Cei 144 de pasageri care au aşteptat aproape 7 ore pe aeroportul din Budapesta, după ce zborul aeronavei aparţinând companiei Wizz Air a fost redirecţionat către aeroportul din capitala Ungariei, sunt în drum spre Timişoara la bordul unor autocare.
Ei au plecat noaptea trecută din Madrid şi aveau ca destinaţie finală Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara, însă au aterizat la Budapesta, unde au petrecut mai multe ore în aerogară. „Aeronava a decolat cu o întârziere de 4 ore de la Madrid, din cauza grevei controlorilor de trafic din Franţa, culoarul de zbor al companiei Wizz Air fiind restricţionat. Din cauza acestei întârzieri aparatul nu a mai putut ateriza la Timişoara, unde aeroportul era închis între orele 1.20 şi 5.45, din cauza lucrărilor de mentenanţă la pista de aterizare. Aeronava a fost redirecţionată spre aeroportul din Arad, dar ceaţa densă de deasupra acestuia nu a permis aterizarea, avionul fiind redirecţionat atunci către Budapesta”, se precizează într-un comunicat de presă aparţinând companiei Wizz Air. Conducerea acesteia nu a comentat în nici un fel faptul că cei 144 de pasageri au petrecut ore întregi pe aeroportul din Budapesta fără să fie înştiinţaţi despre intenţiile companiei care trebuia să-i transporte la Timişoara.
„Wizz Air regretă situaţia creată, însă din nefericire cauzele au fost în afara controlului companiei. Wizz Air a depus toate eforturile posibile pentru a transporta pasagerii la destinaţie, cât mai repede în condiţiile date”, se mai arată în comunicatul de presă. Cei 144 de pasageri au fost, până la urmă, îmbarcaţi în autocare şi sunt transportaţi către Timişoara, după ce câţiva dintre ei au provocat scandal pe aeroportul din capitala Ungariei.