Președintelui n-are cine să-i scrie

Înainte cu puțin ca Senatul să respingă proiectul UDMR de autonomie a ținutului secuiesc, dl Iohannis – parcă silindu-se să nu piardă trenul – a făcut o declarație televizată intempestivă și cel puțin hazardată, atât ca formă cât și ca fond, acuzând cel mai mare partid de opoziție (PSD, calul de bătaie și de serviciu al Cotrocenilor) de înțelegeri oculte cu UDMR în Parlament – „pentru a da Ardealul ungurilor”. Rupând și maghiara, președintele și-a întrebat retoric adversarii politici: „Oare ce v-a promis, liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri?”

Reacțiile pro și contra “dumei” prezidențiale, modulate evident partizan, de la stupoare bine jucată la calm inocent simulat, au năvălit imediat pe piață, mai ales că totul se întâmplă după ce acum câteva zile ambasadorul român la Budapesta a fost târnuit de ministrul de Externe al țării vecine, fără ca MAE sau Președinția țării noastre să aibă vreo contrareacție.

Fondul emoțional pe „tema maghiară” fusese resensibilizat – cu o zi înainte de învârtoșarea prezidențială – când în spațiul public începuse să circule insistent „o știre” inflamantă, dar anunțând o realitate care se petrecuse cu o săptămână înainte! – anume trecerea tacită (fără vot) prin Camera Deputaților a proiectului de lege menționat mai sus. Lume bună, intelectuali chiar (în măsura în care mai există) – nefamiliarizată însă nici cu procedurile din Parlament și nici cu calitatea de for decizional exclusiv pe speță a Senatului – a început să se neliniștească, manifestându-și chiar spaima pe rețelele de socializare.

Modul de rostogolire este tipic pentru o mitologie diversionistă, care, pentru a reuși, are nevoie de prezența concomitentă a mai multor factori: ignoranța publicului pe chestiuni tehnice; un adevăr prezentat parțial (în rest lăsându-se cale liberă speculațiilor, de obicei alarmiste); o stare emoțională ușor excitabilă în mentalul colectiv pe tema în discuție. Toate erau reunite, la momentul la care președintele și-a lansat diatriba acuzatoare, fără precedent de altfel – de la amvonul Cotrocenilor – în 30 de ani de post-ceaușism.

De obicei, în cutuma politică, exprimarea unei poziții contondente pe o temă ultra-sensibilă – cu atât mai mult dacă are reverberație internațională – este lăsată pe seama purtătorilor de cuvânt (care au și rolul ingrat de paratrăznet), tocmai pentru a nu-l expune pe șeful instituției la contrareacții nedorite și a-i asigura toate gradele de libertate, inclusiv posibilitatea de a se replia. Faptul că n-a fost cazul, președintele preferând să se lanseze el însuși în alegații pe muchie de cuțit, indică mai curând un scop de culegere de dividende politice decât exprimarea unei preocupări reale, pe o problemă reală.

Care problemă reală nu există. Într-adevăr, pe de o parte, nu e prima tentativă a UDMR de a introduce această lege (au mai fost patru – toate respinse) și pe de alta – niciun Parlament, indiferent de configurație, nu va vota vreodată autonomia respectivă, mai ales că a fost declarată neconstituțională și de CCR. O știu la fel de bine și conaționalii noștri maghiari, iterațiile lor fiind doar parte dintr-un un joc politicianist, populist, electoral.

Întrebarea care se ridică este dacă – de partea cealaltă – scopul politic urmărit de președinte a fost atins sau, dimpotrivă, intervenția domniei sale aduce mai multe deservicii decât servicii partidei PNL și „guvernului meu”.

Astfel, impactul problematicii autonomiei maghiare – atât electoral cât și de abatere a atenției publicului de la problemele dificile ale actualității – rămâne substanțial. În acest sens, pentru mulți oameni din țară și străinătate, în primul rând pentru suporterii partidei Iohannis –PNL, dar și pentru unii de alte afilieri, prestația președintelui va fi capitalizată drept salvatoare – fără ea legea autonomistă intra în vigoare și, pasămite, Ardealul era pierdut. Doar intervenția președintelui a rezolvat problema, speriindu-i pe PSD-iști, care s-au văzut nevoiți să renunțe la planul lor subversiv și forțați să trântească legea în Senat. (În realitate, toate partidele – cu excepția UDMR – au trântit proiectul, cum de altfel se știa dinainte.)

