Papa, cele 10 porunci și primul păcat… Nu e mândria

Descris adesea ca un  comunicator talentat, mai deschis şi mai confortabil în acest

De (R.C.)
Papa, cele 10 porunci și primul păcat… Nu e mândria

Descris adesea ca un  comunicator talentat, mai deschis şi mai confortabil în acest

Descris adesea ca un  comunicator talentat, mai deschis şi mai confortabil în acest exerciţiu decât predecesorul său Benedict al XVI-lea, Papa vorbește cam în această cheie când vine vorba de ”păcatele”… jurnaliștilor.

„Dezinformarea este primul dintre păcatele, greşelile – să spunem aşa – ale jurnalismului”, a declarat el în timpul unei audienţe la Vatican pentru înmânarea unui premiu jurnalistic în prezenţa jurnaliştilor italieni.

„Dezinformarea este unul dintre păcatele jurnalismului. Ele sunt în număr de patru: dezinformarea, atunci când un jurnalist nu informează sau informează prost; calomnia (uneori folosită); defăimarea, care este diferită de calomnie, dar distruge; iar al patrulea (…), dragostea pentru scandal”, a declarat papa argentinian, citat într-un comunicat al Vaticanului.

„De exemplu, manipulările celor care răspândesc ştiri false din interes pentru a influenţa opinia publică mă îngrijorează”, a explicat el, făcând apel la „o explozie de responsabilitate” în „situaţia dramatică prin care trece Europa, prin continuarea războiului din Ucraina”.

„Speranţa mea este să dăm spaţiu vocilor păcii, celor care se angajează să pună capăt acestui conflict, precum şi atâtor altora”, a insistat el.

În  vârstă de 86 de ani, Papa  urmează să viziteze Mongolia săptămâna viitoare.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. papa reprezinta cultul romei. NU ARE LEGATURA CU CRESTINISMUL. este o manipulare. incearca recladirea cultului sa t a anic AL IMPERIULUI ROMAN. adevarata credinta este ortodoxia crestina: noi, grecii si rusii. asta vor sa distruga. de asta se merge pe unificarea religiilor…aveti grija ce va doriti. deschide mintea. cauta. citeste. gandeste.

  2. primul păcat…
    -pentru sodomie(tie!)
    Domnul a distrus 2 cetati!
    -pentru ca banditii toti s-au pus de acord-Babel a fost distrus!

  3. are ceva malefic in uitatura? vaticanul este o miniciuna dela un capat la altul! vaticanul minte, ascunde adevarul, manipuleaza, inseala…

  4. NU tin nici cu Papa, da’ mi se pare SCARBOS cand vaz ASAO Inghesuiala a Celor Care fac Spume contra Crestinismului …

    Si un Om LIBER in Spirit ca mine, RESPECTA Oricare Religie, in general si in Particular Religia CRESTINA, SINGURA care a introdus in Mintile INRAITE din Gene ale OAMENILOR Ideea de IUBIRE FATZA de OM.

    Narozii NU realizeaza ca ASA a fost posibila Civiliatia, in ciuda multor Crime facute sub FALSE FLAG Crestin …

    ORICUM, Crime in Masa, ORGANIZAT NU a facut Ramura ORTODOXA a Crestinatatii !

    Este un Fapt !

    Iar ACUM in Romania, Biserica Ortodoxa ROMANA, cu TOATE Ispitirile SI Misiile lu’ Dreacuu’ care lucreaza in Dansa,

    ESTE SINGURA ARMATA RAMASA si INCA Indestructibila …

    De Aia SE lucreaza din GREU la Demolarea si A BISERICII Ortodize ROMANE …

    DEMOLAREA CONTROLATA a ROMANIEI merge in Pas de Gasca !

  5. Vai, cata luciditate in acest om! Sper sa fie ales in locul lui Urssula cand o sa o scoata la pensie sau sa il puna putator de cuvant la BOR dupa ce o sa moara Vasile Banescu

  6. Păcat e, Sanctitatea dumneavoastră, când lumea asistă la treburi abominabile, dar presa tace mâlc. Iar presa, ce să vezi, tace pentru
    că e plătită fără număr. Independența presei? Zero.

  7. Primul pacat il comit preotii tuturor religiilor si e sa-ti dai drept purtator de cuvint a lui Dumnazeu. Asta inseamna negarea frapanta a maretiei lui, cea ce constituie blasfemia pura si dura. Preotii catolici si evrei comit zilnic toata colectia de pacate si inca isi permit sa dea sfaturi.

  8. primul pacat este TENTATIA – SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA!! esti un D E MO N !! esti un d e mo n trimis sa manipuleze ORBUU FARA DE CREDINTA! PE CEI CARE RIDICA PIATRA FARA A SE CERCETA INTAI PE EI, PE CEI CARE UCID FARA REGRETE PENTRU BANI! V-ATI FACUT PALATE PANA LA CER SI AVETI COIFURI INALTE PE CAP! CE LEGATURA AVETI VOI CU CREDINTA? VOI SUNTETI UN C ULT AL S AT ANE I! care inca te crede! pfuiiii d ra ce!!

  9. Bravo Sanctitate ! Este foarte valabil la noi ! Posturile noastre de tv. cu exceptia Aleph si… Euronews poate toate manipuleaza iar in presa scrisa aoleuuuu…sunt niste cucoane odioase, sorosiste, ramase de pe vremea lui Basescu….

  10. Dezinformarea ca lumea a fost creata si este condusa de un Inexistent care nu doarme nu este pacatul suprem ? Escrocule !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.