Cel puţin patru explozii s-au produs joi într-o zonă din apropierea principalului aeroport militar rusesc Belbek, situat la nord de Sevastopol, în peninsula Crimeea, informează Reuters, care citează trei surse locale.
Separat, guvernatorul Sevastopolului a declarat că forţele ruse antiaeriene au doborât o dronă ucraineană. Guvernatorul Mihail Razvojaiev a scris pe Telegram că nu există daune.
In the occupied #Crimea tonight loudly
At least four explosions occurred in Sevastopol, Reuters reported.
Agency sources reported that the explosions occurred on the „Belbek” military airfield in #Sevastopol.
It is reported that there could be more than 40 fighter aircrafts. pic.twitter.com/MqqiIXQu5z
— NEXTA (@nexta_tv) August 18, 2022
Pe de altă parte, locuitorii a două sate din sudul Rusiei, de lângă frontiera cu Ucraina, au fost evacuaţi joi după ce un depozit de muniţii din apropiere a luat foc, a anunţat un oficial, precizând că nicio persoană nu a fost rănită, transmite Reuters.
Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod, a afirmat într-un comunicat că serviciile de urgenţă investighează cauza incendiului produs în apropierea aşezărilor Tomonovo şi Soloti, la 15 km de Ucraina. El nu a dat alte detalii.
Un site de ştiri ucrainean popular a postat un video care ar arăta o imensă minge de foc degajând o coloană de fum de la baza respectivă. Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent autenticitatea înregistrării.
Rusia a acuzat marţi un sabotaj la un depozit de muniţii din Crimeea anexată, ce a provocat o serie de explozii.
Săptămâna trecută, explozii au fost semnalate la o bază militară din Crimeea, pe care Moscova le-a atribuit atunci unui accident.
Guvernatorul Gladkov a acuzat în lunile trecute forţele ucrainene pentru o serie de explozii în Belgorod şi în împrejurimile localităţii, care se află la circa 650 km sud de Moscova.
Explosions in Belgorod at the Stary Oskol military airfield. pic.twitter.com/4M86XRAdgj
— ТРУХА⚡️English (@TpyxaNews) August 18, 2022
Foto explozie anterioară
Bravo, Adriane, pentru ultimul răspuns dat transumantului! Chiar ca mi-a plăcut!