibilă cu Simion la conducere

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.