Părinții ar putea avea o zi liberă neplătită pe an pentru îngrijirea sănătății copiilor minori, potrivit unei inițiative propuse de un grup de parlamentari USL, relatează Mediafax.
Propunere legislativă privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, care îi are ca iniţiatori, printre alţii, pe Ecaterina Andronescu, Elenja Federovici, Gabriela Firea, Ilie Sârbu, Darius Vâlcov, Rovana Plumb şi Rodica Nassar, propunea, inițial, ca ziua liberă să fie una plătită, prevedere cu care nu au fost de acord, însă, membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială.
Indemnizaţia pentru ziua liberă ar fi urmat să fie plătită din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi să fie egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.
Ziua liberă ar urma să se acorde la cererea unuia dintre părinți, la alegere, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care rezultă controlul medical efectuat.