Paradis şi infern, credinţă şi moarte, iubire şi ură, imersie în fantasticul balcanic şi în enigmaticul Orient

“Venea din timpul diez”

Versiunea franceză a romanului „Venea din timpul diez”, de Bogdan Suceavă, este în curs de apariţie în colecţia „Lettres d’ailleurs” a Editurii “Ginkgo” din Paris. Traducerea, realizată de Dominique Ilea, a beneficiat de sprijinul programului TPS al Institutului Cultural Român.

“Venu du Temps Dièse” va fi lansat pe 23 octombrie, la ora 18.30, la sediul ICR Paris, în prezenţa autorului, a editorului Reynald Mongne, a lui Michel Crépu, director al “Revue des Deux Mondes”, a criticului Nicolae Manolescu şi a traducătoarei.

În Bucureştiul contemporan, conflictele dintre diverse secte religioase ajung să producă nu doar adversităţi personale, ci şi lupte de stradă ori dispute transmise în direct la televizor. Fiecare dintre personajele cu care ne întâlnim în acest roman are câte o teorie, câte o credinţă la care nu ar renunţa pentru nimic în lume. Romanul e o reprezentare neaşteptată a societăţii româneşti de azi, o invitaţie plină de umor de a o privi dintr-un unghi aparte.

„O imersie în «fantasticul balcanic» al tranziţiei dinspre opresiune spre libertatea mistificărilor şi tranzacţiilor de tot felul scrisă cu mare talent, umor, rafinament stilistic, energie narativă”, aprecia Norman Manea.

Despre “Venea din timpul diez” au fost consemnate mai multe opinii critice. M.A. Orthofer a scris în “Complete Review”: “«Venea din timpul diez» e un excelent exemplu pentru ceea ce un cititor străin ar putea să găsească într-un roman românesc contemporan: o privire întoarsă înlăuntru (în contrast cu aşa de multe romane est-europene care sunt fixate pe comparaţia cu Vestul) şi, deşi modern, puternic înrădăcinat în tradiţiile locale, literare, dar şi într-un sens mai larg”.

Pentru “New Pages”, Patricia Contino a consemnat: “«Venea din timpul diez» este un ambiţios şi neliniştitor roman distopic şi exact asta ar trebui să fie. Suceavă amestecă istoria românească cu elemente ornamentale care mai degrabă cuceresc decât decriptează”.

Pentru “Open Letters Monthly”, după ce a prezentat ediţia engleză a romanului “Venea din timpul diez”, Daniela Hurezeanu a sintetizat: “Născut în 1969, Suceavă este, în mod firesc, îndatorat scriitorilor pe care generaţia sa obişnuia să-i citească în România. Din acest punct de vedere, el a rămas ataşat rădăcinilor lui, în ciuda faptului că, după ce a crescut în timpul comunismului şi a fost martor al revoluţiei anti-comuniste, s-a stabilit în Statele Unite la jumătatea anilor nouăzeci. Acum predă matematica la CSU Fullerton, dar continuă să scrie în română, fiind considerat unul dintre cei mai interesanţi scriitori ai generaţiei sale” .

“Venea din timpul diez” a apărut în 2004 la Editura “Polirom”. A doua ediţie a fost publicată în vara anului 2010 în colecţia “Fiction. Ltd”. Romanul a mai fost tradus în maghiară, bulgară şi engleză. Ediţia maghiară a fost publicată de “Noran Press” în 2009, iar ediţia bulgară, de “Paradox Press” în 2009.

Versiunea engleză a romanului, apărută de “Northwestern University Press”, în cadrul seriei “Writings from an Unbound Europe”, în traducerea lui Alistair Ian Blyth, cu sprijinul ICR, a fost prezentată în Statele Unite la Universitatea Texas din Dallas, Universitatea Statului Arizona, la Columbia University din New York, Universitatea Statului California din Fullerton, Centrul John Fowles de la Chapman University, Universitatea Californiei la San Diego.

