Actualul ministru grec de Finanţe, Evangelos Venizelos, ar putea conduce noul Guvern de coaliţie, înlocuindu-l astfel pe premierul Giorgios Papandreou, relatează presa internaţională, citată de site-ul Novinite.com.
Actualul ministru de Finanţe a spus Parlamentului că noul Cabinet de coaliţie trebuie să refacă imaginea ţării pe plan internaţional şi să asigure eliberarea rapidă a tranşei de 30 de miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor elene.
Venizelos a mai afirmat că încă se discută componenţa noului Cabinet, dar cu siguranţă membrii săi vor fi politicieni. Conform ministrului, Guvernul de coaliţie va aproba bugetul pe 2012, programul de stabilizare financiară până în 2015 şi va încheia negocierile pentru participarea sectorului privat la reducerea datoriei statului grec.