Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM) cere ajutorul serviciilor pentru lămurirea situației deputatului George Simion. Fidel principiului său istoric că nu poate exista politică fără morală și nici democrație fără justiție socială, PNȚMM cere Serviciului Român de Informații (SRI), Serviciului de Informații Externe (SIE) și Guvernului României lămurirea în regim de urgență a situației deputatului George Simion, președintele partidului AUR, luarea măsurilor adecvate în acest caz și comunicarea publică a rezultatului investigațiilor.
Acuzațiile aduse în ultima vreme deputatului George Simion au culminat cu cele formulate de Vlad Filat, fost prim-ministru al Republicii Moldova. Acesta a declarat într-o emisiune TV: ”Atunci când a fost implementată acea interdicție pentru George Simion de a intra în Republica Moldova, în cadrul coaliției de guvernare de la acea vreme, din primăvara anului 2015, am avut discuții, și nu puține, având în vedere că această interdicție viza un cetățean român, european. În consecință, a fost convocat șeful SIS-ului de atunci. În cadrul ședinței, dânsul a prezentat anumite informații, n-o să intru în detalii, care indicau precum că ar fi fost anumite contacte (ale lui George Simion – n. n.) cu servicii speciale rusești”.
Vlad Filat este a doua persoană cu funcții importante deținute de-a lungul timpului în Guvernul Republicii Moldova care confirmă legăturile liderului AUR cu agenții Rusiei. Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării la Chișinău, spusese luna trecută același lucru, iar afirmația sa a fost confirmată de generalul-locotenent Oleksandr Skipalski, fost vicepreședinte al serviciului de informații al Ucrainei (SBU) și primul șef al Direcției Principale de Informații a Armatei din aceeași țară (GRU).
Conform fostului ministru Șalaru, George Simion s-a întâlnit la Cernăuți, în anii 2011-2012, cu rezidentul FSB (ex-KGB) din zonă.
Acuzațiile sunt cofirmate, așadar, de trei personaje importante – două din Republica Moldova și unul din Ucraina.
Un element cel puțin suspect este faptul că Valeriu Munteanu, fratele fostului director adjunct al Serviciul de Informații Speciale din Republica Moldova (SIS) – Ruslan Munteanu –, a fost desemnat lider AUR la Chișinău și angajat la Camera Deputaților de la București, pentru a fi aproape de Simion.
În aceste condiții, statul român nu poate rămâne inert, consideră reprezentanții PNȚMM într-un counicat remis pe adresa redacției. Prezența unui posibil agent al serviciilor secrete rusești în Parlamentul României, la conducerea unui partid politic parlamentar și în studiourile TV ar fi un fapt deosebit de grav, care se cere degrabă cercetat, lămurit și, dacă e cazul, pedepsit conform legislației române în vigoare.
Aragem atenția că mai mulți politicieni români (senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, deputații Dumitru Coarnă, Mihai Lasca, Daniel Ghiță etc.), precum și canale TV (România TV, Realitatea Plus etc.), posturi de radio (Gold FM) sau diverși influenceri (Cozmin Gușă, Luis Lazarus, Robert Turcescu, Radu Moraru, Dan Puric etc.) se manifestă ca vectori ai propagandei putiniste, extrem de periculoasă pentru climatul politic, social, economic și mediatic din România.
Statul român nu mai poate asista pasiv cum este sabotat din interior! Președintele Klaus Iohannis și regimul său au obligația de a acționa înainte ca răul să devină ireversibil, mai susțin reprezentanții formațiunii politice citate în comunicatul semnat de Mircea Taloș – președinte executiv al PNȚ Maniu-Mihalache, Valerian Stan – secretar general al PNȚ Maniu-Mihalache și Liviu Petrina – președintele Senatului PNȚ Maniu-Mihalache
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Pntmm nu am auzit de ei dar e clar ca ataca un partid rival din gelozie. Din pacate dupa 90 pntcd a fost cu darimatorii de fabrici. Interesele economice a concurentilor economici externi au fost aparare de dreapta lui peste pnl, pd, pntcd.