DN 1 Ploieşti – Braşov este foarte aglomerat, vineri, pe Valea Prahovei. Pe sensul de urcare către staţiuni s-au format coloane de maşini şi se circulă cu 20 de kilometri la oră. De asemenea, se circulă în condiţii de aglomeraţie şi pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei, valorile de trafic au început să crească pe DN1 Ploieşti – Braşov, pe sensul de urcare către munte, în zonele Comarnic (km 102-107) şi Buşteni (km 128-130), unde s-au format coloane de autovehicule în deplasare, cu o viteză de 20 km/h.
De asemenea, din cauza numărului mare de maşini, se circulă în condiţii de aglomeraţie pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, valorile fiind crescute pe sensul de mers către Piteşti.
Pe ambele rute se circulă încondiţiile unui carosabil umed, fiind semnalată ploaie uşoară.
Peste 15.000 de turişti petrec Paştele la munte, în staţiunile de pe Valea Prahovei.