Trebuie să recunosc că nu m-am mai ocupat de mult de Traian Băsescu, mai precis, cam de la predarea mandatului prezidenţial, când atacurile mele vitriolante care-l vizau – adunate şi între copertele unei cărţi apărute acum câţiva ani – şi-au pierdut obiectul. Ceea ce le-a oferit imediat pesediştilor de pe la subsol ocazia să dea vina, pentru remarcile acide la adresa partidului plin de soarele ioniliescian, pe „băsismul” meu funciar. Cum, pe de altă parte, băsiştii încrâncenaţi mă acuzau, când nu le convenea ce spun, de pesedism, iar când atingeam ambele tabere, deveneam brusc securist. Apropo, pentru cei curioşi, pot găsi pe Google o atestare de la CNSAS că nu am colaborat cu măreaţa instituţie comunistă. Că tot mă mai făcuse ceva mai înainte un coleg de breaslă poeticească – tocmai cel care mă turnase cu sârg, ani în şir, la instituţia respectivă – nomenclaturist, transformând, în mintea lui de păsărică calomniatoare, modesta mea funcţie de comandant de pionieri la şcoala unde lucram în aceea de şef al pionierilor pe judeţ. Acestea sunt însă lucruri vechi, de mult îngropate, sau acoperite de praful uitării, ca să mă exprim literar.
Iată însă că acum trebuie să mă întorc la marea mea iubire politică, aş zice, chiar cea mai mare după Ion Iliescu. Motivul e uşor de ghicit, anume propensiunea personajului din titlul articolului către funcţia de premier în guvernul ce va rezulta după alegerile ce se apropie vertiginos, ca lider al unui partid care se bălăceşte pe undeva prin zona celor 5 procente necesare pentru accederea în Parlament. Iar semnul întrebării pus tot acolo se datorează nu doar prudenţei de a evita eu însumi acuzarea de insultă sau de vreo calomnie, ci şi dubiilor în legătură cu motivul ce îl mână în luptă pentru o funcţie atât de înaltă, inaccesibilă aparent, având în vedere audienţa minimă a partidului său la electorat.
Dacă funcţia respectivă i-ar fi cu adevărat interzisă, diagnosticul medical ar fi mai mult decât evident. Dar având în vedere situaţia ce ar putea apărea, făcând din PMP arbitrul noii configuraţii de la putere, precum şi înclinaţia către fel de fel de „soluţii imorale” cărora tot el le-a dat numele respectiv, ideea fixă a lui Băsescu nu ar mai fi chiar atât de absurdă. Ne-am obişnuit deja cu PRM-ul în guvernele lui Iliescu, precum şi cu UDMR-ul, veşnic abonat cam la toate celelalte. Cu pretenţii mai modeste, e drept, cele mai mari ajungând la funcţia de vicepremier.
Pe de altă parte, e principiul sacrosanct al oricărei târguieli să ceri mai mult decât speri, ca să obţii ceea ce ţi-ai propus în realitate. În fond, dacă totul se negociază, atunci hai să negociem ca la carte, s-ar zice.
Pe de altă parte, Băsescu se află în situaţia ingrată a unor dosare cu un puternic iz penal, pe care, odată ajuns parlamentar, şi cu atât mai mult având şi o înaltă poziţie guvernamentală, i-ar veni foarte uşor să le dribleze, cum a mai făcut-o de atâtea ori, şi nu doar în cei 10 ani de preşedinţie. Omul beneficiază de o şmecherie deconcertantă. E suficient să ne amintim că prima oară când s-a pus pe tapet dosarul cu flota, a demisionat din Parlament pentru a se pune, cică, la dispoziţia organelor de cercetare. Toată ţara a rămas mută de admiraţie. Prea puţini au băgat de seamă că tocmai se intra în vacanţa judecătorească şi în toamnă urmau noi alegeri, în urma cărora viteazul a reintrat în instituţia parlamentară cu aureola unui erou imaculat.
În fine, acelaşi om, creatorul sistemului securist aflat la conducere, exprimat prin celebrul binom, cel ce, în loc să se retragă din luptă învins precum un preşedinte de tristă amintire, a îngenuncheat el însuşi sistemul pe care, acum, îl acuză în fel şi chip, continuă a nu fi un veleitar oarecare. Atât aşa-zisa stângă cu PSD-ul în frunte cât şi aşa-zisa dreaptă cu PNL-ul închinător la Iohannis şi Cioloş vor trebui probabil să-l aibă în vedere, dacă vor avea nevoie de câteva procente în plus pe care minorităţile şi UDMR nu le vor putea oferi în cantitate îndestulătoare.
Cu nasul lui de animal de pradă, noul cetăţean al Republicii Moldova a ghicit că la PSD nu are ce căuta, acesta dispunând deja de alianţa cu ALDE şi pariind pe un partid cu pretenţii naţionaliste care îi poate asigura o anumită majoritate, dar exclude o colaborare guvernamentală cu UDMR, precum odinioară partiduleţul lui Vadim Tudor. De aceea a şi declarat fostul marinar că opţiunea lui merge spre PNL, ca şi cum ar avea de ales. Adevărul este că nu are de ales şi rămâne doar ca o anumită inteligenţă politică să-i dea Alinei Gorghiu motivaţia necesară pentru a respinge ambiţiile exorbitante ale noului ei peţitor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.