Bogdan Suceavă e actualmente profesor universitar la California State University, Fullerton, SUA. Este, între altele, autorul volumelor “Miruna, o poveste” (2007) şi “Vincent nemuritorul” (2008). Cel mai recent roman al său este “Noaptea când cineva a murit pentru tine”, apărut la Polirom în anul 2010. De asemenea, este autorul volumelor de proză scurtă “Imperiul generalilor târzii şi alte istorii” (2002) şi “Bunicul s-a întors la franceză, istorii” (2003) şi al volumului de eseuri “Distanţe, demoni, aventuri” (2007).

Dominique Ilea, traducătoare de origine română, trăieşte din 1991 în Franţa; a publicat în România, printre altele, două volume din opera autobiografică a Simonei de Beauvoir, “Jurnalul de la Auschwitz” al Anei Novac, monografia “George Enescu” a lui Alain Cophignon. În franceză, a editat eseuri de Lucian Raicu în “Revue des Deux Mondes” şi în Cahiers, “Benjamin Fondane” (Tel-Aviv), un eseu de Norman Manea în “La Revue Littéraire”, un fragment din “Asediul Vienei” de Horia Ursu şi un eseu de Nicolae Manolescu în “Atelier du roman”, fragmente din “Enciclopedia Zmeilor” de Mircea Cărtărescu şi “Coaja lucrurilor sau Dansând cu Jupuita” de Adrian Oţoiu în revista online “Seine et Danube”, editată de Association des traducteurs de littérature roumaine.

“Omar cel Orb”

Daniela Zeca, Omar cel Orb

O carte palpitantă despre paradis şi infern, iubire, credinţă şi moarte, prin care Daniela Zeca anulează un mit: acela care ne convingea că un autor scrie cel mai bine despre lucrurile, evenimentele sau oamenii care îi aparţin în mod nativ.

“Tatăl său, ajuns bazari, îi spuse că raiul e un covor. Sufletele saltă cu el, uşoare ca scrumul ori ca scamele moi de lână. Simţea iz de mătase în nări şi iuţeală de cânepă. Când se întorcea în Tabriz, carpetele vorbeau singure despre lucruri nenăscute în natură: trandafiri îmbăiaţi în caşmir şi ghirlande de mure, scuturate pe lotuşi albi. Faguri cu nectar închegat şi struguri de gheaţă, printre care tremurau pâcle. Bondari cât o nucă, prinşi în goarnele unor crini de cleştar şi crenguţe de mirt, de pe care se zbicea ploaia. Limbi de foc, în rotiri de mandală şi cârcei cu sclipiri de rouă. Chenare şi romburi, urzeală de catran şi de aur fărâmiţat. Doar femeile şi destinul pot să-ţi joace sufletul astfel. Doar covoarele de Tabriz, cu îngeri lăsaţi în muţenia sacră să aştepte venirea celui de al doisprezecelea imam”.

În această lume în care mai toţi scriitorii se lasă răpiţi de clişeele occidentale, scriitoarea are curajul de a privi în direcţia opusă. “Ea scrie un roman iniţiatic inspirat de un Orient căruia, dintr-o leneşă orbire, îi ignorăm oglinzile vitale”, scria Matei Vişniec.

Exotismul oriental ori febra pasiunii din “Istoria romanţată a unui safari” sau din “Demonii vântului” lasă acum loc lucidităţii amare faţă de lumea controversată şi uluitoare a Iranului contemporan.

Acest ultim roman al trilogiei orientale, semnate de prozatoare, afirmă răspicat că, în mileniul al treilea, subiectele, dar şi problemele lumii globale sunt ale tuturor şi nu le putem rezolva decât împărtăşindu-le.

