În 2025, Aeroportul Henri Coandă a fost tranzitat de peste 17 milioane de pasageri, cu 6,64% mai mult față de 2025.
Rezultatele pe care le-am obținut în anul 2025 sunt efectele directe ale noii abordări manageriale, orientate către atragerea de noi companii aeriene, extinderea numărului de rute operate de la Bucureşti, creşterea frecvenţelor de operare pe rutele existente și, nu în ultimul rând, către optimizarea calității și siguranței infrastructurii aeroportuare”, spune Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București.
Trafic record și pe Aeroportul Aurel Vlaicu – Băneasa
Și pe Aeroportul Aurel Vlaicu – Băneasa, cel de-al doilea aeroport din București, cifrele arată o creștere a traficului de pasageri. Acest aspect se datorează faptului că două dintre cele mai importante companii low-cost au implementat curse regulate către diferite destinații de pe acest aeroport. Datele Companiei Naționale Aeroporturi București arată că peste 700,000 de persoane au tranzitat anul trecut acest aeroport.
CNAB mai arată că anul trecut au fost realizate o serie de investiții și proiecte strategice tocmai pentru a crește traficul pe cele două aeroporturi. Cel mai importat proiect de investiții este cel care a vizat modernizarea completă a Pistei 1 a Aeroportului Henri Coandă.