Anatemizarea PSD-ului – în dauna măsurilor economice concrete de redresare post-pandemie – este în continuare tema principală a preocupării guvernamentale și există segmente considerabile de populație dispuse să o creadă. Sondajele trebuie prizate cu mefiență pentru că nu știi de unde vin, dar este clar că virulența gestului prezidențial are și menirea să compenseze o cădere a scorului PNL. Președintele a marcat deci puncte, exploatând lentoarea, indecizia și, până la urmă, mediocritatea politică a dlui Ciolacu, care trebuia să adulmece pericolul mitologic al proiectului UDMR și să facă pe dracu’ în patru să-l bage la vot. Chit că guvernului i-au trebuit luni bune pentru avizul (negativ, evident) pe această lege, în final trimițându-l inutil la Cameră (termenul aprobării tacite trecuse).

Dacă a fost o capcană, PSD a căzut în ea. Dar credem că a fost mai de grabă o înlănțuire nefericită de termene procedurale, pe fondul sistării virusologice a activității parlamantare live și înlocuirii ei cu tribulațiile on-line. Cum-necum, Ciolacu a căzut prost, dacă mai era nevoie de încă o confirmare. Nu mai intrăm în speculațiile influențării lui de vreun serviciu, întrucât, de mai multă vreme (poate încă de la început, după ce Dăncilă „și-a făcut și ea datoria”) el acționează nu ca și cum ar fi influențat, ci ca și cum chiar ar fi.

Cât privește consecințele negative ale izbucnirii prezidențiale, ele vor fi mici sau deloc pentru președinte (care nu mai candidează), dar mari pentru PNL, împins să-și riște capul într-o guvernare care, în condițiile date, n-are cum să decoleze. Consilierul care i-a scris replicile și i-a prescris tonul președintelui în mod sigur nu e membru PNL. Și-au alienat gratuit electoratul maghiar, frustrat în plus fiindcă l-a mai și votat masiv pe dl Iohannis la prezidențiale. După această palmă răsunătoare, dl Kelemen ar cădea între scaunele secuiești dacă s-ar alătura unui guvern Iohannis-PNL. Ori, se știe, fără „balamaua” UDMR nu prea se poate face guvern în România, mai ales dacă scorurile sunt strânse, cum vor fi la parlamentarele viitoare.

La Budapesta, ministrul de Externe maghiar a considerat prestația președintelui României ca „necivilizată, putând instiga la ură.” Izbucnirea dlui Iohannis produce într-adevăr stupoare, în special prin felul în care sacrifică respectabilitatea funcției în favoarea wrestlingului din ringul dâmbovițean, mimare a luptei pentru deliciul auto-prostit al tribunei. Dar, pe de altă parte, dl Szijjarto nu ne spune cât de „civilizate” sunt repetatele incursiuni ale oficialilor maghiari – și călare, și cu workshopul – în două județe și jumătate ale statului român precum și alimentarea pe toate canalele a reciclatelor visuri de autonomie (neconstituțională în România, ca și în Ungaria). Președinte și guvern propriu în cele două județe și jumătate? Limbă oficială și poate și monedă proprie? Sună a cu totul altceva decât veșnica autonomie identitară, culturală etc., pe care ni le vântură liderii maghiari încă din 1990. Mai precis, sună a formalizare de alt stat în stat. Foarte „civilizat”, într-adevăr.

Rămâne o necunoscută ecoul stârnit de exprimarea prezidențială dincolo de Budapesta, adică spre Berlin și Bruxelles. Ceva ne spune că – deși nu vorbește nemțește – rebelul Viktor Orban are tot atâtea spatii în aceste capitale cât are și supusul Klaus Iohannis. Între sparanghel și Mercedes, pe cine va alege Mutter Courage? Pe amândouă. Mai ciudat va fi când cei doi vor da cu ochii unul de altul în cadrul PPE, fiind frați de aceeași familie politică. Probabil că, de frică să nu primească fiecare câte un spielhosen, se vor împăca. Cineva ar trebui să le spună că Ardealul nu poate fi nici dat, nici luat, nici insularizat, întrucât este. Este și al românilor, și al secuilor, și al sașilor și al celorlalte seminții care trăiesc acolo. Punct.

