Percheziții într-un dosar cu un prejudiciu de 3 milioane de euro

Poliţiştii din Mehedinți, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul General al Poliţiei Române, efectuează vineri dimineață cinci percheziţii în judeţele Mehedinți și Arad la persoane bănuite că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 3.000.000 de euro prin evaziune fiscală şi spălare de bani.

Perchezițiile au loc la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, precum şi la sediile societăţilor comerciale administrate de acestea. De asemenea, poliţiştii pun în aplicare 4 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor în cauză.

Potrivit unui comunicat transmis de IGPR, din cercetări a reieșit că, în perioada 2011-2013, cele 4 persoane, având calitatea de reprezentanţi legali (asociaţi, administratori, împuterniciţi) ai 4 societăţi comerciale, ar fi pus la punct un circuit infracţional evazionist, bazat pe un sistem financiar – bancar fraudulos, în care sunt angrenate societăţile controlate de ei în mod direct sau prin persoane interpuse.

„Astfel, persoanele în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor controlate mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive (reprezentând cheltuieli cu achiziţia de material de construcţii, piese şi componente auto, etc), în valoare totală de 24.000.000 de lei, pentru care ar fi dedus ilegal taxa pe valoare adăugată şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate, ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume, prin efectuarea mai multor operaţiuni/tranzacţii financiare, constând în depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societăţilor”, se mai menționează în comunicatul citat.

Prin această metodă, ar fi fost disimulată adevărata natură a provenienţei şi circulaţiei banilor, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală, iar prin aceste operaţiuni fictive, ar fi prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu aproximativ 3.000.000 de euro (12.900.000 de lei), mai precizează Poliția..

Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.