Daniela Zeca mărturisea: “E îndeajuns ca un om – singur pe un fundal – să înceapă să se gândească la ale lui, pentru ca eu să văd mai întâi lumea care a amuţit lângă el, zvonurile şi ceţurile, ceea ce îl face să fugă ori să se apere şi ceea ce îl compune, numărându-l ca pe un chip alături de ceilalţi. Fiindcă mă captivează lumea care pătrunde în om, precum sărurile se lasă în apă, înainte de a-i şti împotrivirile sau îmbrăţişările lui de făptură neconsolată”.

Romanul a fost lansat recent în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”. Cu acest prilej a fost proiectat şi filmul documentar de televiziune “Focul lui Zarathustra”, realizat de autoare – director de imagine: Mihai-Adrian Buzura; editor imagine: Ionuţ Andrei; redactori: Cristina Dănilă, Radu Dănilă.

Prezentarea a fost făcută de către Alex Ştefănescu, care afirma: “Daniela Zeca face parte dintre puţinii scriitori români de azi care au o viziune transnaţională asupra existenţei, definindu-se nu ca un autor local, ci ca o conştiinţă a lumii contemporane şi este, în acelaşi timp, unicul scriitor român de azi capabil să reprezinte în cărţi de o valoare remarcabilă civilizaţia Orientului Mijlociu. Acest nou roman aduce în centrul atenţiei o experienţă umană paradoxală, trăită în termenii înţelepciunii misterioase propagate în lume de Zarathustra. Cu arta ei de a scrie, prozatoarea ne transportă în Iranul de acum şi de altădată, în Iranul dintotdeauna, iniţiindu-ne în adevăruri pe care simţim că ni le reaminteşte, nu că ni le comunică. Când terminăm de citit cartea, ne trebuie timp ca să înţelgem unde ne aflăm în realitate”.
Antropologul Alexandru Bălăşescu completa: ”Într-o poveste de dragoste şi de destine îmbogăţite precum oglinzile persane, Daniela Zeca ne invită să cunoaştem prin ochii eroului său Omar o ţară orientală enigmatică şi plină de contradicţii, dar să ne şi recunoaştem în povestea unui exil. Omar este povestitorul orb autoexilat din Iranul sofisticat al civilizaţiilor şi religiilor suprapuse într-o ţară est-europeană a instinctelor primare recent eliberate din chingile totalitarismului. Sensibilă, fină observatoare şi pe alocuri crudă, autoarea ne oferă descrierea unui alt Orient, necunoscut nouă, într-o carte ce nu poate fi lăsată din mână”.

Daniela Zeca este absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a unui masterat în ştiinţele comunicării. Din anul 2001, este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti şi lector la catedra de presă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul aceleiaşi universităţi. La sfârşitul anului 2006 a primit distincţia „Personalitatea europeană a anului pentru România“ – secţiunea televiziune, acordată de Fundaţia “Eurolink” şi Comisia Europeană. Din martie 2003 a fost redactor-şef al redacţiei “Literatură Arte”, iar în prezent este directorul canalului TVR Cultural.

A mai publicat volumele: “Orfeea” (poezie, Viitorul Românesc, 1994), “Îngeri pe carosabil” (proză, Coresi, 2000), “Melonul domnului comisar” (critică literară, Curtea Veche, 2005), “Jurnalismul de televiziune” (Polirom, 2005), “Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother” (Polirom, 2007), “Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii” (Polirom, 2009), “Istoria romanţată a unui safari” (roman, Polirom, 2009), “Demonii vîntului” (roman, Polirom, 2010) şi “Zece zile sub văl / Ten Days Under the Veil” (jurnal de călătorie, Litera, 2011).

“În livadă, rândunicile”

La poalele unei zone muntoase din nordul Pakistanului se află o frumoasă livadă. Rândunicile zboară printre rodiile grele de un cărămiziu premonitoriu. Neglijaţi, pomii au început să se sălbăticească, iar fructele lor se strică pe ramuri. În depărtare, un tânăr fragil iese pe porţile închisorii. Trupul său chinuit spune povestea a 15 ani de brutalităţi şi persecuţii. Privind zborul rândunicilor se prăbuşeşte în praful drumului. Când închide ochii, vede singura imagine care l-a ţinut în viaţă de-a lungul anilor grei de închisoare: aceea a unei fete care i-a dat puterea de a îndura toate lucrurile fără noimă prin care a trecut.

