Într-un timp mai scurt decât și-ar fi dorit, Dorian Popa s-a atașat foarte mult nu doar de colegii săi ”Lemuri”, ci și de vecinii din satul malgaș în care a locuit.
Toate știrile
Liderul PSD Liviu Dragnea a ținut să precizeze joi, cu privire la remaniere, că Ministerul Justiției este asumat de partidul său.
Opera Națională București deschide stagiunea 2018-2019 cu premiera spectacolului Otello de Giuseppe Verdi.
Conform sursei citate, în perioada 2017 – 2018, cei 14 bănuiţi de furt, toţi angajaţi ai societăţii comerciale, în calitate de şoferi, ar fi…
Imagini spectaculoase surprinse joi pe Dunăre, în dreptul orașului Galați. Fluviul dă senzația că fierbe, nori de aburi ridicându-se…
Arta fugii de Johann Sebastian Bach/Erich Bergel este monumentalul opus pe care îl va prezenta dirijorul Cristian Mandeal, vineri
Consiliul Uniunii Europene a adoptat, pe 24 septembrie 2018, prelungirea perioadei de aplicare a mecanismului privind…
Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare, a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, că…
Colonelul Ionuţ-Cătălin Sindile, actualul șef al Jandarmeriei Române, s-a prezentat, joi, la Parchetul General pentru a fi…
UPDATE Ministrul Justiției Tudorel Toader se declara convins recent că Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii va da un…
Mireasa a ajuns la spital aproape in coma alcoolica dupa ce ar fi baut mai multe pahare de vodca. Cativa apropiati ai…
Aceasta a precizat că, pentru instituția pe care o conduce, va fi prea complicat să se verifice cum se va întâmpla și cine sunt…
Toate jucătoarele din top 10 WTA au fost eliminate. Și spaniola Garbine Muguruza, locul 14 WTA, a fost eliminată
Primul mesaj de acest fel a venit din partea unui om e important pentru campioana noastră, Gică Hagi
Sâmbătă, 29 septembrie 2018, începând cu ora 19:00, are loc, în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra Târgoviște, premiera spectacolului Livada de vișini
NAFTA a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 1994, unul dintre obiectivele principale ale tratatului fiind eliminarea graduală a…
Ministrul de Externe a mai declarat miercuri că în privinţa unei rechemări a ambasadorului român în SUA, George Maior, trebuie..
Aceasta a mai susținut că procurorii nu îi cheamă la audieri pe cei care au comis violenţe în Piaţa Victoriei, deşi au…
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, miercuri, intervenţia naţională în cadrul dezbaterilor celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU care se desfăşoară la New York…
Complexului traseu juridico-administrativ pe care Realitatea TV l-a parcurs de-a lungul ultimilor câțiva ani i se adaugă o ciudățenie care…
Mi-aș dori sa aflu de ce Ambasada Romaniei de la Washington și Misiunea Permanenta a României la ONU, conduse de George Maior și Ion Jinga, țin la secret vizita lui Iohannis…
Una caldă, alta rece pentru Onea și Negulescu! Joi, însă, CSM va lua în discuţie din nou suspendarea din funcţie a celor doi procurori…
Cum arată undergroundul bucureștean în 2018? Ce a mai rămas? S-a restrîns acesta? A încremenit în spaimele nopții? A rămas în întregime o lume de homeless?
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat miercuri că, în ceea ce privește Referendumul din 6-7 octombrie, ALDE…
Alegerea unui antreprenor ce a dorit să spargă monopul din Lass Vegas arată că SUA înțeleg cât de important va fi în noul context global resortul patriotismului, deja puternic exploatat de Rusia sau China
La remarca jurnaliştilor potrivit căreia Liviu Dragnea a anunţat că va avea loc o remaniere guvernamentală, după referendumul din 6-7 octombrie, Tăriceanu…