Încheiem, pentru diversitate progresistă, cu opinia unei forțe salvator-globaliste care, ferindu-se totuși să-și rupă gâtul alături de PNL în procesul de salvare, mimează tot mai frecvent echidistanța critică în lupta greilor. Ei da, hélas, vorba Clotildei, nici USR n-a văzut cu ochi buni toată tărășenia cotrocenistă. Dl Barna, tuns chilug (din propie inițiativă), l-a criticat aspru pe dl Iohannis, asocindu-l, ca punct de referință, nici mai mult, nici mai puțin decât cu răposatul Vadim. Numai că acela era pamfletar și nu președinte de țară. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11

38 de Comentarii

  1. Totusi Spar-Anghelul a aruncat o piatra si s-au gasit destui fraieri sa se arunce in apa dupa ea ! Din toata treaba insa tare ma tem ca va avea efect de bumerang asupra lui Mandolina si gastii lui labarale,dupa ce fraierii se vor destepta intr-un tarziu ! In orice caz,Ciociolacul,fiind in directia pietrei si navigand in ape tulburi,s-a ales cu o frumusete de cucui si acum e la reanimare (sau remaniere) cu toata incercarea de resuscitare a felcerilor pesedaci…Veorica,deja ii sufla-n ceafa si in curand ii va sufla si-n lumanarea de la capatai…Oricum nu era bun nici de pus in rama la parlament spre duioase aduceri aminte,fiind un fel de patrunjel in supa,nici nu drege nici nu strica…

  2. Daca ne luau ungurii Ardealul unde isi mai exercita Sasscutul Anticovid dreptul constituțional la naveta? Navetistul ar fi trebuit sa-si repatrieze sotia, sa-si demoleze casele si sa le reconstruiește in Suceava, la o stana de oi. In atare conditii Falca ar fi luat calea pribegiei la Hooliud cerand sa joace in lung metrajul ” Falci”. Buldogul ar fi fost vandud ca si caine de paza la o casa de marcat din UE, micuțul boc ar fi fost abligat sa ia hormoni de crestere, longevivul fost primar, Hava ar fi ajuns în desertul Gobi drept pustnicul Ava Simon, grobianul Florin Roman ar fi fost culcat de catre Lbgt-isti maghiari, pe patul lui Procust si intins pana la limita maxima a inculturii sale de subpamantene, tortionarul Lazar ar fi rămas fără pensia de 30. 000 lei, miss Kovesi ar fi trebuit sa slabeasca serios ca sa se poate strecura, nevăzută, peste granita. Vedeti cate probleme s-ar fi creeat daca nu era vigilent racheta Patriot, Jhoannis.
    Intr-un oras din Ardeal erau două restaurante. Unul cu numele Ardealul, altul Unirea. Intr-o noapte doi cetățeni ,morti de beti, se intorceau acasa pe 2 carari. In timp ce mergeau ei’ asa tacuti, unul dintre ei zice: ma Gheorghe? Ai auzit ca ne iau ungurii Ardealul? Si ce? Si se ?zise celalalt. Mergem Si bem la Unirea.
    Ps. Trăiască PNL in frunte cu secretarul general, tovarasul Werner Jhoannist
    Ps. Trăiască clasa sezatoare alaturi de tovarasul sezator general Werner Jhoannist.
    Ps. Trăiască si-nfloreasca mult iubita si stimata Republica a Procurorilor Secutisti, în frunte cu SECRETARul general, tovarasul Werner Jhoannis.
    Ps. Trăiască 1 Mai,ziua internațională a celor care muncesc la Sparanghelul nemțesc dar si la blazonul săsesc.

  3. Am scris si la comentariul lui Liviu Antonesei ca nu cred deloc ca in graba sa Verner sa se fi gandit vreun moment la vreun avantaj pentru PNL. Nici nu-l vad capabil de astfel de conectii. Frustat si egoist cum este s-a gandit strict la el, aflandu-se ca imagine personala intr-o pasa rea de care este si el constient. Este posibil ca la solicitarea sa, niste ‘puscalai’ din preajma sa-i fi insailat discursul scolaresc ‘imbunatatit’ apoi de el pe masura ce lua viteza. Verner recidiveaza, unii romani si-au amintit de episodul „intelegeri cu niste evrei” si dovedeste ca este foarte departe de pretentiile unui presedinte de stat. Pe masura ce unele adevaruri au fost explicate public, tot mai multi romani au realizat infantilitatea acuzelor presedintelui la adresa PSD-ului, dar odata ce mingea le-a fost servita la fileu chiar de PSD prin Ciolacu vor profita demagogic in continuare. Numai plasarea lui Ciolacu cat mai in spate va stopa aceasta campanie care oricum va trece.

