Ce poate schimba Rareș Bogdan? A oferit liberalilor un moment de imagine. Și pe acesta l-au exploatat prost. Au ieșit la rampă de parcă ar fi cumpărat un cal, neîncercînd să transforme prezența jurnalistului într-o lansare de proiect sau de direcție nouă.
Toate știrile
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic, valabilă de vineri seară până duminică. Astfel, în zona montană, vântul va sufla tare, iar la altitudini de peste 1.500 de metri temporar…
Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că lipsa de autostrăzi şi infrastructura precară, în general, reprezintă cel mai mare minus al României. Firea laudă protestul #şîeu şi spune că întreaga clasă politică…
Ambasada Danemarcei în România a postat, vineri, pe Facebook, un mesaj ironic despre lipsa autostrăzilor în ţara noastră, care se încheie cu replica „iegxact”…
Protestul ”România vrea autostrăzi”, derulat, vineri, timp de 15 minute, a însemnat trafic blocat în centrul Capitalei, dar şi pe mai multe drumuri importante din ţară. În marile oraşe…
Regimul Kim Jong-Un ar putea relua testele nucleare şi balistice, în contextul eşecului negocierilor pe tema denuclearizării cu Statele Unite, afirmă un oficial nord-coreean citat de agenţia Associated Press…
Preşedintele american Donald Trump şi-a declarat ‘cea mai caldă simpatie’ după ‘oribilul masacru’ căruia i-au căzut victime 49 de persoane ‘nevinovate’ la Christchurch, în Noua Zeelandă…
Decât să-i dea sfaturi domnului Mandachi legate de banii săi, domnul Dragnea ar trebui să se dea de exemplu, donându-şi conacul făcut din câştigurile de bugetar pentru înfiinţarea unei case de copii şi oferindu-le unor case de copii peştii din lacul Belina pe care-i mai are prin congelator.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Bacău, în timpul protestului de 15 minute pentru construcţia de autostrăzi, că angajaţii şi firmele care au contracte pentru construcţia de drumuri nu au timp …
Omul de afaceri Ştefan Mandachi, iniţiatorul protestului ”România vrea autostrăzi”, a declarat, vineri, la inaugurarea primului metru de autostradă din Moldova, pe care l-a construit din banii săi…
Poliția și Jandarmeria au dormit în papuci, președintele și liderii PNL s-au făcut că plouă, zîmbind viclean și satisfăcuți în barbă (cu un fel de Doamne-ajută în gînd) și așa am ajuns la o încărcătură nervoasă cum n-a mai fost din 1990.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi…
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că, în timp ce unii ”fac circ” şi susţin protestul ”România vrea autostrăzi”, a început lucrul la primii kilometri reali de autostradă…
Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinte al Senatului, a declarat, vineri, la Galaţi că Ordonanţa 114 „este în chinurile refacerii”, în sensul că se lucrează la modificarea acesteia…
Zeci de firme, primării, echipe sportive, personalităţi, sindicate, dar şi persoane fizice au anunţat că se vor alătura protestului „România vrea autostrăzi” și și-au întrerupt activitatea, vineri, timp de 15 minute…
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că o va propune pe Rovana Plumb să ocupe prima poziţie pe lista pentru alegerile europarlamentare, dar susţine că…
PSD afirmă, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat bugetul de stat pe 2019, că acesta ar trebui să îşi ceară scuze că a blocat nejustificat bugetul, calificând atitudinea preşedintelui drept…
Laurențiu Caramete a creat o serie de soft-uri de realitate virtuală prin care aduce aproape de noi, practic la îndemâna noastră, atât sistemul nostru solar, cât și spațiul cosmic îndepărtat.
„Mă alătur şi eu acestei acţiuni. (…) Am să particip. Am înţeles că vin în faţa ministerului câţiva colegi din anumite structuri şi am să particip şi eu cu mare drag. Ne dorim cu toţii autostrăzi”, a declarat Eugen Teodorovici…
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a spus, vineri, la Bacău, unde a anunţat începerea proiectului Autostrăzii Moldovei, că „este doar începutul”. Întrebat ce mesaj are pentru cei care vor participa la protestul de 15 minute…
Liviu Dragnea a avut o primă reacție după declarațiile președintelui Klaus Iohannis privind bugetul de stat. „Eu am înțepenit. Deci în spate nu mai simt nimic, în față încă mai pot să vorbesc”…
Cu câteva ore înaintea orei 15, când este programat protestul inițiat de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, conducerea ministerului Transporturilor, în frunte cu ministrul Răzvan Cuc…
Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii, a avut o replică la atacurile președintelui Iohannis la adresa PSD privind bugetul de stat…
Teroristul australian Brenton Tarrant a scris numele domnitorului român Șerban Cantacuzino pe una dintre armele cu care a fost comis atentatul.
În 2018, valoarea comerțului bilateral dintre Egipt și România a ajuns la 918 de milioane de dolari, Egiptul devenind principalul partener comercial al țării noastre în regiune…
Poliţiştii au dus la audieri zece persoane, doar în dosarul de comerţ ilegal cu tutun instrumentat de autorităţile din Olt. Totodată, s-au găsit peste 2.300 de kilograme de tutun foi şi 4.500 de ţigarete…