Secretariatul de Stat pentru Culte a rămas probabil singura instituţie prin care parlamentarii şi alţi oameni politici, mai mult sau mai puţin conjuncturali, direcţionează sume pentru
Toate știrile
Anunţul a fost făcut de actualul şef al Băncii Naţionale, cu ocazia unei conferinţe de presă.
Tribunalul București a respins solicitarea DNA de a face statul responsabil de plata daunelor către victimele incendiului din Clubul Colectiv
Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, i-a chemat la Palatul Victoria pe șefii celor șapte administratori de pensii private din România
DNA şi SRI s-au folosit de MONSAT pentru interceptări fără mandat judecătoresc.
Iniţiativa a venit din partea liderilor Peluzei Cătălin Hîldan.
Şeful IPJ Ialomiţa şi alţi opt poliţişti sunt cercetaţi după jafurile de la Sineşti, anunţă Poliţia Română.
Fostul primar din Iaşi a declarat că i s-au cerut denunţuri pe numele lui Victor Ponta, Olguţa Vasilescu, Liviu Dragnea sau „un ministru greu”.
Anchete la Piteşti, după ce doi băieţi au fost filmaţi în timp ce jucau fotbal pe acoperişul unei şcoli.
Hotărârea a fost luată după ce au fost mai multe scandaluri legate de faptul că pensionarii nu-și primeau pensiile înaintea unor sărbători importante
ArcelorMittal a primit aprobarea Comisiei Europene de a cumpăra oţelăria de la Ilva (Italia).
Iohannis a sesizat CCR pe Legea programului de susţinere a incubaţiei şi creşterii în sectorul avicol, dar şi pe cea a programului de susţinere a crescătorilor de porci
Grevă în Sănătate Angajaţii din domeniul sanitar au fost în grevă de avertisment între 9:00 şi 11:00, nemulţumiţi de scăderea lefurilor după intrarea în vigoare a Legii Salarizării. De la Patriarhie, la CNCD Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a fost reclamat la Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării după ce a declarat că minorele […]
Majorarea acestor dobânzi favorizează scumpirea creditelor, dar creează premise şi pentru acordarea de bonusuri mai mari pentru deponenţi.
„Sunt hotărât, primul lucru pe care îl fac mă duc la CSM şi fac o sesizare la Inspecţia Judiciară.“
Un şofer și-a parcat mașina pe linia de tramvai, blocând timp de o oră, luni, zeci de tramvaie pe Calea Moşilor din Capitală.
Vladimir Putin a fost învestit luni pentru a patra oară în funcția de președinte al Rusiei, după ce a câștigat alegerile prezidențiale din luna martie.
Anchetatorii au ajuns la concluzia că dispozitivul a fost plantat chiar de către cei care au fost chemați în casa ministrului de Interne
Cetatea bastionară Alba Carolina a devenit din nou în aceste zile plină de viaţă şi simţi peste tot aroma istoriei.
„Ponderea persoanelor subocupate1 în totalul populaţiei active a fost în anul 2017 de 2,3%, cu 0,1 puncte procentuale mai scăzută decât în anul precedent.
Inspecţia Judiciară a anunţat, luni, că efectuează controale având ca obiect eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor…
Mihaela Buzărnescu a jucat săptămâna trecută finala de la Praga. Simona Halep rămâne în continuare, pentru a…
Autoritățile egiptene au terminat cercetările mormântului lui Tutankamon, pentru a descoperi
În 8 mai, Teatrul Naţional din Bucureşti prezintă spectacolul cu piesa lui Eugène Ionesco, în regia semnată de Andrei și Andreea Grosu.
Un medic rezident clujean, în vârstă de 27 de ani, a fost voluntar timp de trei săptămâni într-un spital din Irak, unde a tratat refugiaţi din Mossul, răniţi de gloanţe sau explozii.
Traian Băsescu, convertit anul trecut în președinte de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN) din Republica Moldova, i-a cerut…