  4. Mai mult ca sigur Johanis nu simpatizeaza pe Orban al ungariei . Dar nu e vorba ca e hungur e vorba ca Orban le-a dat in bot globalistilor si mai ales lui Sorosh. Sandrama Prealung a fost consiliera lui Johanis si femeia lui Sorosh. Ceva se leaga. Globalismul Sorosist Merkalist lupta cu nationalismul hungar si ar lupta si cu cel romanesc dar nu are cu cine .Dragnea care a cerut aurul inapoi e la puscarie dupa ce i s-au inscenat acuzatii ca a furat balta desi balta e tot la Dunare si nu a fost niciodata in proprietatea personala a lui Dragnea. A trecut de la apelecromane la judetul Teleorman. Dar nu te pui cu globalistii…insceneaza orice si devii dusmanul poporului .Treziti-va romani
    DUSMANUL NOSTRU ESTE COMUNISMUL GLOBALIST.

  5. De ce nu-și respectă românii promisiunile ?? De ce românu mereu se face dekkt, ca recent cu președintele in frunte. iar să pomenești pe KWJ pe aceeași treaptă cu personaliatea istorică a momentului, care este premierul Ungariei este o imbecilitate tipică. Doleanțele maghiarilor sunt firești, legale, democratice. Au fost promise de diferite guverne romanești cu ocazia diferitelor ocazii majore când romania vea ceva de câștigat.. Angajamentele luate trebuiesc respectate.. maghiarii nici nu doresc altceva de fapt. iar proiectul maghiar nu se referă la doar Ținutul Secuiesc,. Evident de fapt românu nici nu știe cum arată proiiectul de fapt.. Știe poolimea doar că ”ungurii fură Ardealu”.. Atât. restul nnici nu interesează poolimea analfabet funcțional..Nu știe cum poate trăi mai liber, mau bine..Maghiarul trebuie mereu să insiste, să dea sprijin, să impingă turma inspre cum de fapt e bine.

  6. Mai „resfirati” baietzi, mai resfirati baietzii zvonari si raspandaci ca ati ajuns sa nu va mai creada nici macar trupa lu’Florycica-dansatoarea, iar cu „ajutorul” vostru psd-ul va ajunge in scurt timp <10% si-i pacat ca sa dispara! Apropos, cine va crede ca sasu este vinovat pentru ce a facut agramatul "revolutionar cu rol determinant" din Buzaul fara "rivolutie" care a intrat in istoria rusinoasa a tarii ca a aprobat[tacit] proiectul de autonomie a tinutului secuiesc si este normal ca romanii sa intrebe de ce si pentru ce!

  7. Faptul ca avem un presedinte incult politic este una, dar si mai grav e ca nu are consilieri profesionisti

  8. Atata timp cat sunt multi ignoranti , acestia vor realiza (daca !) ceva mai tarziu , cat de deplasata si lipsita de elementar bun simt a fost iesirea dl. pres. la adresa PSD-ului (deh , patologica obsesie !)cat si a maghiarilor. Si asta , cand ar fi trebuit sa lamureasca ‘vanzarea’ muncitorilor romani , incalcarea fara niciun drept a ordonantelor militare (ce titlu pompos , dar degeaba !) , corectitudinea achizitiilor ,etc.. A tras-o cu vanzarea Ardealului (fake news de manual) , i-a tras o maciuca in cap Ciolacului si siesi o tesla-n caise . Oauu !

