„Povestea de dragoste continuă”. Este în optimi!

Simona Halep, locul 3 WTA, s-a calificat facil sâmbătă în optimile de finală de la Roland Garros, după ce a învins-o pe ucraineanca Lesia Tsurenko, locul 27 WTA, scor 6-2, 6-1.

Halep a întâlnit sâmbătă o adversară cu un joc foarte slab. În setul 2, când era condusă cu 3-0, Tsurenko a intrat în time-out medical. Meciul a durat doar 55 de minute, timp în care și românca a comis multe erori neforțate.

La final, Simona a spus că meciul nu a fost totuși atât de uşor pe cât o arată scorul.

„Nu am simţit că am jucat cu o adversară accidentată. A fost un meci complicat, chiar dacă scorul nu arată neapărat asta. A trebuit să fiu concentrată, am făcut tot ce am putut pentru a o domina şi sunt foarte bucuroasă că am reuşit să mă calific în al patrulea tur. Mă gândesc în toate zilele la victoria mea de aici, de anul trecut, este cea mai frumoasă amintire din viaţa mea”, a declarat Halep, după meci.

„Ca să fiu sinceră, mă aşteptam la un meci mai dificil. Atunci când joc împotriva ei, deseori îmi este greu. În cel de-al doilea set, ea şi-a schimbat strategia, a lovit puternic şi a vrut să termine rapid punctele, din acest motiv a ratat atât de mult (32 de greşeli directe)”, a mai declarat jucătoarea noastră la conferinţa de presă.

„Mi-am pus în minte că trebuie să rămân solidă, să fiu mai agresivă şi să rămân mai aproape de linia de fund, ceea ce am şi făcut, iar atunci când am ocazia să deschid mai mult terenul. Am reuşit un meci bun, am jucat mai bine decât în tururile precedente şi m-am simţit mai bine”, a mai spus reprezentanta ţării noastre, care şi-a asigurat un cec de 243.000 euro şi 240 de puncte WTA în urma acestei victorii.

Victoria vine într-o zi specială pentru Simona.

„Azi e ziua mamei mele și mă bucur că am putut să fac un meci frumos, poate cel mai bun tenis al meu de anul acesta și mă pot bucura de o zi frumoasă”, a mai spus Simona pentru Digi Sport.

Învinsa, Lesia Tsurenko, a spus că a fost epuizată după meciul pe care l-a susținut în turul precedent, cu Aleksandra Krunici.

„Nu-mi convine deloc să joc cu Simona Halep. Când o întâlnești, trebuie să fii fresh, iar astăzi n-a fost cazul pentru mine. Halep nu e ca Osaka. Ea are un stil multiplu, iar asta este cea mai mare problemă pentru mine pentru că prefer să joc pe contra. Ce nu mi-a ieșit astăzi? Totul! A fost un gol imens! Probabil mi-am epuizat toata energiă în meciul cu Krunici. Nu am mai avut nici forță fizică, nici forță mentală”, a spus Tsurenko.

Imediat după încheierea partidei, oficialii de la Roland Garros au scris pe Twitter, referindu-se la Simona, care este campiona de anul trecut: „Povestea de dragoste continuă”

Cele două s-au întâlnit pentru a opta oară în carieră, de fiecare dată câștigând Halep.

În optimi, Simona Halep se va duela cu poloneza Iga Swiatek (104 WTA, 18 ani). Românca nu a mai întâlnit-o până în prezent.

Swiatek a câștigat meciul din turul 3, disputat sâmbătă, contra Monicăi Puig (59 WTA), scor 0-6, 6-3, 6-3.

Tot sâmbătă, Irina Begu (116 WTA) a fost eliminată în turul trei la turneul de la Roland Garros, de americanca Amanda Anisimova (51 WTA), scor 6-7 (6), 4-6.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

4 Comentarii

  1. de la simoneta cetire: ai pleid mai best tenis on za cort and ai uin.

  2. Hai Simona ! Vazand cat de greu este am inceput sa fiu mai tolerant cu greselile „nefortate” pe care le faci. Hai ca esti cu adevarata cea mai buna din circuitul feminin. Sa mai stii ca de la un timp, reusesc sa-ti urmaresc in direct, meciurile. Hai Simona…?!

  3. @Snagov fara filtru

    sa stii ca idiotii se impart in doua categorii, cei destepti si cei foarte destepti!

    recunosc ca in tampenia mea nu prea reusesc sa te incadrez!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.