Prejudiciu mare! Euro falși, la bancomatele unei bănci

Bancnotele fac parte dintr-un tip de fals foarte periculos, cunoscute la nivel european atât pentru calitatea superioară a contrafacerii, cât şi pentru (…)

De (R.C.)
Prejudiciu mare! Euro falși, la bancomatele unei bănci

Bancnotele fac parte dintr-un tip de fals foarte periculos, cunoscute la nivel european atât pentru calitatea superioară a contrafacerii, cât şi pentru (…)

Percheziții miercuri dimineaţă, în Bucureşti într-un dosar vizând punerea în circulaţie de bancnote de 500 de euro falsificate. 486 de bancnote false au fost încărcate în bancomatele unei bănci, prejudiciul fiind de aproximativ 240.000 de euro, potrivit anchetatorilor. Dintre acestea, doar şase bancnote ar fi fost reţinute de aparatele multifuncţionale, restul fiind acceptate, din cauza calităţii superioare a contrafacerii.

”La data de 3 mai a.c., poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Oficiul Naţional Central pentru Combaterea Falsului de Monedă, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, punere în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune”, anunţă IGPR, prezentând şi imagini cu presupuşii autori ai faptelor în timp ce intrau în sediul unităţii bancare.

Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii noiembrie, o unitate bancară ar fi fost prejudiciată cu aproximativ 240.000 de euro, prin încărcarea în bancomate, pe parcursul a 3 zile, a 486 de bancnote, în valoare de 500 de euro, falsificate.
Dintre acestea, doar şase bancnote ar fi fost reţinute de aparatele multifuncţionale, restul fiind acceptate.
Bancnotele fac parte dintr-un tip de fals foarte periculos, cunoscute la nivel european atât pentru calitatea superioară a contrafacerii, cât şi pentru faptul că sunt imposibil de detectat cu ochiul liber.
Două persoane vor fi duse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru audieri.
Activitatea judiciară este realizată cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, suportul tennico-criminalistic fiind asigurat de Institutul Naţional de Criminalistică din Poliţia Română.
La acţiune participă Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei şi Unitatea Tehnico-Canină a Jandarmeriei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic şi de Criminalistică.
Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. exact: cate si care banca atesta ca in noaptea de , cartea de credit/debit nr. nnn saria aaa a fost incarcata cu 50 de bilete a 500 de parai. Pey nu se ducea imediat plotonieru sa-l cate la radacina pe posesesorul cartii ? sau astepta sa treca mos gerila si sfintele pastele cailor ?

  2. Ba ejti nebun? cate brigazi, bridazele, echipe speciali si diicoti s-au gasit sa investigheze problema, au produs si inregistrari si imagini… le-au mai facut si pubice sa se laude, dar cand vine vorba de accidentul ala de pe Laminorului n-au fost in stare sa produca mai nimic, desi sunt doar vreo 8-10 camere ale militiei locale in zona, tot ce a rasuflat a fost de la 2 agenti economici si parca o persoana privata. Dar ma rog, 250k de euro e mai importanti decat aproape 2 vieti raportate la viata unui militian de sistem

  3. Gainarii astia vor sa faca concurenta adevaratilor falsificatori, cei de la tiparnita magica a bancilor centrale. Ei nu au aflat ca daca furi un ou, faci inchisoare; dar daca furi miliarde, esti investitor strategic…

  4. Da, ce să înțelegem noi, ca angajatii băncii care alimentau bankomatul au băgat banii falsi, ca noi de obicei doar scoatem si nu €. PS: Bancnote de 500€, la bancomat, nu prea !

  5. Slava Ukraina, Slava UIE, Slava Merica! Slava Minunata Lume Nouă, căci Libertate ne-a adus! Comunistii erau mici copiii!!!

  6. Asta arata ca Mafia Khazara incearca toate metodele de a face rost de bani.
    Acum cateva luni au pus niste hoti sa fure bancomatele.Acum le-au incarcat cu bani falsi.

    Pana in luna August acest al treilea razboi mondial atipic se va incheia cu victoria OMULUI, creatia Lui Dumnezeu.
    Reptilienii si khazarii vor fi spanzurati pentru GENOCID planetar.

  7. actiune securice de #panica, pentru ca oamenii sa nu mai retraga numerar din banca. pregatesc, prin masuri de panica si „protectie”, diminuarea numerarului si, in scurt timp, retragerea toatala pentru „binele” nostru, desigur. au vazut ofensiva europenilor, care in ultima vreme utilizeaza numai numerar, iar aceasta este reactia lor! totul in „valuri”… NU ACCEPTATI!

  8. Vrajeala de cartier! Amanunte despre ce conturile unde au fost depuse ioc! Stire falsa!

  9. Deci avem mâncători de pâine foarte albă și viitori primitori de pensie specială: 1. Oficiul Naţional Central pentru Combaterea Falsului de Monedă, 2. Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, 3. Institutul Naţional de Criminalistică din Poliţia Română, 4. Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei şi Unitatea Tehnico-Canină, D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic şi de Criminalistică. Și intr-o Bancă care plouă cu camere de luat vederi și cu enumerarea de mai sus de instituții “de forță” din luna noiembrie până acum nu s-a aflat trasabilitatea bacnotelor false! Miroase a falsuri de Ucraina care ca și cu Canalul Bâstroe și porturile ce urmează să fie construite nu e voie să se afle să nu revolte câțiva naivi de români care mai cred că România este cea din imnul cu care au crescut și l-au cântat 18 ani de școală.
    Te slăvim Românie pământ părintesc …
    “Puternică liberă pe soartă stăpână
    Trăiască Republica Populară Română!”
    Ce supără la comentariu???

  10. „„ȘI CE-O SĂ LE FACĂ CELOR DOUĂ PERSOANE DUSE LA AUDIERI? DE CE SE OCUPĂ „SERVICIURILE PROTECTORATULUI”? SAU POATE ASTA E MODALITATEA DE MĂRIRE A MASEI MONETARE PENTRU PLATA PENSIILOR „NESIMȚITE”-CĂ ,,,CARE PENSIONAR NORMAL AR PRIMI PENSIA ÎN BANCNOTE DE 500 E!!??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.