  9. Asteptam ordonanta a 11-a…Impartirea de mici si mustar la domiciliu.Miauu..

  10. Cred că Românii pot acum să vadă marele, sinistrul adevăr .
    Lugubru adevăr ! Ce strânge carnea de pe om . Şi-l înfioară , lăsându-l fără grai …
    Ungaria este cheia desfășurarii evenimentelor din aprilie lui 2020 .
    Atunci cand borfășăria numită mincinos Camera Deputatilor (structură aflată la cherem PSD și gangsteresc) a dat lovitura de stat în contra poporului român , zdrobind cu perfidie voința sacră a națiunii.lasand sa treaca tacit o lege nedemna de numele de roman.
    Spre al re-împroțăpi în scaun pe moșierul criminal Banffy dușman de om și de poporul de pe valea Rastolitei de Mures
    L-au reînscăunat pe Ciolacu, pentru că acum e bun , pentru că acum se execută . Pentru că acum vrea să târască țara-n jocuri criminale .Jocuri urzite-n minți de șulări , de prădași ,de consilieri straini de neam si tara,adunati cu latul ecarisajului la curtea lui Ciolacu!Cu scop iredentist fățis cu iz de genocid ,dar nu va merge,ajunge o bata la un targ de oale sparte
    Pentru așa ceva suntem „demni” deputatii .doar pentru ei , borțoșii și-mbuibații, pentru ei și NUMAI PENTRU EI.ziarirtii naimiti cu 1000 de forinți,așteptând cu limba scoasă și o decorațiune poate mai încolo și o penioara pentru cinstera de a fi dat din coadă în cotețul imperialismului maghiar,dupa modelul lansat la apa a inaintasului lor Gherman

  11. Corecta sublinierea, Vadim era pamfletar, nu presedinte! Mai adaug ca Vadim nu a acuzat niciun partid sau lider roman de aranjamente directe cu Budapesta, ci doar cu UDMR! Paradoxul este insa ca Klaunul a fost votat 85% de un guri si a fost primit cu surle si trimbite( imnul secuioesc), fiindu-i inmanat si steagul secuiesc! Asa ceva, nici in Stan si Bran, nu se vede!

  12. Ridica-te Gheorghe,ridica-te Ioane!Sa nu mai permitem trufia maghiarilor nomazi si a slugilor Budapestei pe acest pamant sfintit de sangele milioanelor de romani ,morti pentru unitatea tarii lor,lasata de Domnul!

  13. Jardan D. – imi vine sa lacrimez, ba chiar sa plâng in hohote citindu-ti comentariul. De oameni ca tine are nevoie conducătorul suprem. Cu tine, alaturi de el, prevăd un viitor stralucit acestei tari. Prin voi minciuna, ura, dezbinarea, impotență, colonialismul vor deveni HRANĂ spirituala națională.
    Ps. Doresc sa-i amintes covitelului ca de 8 Mai sa nu uite sa-si imbrace costumul rosu. Se implinesc 99 de ani de la infiintarea PCR,IAR DE 9 Mai, sa arboreze steagul negru. Se împlinesc 75 de ani de la infrangerea Germaniei naziste. De Ziua Regelui e liber sa faca ce doreste.

  14. Am reţinut articolul pentru că „adună” cam toate detaliile tehnice şi politice, inclusiv de comportament electoral, legate de declaraţia halucinantă a „preşedintelui lucrului bine făcut”. Într-o ţară cu „electorat normal” – numai că asemenea ţară a devenit o utopie în această lume bolnav-lacomă neoliberal reacţionară în care oamenii reacţionează doar la consum pe care o numesc libertate –sic! – preşedintele şi-ar fi pierdut orice credibilitate şi respect. Nu este cazul!
    Dar l-am reţinut şi pentru că îmi demonstrează încă dată că spaimele „României asediate” sunt prezente chiar la oamenii aparent fără complexe. Sau măcar nu sunt folosite pentru a ne vârî sub nas – fie şi ironic – salvatorii.

  15. Afurmi ca citez:
    Doleanțele maghiarilor sunt firești, legale, democratice.
    Raspuns: Si romanii ar avea doleante sa -si recupereze tara ocupata de huni pan la Tissa…
    CUM FACEM…????
    Doleantele migratorilor sunt firesti pentru ei ilegale ca nu respecta constitutia Romaniei…si democratice…majoritatea hotaraste si a hotarat.