“Astăzi am desfăcut o rodie. Le-am urmărit atent şi cele mai timpurii sunt minunat de coapte. Ştiam că nu ar trebui să o iau, dar n-am putut să rezist. Absenţa ei va trece neobservată, iar corpul îmi era însetat după gustul ei. Mâncaţi din fructele lor când sunt coapte, zice Coranul. Am stat multă vreme să o aleg pe cea mai bună pe care am putut-o găsi, cu coaja tare, stălucind ca obrajii tăi în lumina dimineţii. Am cules-o cu grijă ca să nu scutur celelalte fructe din jurul ei şi apoi am ţinut-o în mână închizîndu-mi palma şi simţindu-i coaja pe piele. Pentru a vedea dacă e coaptă bine, am dus-o la ureche şi am lovit-o uşurel, fiind răsplătit cu acel sunet straniu şi metalic, aproape perfect”.

Cronicarul de la “The Independent” scria: “Prin această carte graţioasă, tandră, proza sumbru strălucitoare a lui Peter Hobbs oferă scene de o seninătate neobişnuită, dar şi momente de spaimă”. Romancierul britanic a debutat cu “The Short Day Dying”, în 2005, distins cu “Betty Trask Award” şi a fost nominalizat la prestigioasele “Whitbread First Book Award”, “John Llewellyn Rhys Prize”.

“În livadă, rândunicile” este o călătorie frumoasă, adeseori dureroasă, a unui tânăr blestemat să tânjească după dragoste.

“Ideologiile politice actuale”

O remarcabilă analiză sistematică a ideologiilor politice vehiculate în prezent şi a modului în care configurează acestea eşichierul politic, volumul prezintă fiecare ideologie în parte după o primă abordare globală din perspectivă etică. Sunt avute în vedere semnificaţiile, originile şi istoria ideologiilor, evoluţia lor după 1989, precum şi mişcările şi politicile pe care le-au generat. Ideologiile şi impactul lor politic sunt discutate atât la scară mondială şi europeană, cât şi din perspectiva românească, pentru a le oferi cititorilor o imagine cât mai cuprinzătoare. Lucrarea se adresează studenţilor de la ştiinţe politice, iar prin tematica de actualitate pe care o abordează, politologilor şi analiştilor politici, politicienilor, persoanelor implicate în mişcări civice sau chiar publicului larg interesat de subiect.

“Ideologii politice actuale. Semnificaţii, evoluţii şi impact” este prima carte care analizează ideologiile din punct de vedere etic. Totodată, este primul volum în care problema romilor este serios integrată.

„La ora actuală, lipsa de structurare ideologică a partidelor din România contează foarte mult, incapacitatea lor de a coagula foarte clar norme şi valori specifice orientării lor politice face ca oamenii să nu poată să aleagă realmente între ele pe alte criterii decât persoane, intrigi, scandaluri şi interese imediate. Lipsa de structurare ideologică a partidelor din România este teribilă”, afirmă coordonatorul volumului, prof. univ. dr. Mihaela Miroiu.

“Grădina plăcerilor lumeşti”

Ceea ce ne îndeamnă să tot revenim îm ţinutul lui Joyce Carol Oates este darul ei de a transforma pagina de carte într-o fereastră; ai putea să juri că dincolo de această fereastră e viaţa de toate zilele”, scria cronicarul de la “The New York Times Book Review”, iar cel de la “Washington Post Book World” nota: Nimeni nu cunoaşte întunericul de nepătruns al firii noastre, nimeni nu cunoaşte închisoarea pe care o creează narcisismul omului contemporan mai bine decât Joyce Carol Oates”.

