Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, este un domn foarte credincios. Acesta crede că dacă se pune bine cu trimişii Domnului pe pământ, atunci, automat, Dumnezeu îi va ierta toate păcatele. Lui, dar şi tuturor celor care fac parte din oastea domnului. A domnului preşedinte.
Preacredinciosul Ialomiţianu este necruţător cu enoriaşii pe care-i aleargă peste tot prin ţară cu chitanţierul în mână. În schimb, cei care le transmit acestora mesajul „fă ce spune popa, nu ce face el” se bucură de o foarte mare înţelegere din partea ministrului de Finanţe. Preacuviosul Ialomiţianu este atât de bun cu Biserica încât nu vrea să o impoziteze absolut deloc. Pentru cei care nu prea sunt duşi la biserică, trebuie spus că lăcaşurile de cult sunt susţinute cu banii strânşi de la enoriaşii obligaţi să plătească taxe şi impozite. Şi lăcaşurile de cult care se construiesc acum pe după blocuri tot cu bani publici se fac. Cu bani de la comunele şi oraşele conduse de primari plini de păcate şi cu fonduri de la Guvernul care dă pomeni în colegiile uninominalilor care fac gât.
Preagenerosul Ialomiţianu susţine că activităţile economice ale Bisericii nu trebuie impozitate, pentru ca lăcaşurile de cult să-şi poată susţine activitatea. După gândirea economico-religioasă a preadarnicului Ialomiţianu, gaterele, pensiunile şi celelalte fabrici de făcut bani ale PreaSfinţilor Părinţi nu trebuie puse la plată. Bine că li se bagă mâna în buzunar, până la cot, proprietarilor de gatere şi de pensiuni care merg la biserică, dar nu ca angajaţi ai acesteia, ci ca simpli credincioşi.
Preaiubitorul de frumos Ialomiţianu e de părere că trebuie „exceptate acele venituri din activităţi economice care sunt utilizate pentru activităţi culturale”. Este un adevărat spectacol să vezi un preot cât pe ce să-i pupe mâna parlamentarului care a reuşit să aducă de la buget bani pentru picturi suflate cu aur ori pentru clopote acţionate de computere. Spectacol face şi preotul care vorbeşte la telefonul mobil în timp ce cu cealaltă mână bagă copilul în cristelniţă. Sau preotul care negociază dur cu rudele mortului care trebuie îngropat creştineşte.
Totuşi, generozitatea excesivă a lui Gheorghe Ialomiţianu are şi o parte pozitivă. În ziua când România va fi îngropată, definitiv, soborul de preoţi nu va cere bani pentru slujbă şi, astfel, enoriaşii nu vor trebui puşi la o cheltuială în plus.