  16. In Ardeal PSD doar ce si-a ridicat cu citeva sute de mii numarul simpatizantilor din familiile mixte care au fost scuipate in fata de boschetele de Sparanghel.Daca pina acum Ardealul era un bazin electoral pentru Pinilei de azi s-a intors roata. Familiile mixte dar si romanii si ungurii din Ardeal si din toata Romania au vazut cum un iresponsabil e in stare sa calce pe cadavre doar pentru a nu-si pierde scaunul de la Cotroceni si libertatea. Asa ca lasati-ne cu ce-a pierdut PSD. PSD n-a pierdut nimic ba chiar a cistigat. De pierdut milioane de votanti au avut Pinileii si fuhrerul lor.

  17. Gaspadinu, iar ti-a trmis „zvonerul” o „dictare” fake news; ertesh Viktor Orban impreuna cu clica lui l-au adus pe Soros in Ungaria unde au infintat Universitatea Central Europeana, iar honvedul Viktoras la „muls” personal pe Soros de multe milioane de parai, iar cand a „intarcat Joiana” i-a venit subit „lumina de la rasarit” si cateva milioane in propriu buzunar si pentru a face propaganda iredentista, iar UDMR-ul nostru dintr-un dusman a lui ertesh Viktor, acum il tamaiaza si raspund „intocmai si la timp” comenzilor lu’viktorash, dovada ca banu-i ochiul drackului si nu are miros! Iar comenzile iredentistilor de stabilizare a tarii noastre, vin de la rasarit via viktorash

  18. Exista doar un partid , de 30 de ani ,care a eviscerat Romania

  19. Și dacă ar avea cine să-i scrie domnului președinte Iohannis, credeții că ar citi? Și dacă ar citi, așa mai greoi cum sitește dânsul, credeți că ar încerca să ințeleagă? . Într-o culegere de schițe umoristice din anii 80 era o schiță a unui scriitor ungur. Schița era despre interviu luat primului ungur trimis pe lună. Întrebat de ce a fost el selectat a răspuns: -comisia a fost cucerită de pasiunea de era copil de a turna apă în gaurile mușuroaielor de cârtiță. Întrebat ce face un ungur pe lună a răspuns: “-Nimic. Faptul că este ungur îi ocupă tot timpul!” Așa și cu președintele nostru; nu face nimic. Faptul că este sas și președinte îi ocupă tot timpul.

  20. Domnul Serbanescu ,cand erai purtător de cuvânt în Guvernul Victor Ciorbea si,dopo,consul general la New York și Los Angeles între 1998 și 2002 erai in SIE,unde si raportai?Intreb, nu dau cu parul!
    In PNT ai intrat cu sarcina,ca acum in PSD ?Ca in Uniunea Sovietica a Scriitorilor esti numai pentru tantiema,stii cumva daca ai scris vreo carte?
    Atatea intrebari ..

  21. Sașii,.. strămoșii lui KWJ, care nu erau români, au fost importați, ca imigranți, in Transilvania in vremea regelui maghiar Béla al patrulea in 1247,. când de fapt regatul Maghiar avea lupte crâncene cu mongolii pentru teritoriul de la nord și est de Dunăre, teritoriu unguresc numit UNGROVLAHIA,. mare parte din românii de azi se trag din jefuitori de cadavre care veneau in urma trupelor mongole. Deci sașii puși in teritoriile cunoscute din sudul tansilvaniei au avut mereu o largă AUTONOMIE..In timpul administrției maghiare a transilvaniei, sașii mereu au fost autonomi..până au venit românii de i-au vândut ca pe niște dobitoace. Acu după judecata azi de lui KWJ să cred că ei de fapt sașii furau Transilvania ??