“«Grădina plăcerilor lumeşti» a fost gândită la început ca o trilogie neoficială de romane care tratează despre clase sociale cu totul diferite, concentrându-se asupra tinerilor americani în confruntarea cu destinul. Deşi în proza mea scurtă din anii ‘60 rareori am explorat în profunzime teme sociale şi politice, concentrându-mă, în schimb, pe experienţe emoţionale şi psihice intime, am sperat ca în romanele mele să evoc peisaje mult mai mari, mult mai ambiţioase. Modelele mele au fost Balzac, Stendhal, Dickens, Flaubert, Thomas Mann şi Faulkner. Voiam ca romanele mele să fie portrete realiste de oameni unici şi totuşi reprezentativi pentru numeroşi alţii din generaţia şi clasa lor socială. Primele mele scrieri fuseseră plasate într-o Americă rurală, redată oarecum liric, sugerată de propriul meu trecut din vestul statului New York, iar după mutarea la Detroit am început să scriu despre oameni din oraşe, chiar dacă rădăcinile lor, la fel ca ale mele, se prea poate să fi fost rurale”, mărturiseşte autoarea. Aceasta a crescut la o mică fermă de familie din Millersport, unde recoltele necesitau culesul cu mâna: pere, mere, cireşe, roşii, căpşune. Multe luni din viaţă erau consacrate recoltării. Desigur, o lucrare literară e un fel de cuib. Un cuib ţesut cu migală şi efort din cuvinte care încorporează fragmente mari şi mici din viaţa scriitorului, într-o structură imaginată, aşa cum e cuibul unei păsări.

Oates creează portretul celei mai memorabile dintre eroinele sale, Clara, frumoasa fiică a unor muncitori agricoli sezonieri aflaţi mereu pe drumuri. Hotărâtă să se ridice împotriva violenţei şi sărăciei din viaţa ei, Clara se luptă pentru independenţă bazându-se pe cei patru bărbaţi care-i marchează destinul: tatăl ei, un muncitor înăsprit de greutăţi şi clocotind de resentimente, Lowry, care o salvează de familia ei şi-i oferă prima imagine despre dragoste, Revere, bogătaşul însurat care-i promite stabilitate, şi Swan, fiul ei care poartă povara identităţii bulversate a mamei sale.

Romanul “Grădina plăcerilor” este o poveste în care drama şi viaţa se împletesc, o capodoperă timpurie aparţinând uneia dintre cele mai mari scriitoare americane în viaţă. I s-au decernat numeroase premii, printre care “National Book Award”. Din 1978 e membră a Academiei Americane.

“Îl iubea pe bărbatul acesta pentru chipul său frumos şi braţele puternice, pentru felul în care o protejase salvând-o de rele. Simţi un fior de dragoste pentru Lowry, o senzaţie de neajutorare disperată semănând cu înecul. Însă începu să-l urască pentru modul în care nu-i păsa deloc de ea, fiind de fapt pentru el doar un câine vagabond pe care-l găsise la marginea drumului şi de care-i fusese milă, dar de care avea să se descotorosească cât de repede putea. Îl ura pentru felul cum, în orice loc public, ochii lui se plimbau în jur atenţi, fără odihnă şi plini de amabilitate, iar gura schiţa un zâmbet, surâsul acela dezinvolt de bărbat care se ştie atrăgător pentru femei, dar şi pentru bărbaţi; şi uita de ea, care se holba la el cu atâta aviditate încât parcă exista o flacără în aerul dintre ei pe care el nici n-o observa. Ura să ştie că Lowry era în stare să arunce câteva monede pentru chelneriţă pe masa din acest separeu şi să se îndrepte agale spre maşină, fluierând, iar dacă ea n-ar merge grăbită în urma lui, al naibii să fie el dacă n-ar pleca de acolo fără ea. Fără să se uite deloc înapoi”.