  22. Isi mai aduc aminte cititorii de „tibi”, o alta sec a tura bolsevica de „dreapta” trimisa in hibernare? Iata ca a fost scoasa din barlogul din Padure sa-si deverseze acumularile scatologice in corul basit cantator de Ode Secuiului din Deal!
    Autorul face confuzii majore, Derbadeul nehazardandu-se, ci lovind tintit in cel mai mare partid parlamentar CARE NU E IN OPOZITIE, ci e LA PUTEREA SECURITATII! Lovind in democratie si incitand la ura interetnica si internationala, intr-o clara coniventa cu initiatorii proiectului de lege si cu patronul lor de la Buda/Pesta,folosind CARTITZELE iesite deja la vedere din comisiile PLURIPARTIDE si pe acelea care au reluat controlul Securitatii la varful PSD!!! Jocul de cuvinte „duma” este
    de-a dreptul caraghios, Duma fiind Parlamentul Tzarist, mentinut de Rasputin in vederea incoronarii sale ca Tzar si ceea ce a vrut sa parafrazeze e „dumm”, care in limba „secuie” veche inseamna, prost, idiot, cretin. Si apropo secui, Secuiul
    instalat de Securitate in Deal pronunta perfect in ungureste, mai bine decat in germana sau romana pe care le-a invatat la cursurile intensive BnD-Gehlen de limbi straine… Reactia basita a Buda/Pestei tradeaza coniventa, ambii bolsevici sefi
    avand nevoie de reinflacararea urii etnice, iresentiste, respectiv extremiste romanesti… Pe Secui l-a reinstalat si i-a
    pricopsit printr-o diversiune marsava a Securitatii in parlament acest UDMR care a inaintat proiectul de lege special pt a crea diversiunea. Secuiul suprem trebuia sa-si reinflacareze slugile dezorientate si avea nevoie de noi adepti care sunt atat de ingramaditi in ura lor etnica incat au cazut victime diversiunii!

  23. Te-ai trezit cu noaptea-n cap pentru o limbă viguroasă. Ce grețos ești.

  24. va mai amintiti de referendumul lui basescu ? parlament unicameral ? ce s-ar fi intamplat daca …ar fi fost o singura camera ?
    ce oameni inconstienti ne conduc ! ce natie de manipulati ! sa ne bucuram de ziua de azi ..

  25. nimeni nu vrea sa recunoasca ca,Ciolacu are 80% din vina,a cazut de fraier.prost nu e ala care cere(udmr),prost e ala care se vinde pt,. un pumn de voturi(psd).continuati sa-l albiti pe Ciolacu care stiu toti ca e o corcitura de politician. toti postacii de aici au uitat brusc de relatiile dubioase cu Haisam,scandal in care se poate vorbi de favorizarea terorismului,plus smenurile puse la cale cu Dragnea.Toti aveti memoria scurta, ce trebuia sa faca presedinele?sa il bata pe spate pe Ciolacu si sa-i multumeasca . udmr va sta tot timpul la cotitura si va santaja, cum a asteptat 30 de ani va mai astepta 5,10.P.S. acum 2-3 luni bantuia pe aici unul Gelu,l-ati bagat la conservare cum facea secu inainte? il scoateti numai in preajma alegerilor?

  26. Când mă plictisesc tare, foarte rar, din pură curiozitate, urmăresc ce mai e la TVR la
    emisiunea în limba maghiară. Acum vreun an, un poet maghiar de prin Banat a evocat momen-
    tul unirii Transilvaniei cu Țara-Mamă (ce-mi place formularea asta). Și spunea poetul că,
    de fiecare dată când face inventarul acelor vremi, intră în depresie. Ți se întâmplă și ție
    des pui de urs? Sigur, da. Ursulică, să știi că nu mă număr printre cei care urăsc etnia ma-
    ghiară pe de-a-ntregul ei. Dar când văd șovini imbecili ca tine nu mă pot abține să-ți zic
    vreo două. Pe tine nu te cenzurează nimeni, deși îi injuri pe români și de două, trei ori
    pe zi. Dacă tu nu ești cenzurat, sper să treacă și comentariul meu.
    P.S Și dacă un preș s-a făcut de „kkt” (l-ai votat, așa-i?), cum te-ai exprimat tu, să
    știi că toate au un rost pe lumea asta. „Produsul” era tratamentul pentru depresia ta.

  27. Ce tot mancati rahat in favoarea PSD-ului care de ani buni si-a imbarligat coada cu UDMR si Viktor Orban ! Cu legea autonomiei Tinutului Secuiesc o tot mosmonditi ca PSD si Ciolacu nici usturoi unguresc n-au mancat nici gura nu le pute ! Dar de asta ce spuneti : ,, La începutul lunii aprilie, Senatul a adoptat tacit un proiect de lege problematic iniţiat de UDMR: autorităţile locale sunt obligate să folosească oficial în comunităţile unde o minoritate naţională are peste 20% limba minorităţii respective. Proiectul vizează, de fapt, impunerea limbii maghiare în localităţile din Transilvania, dominate de minoritatea maghiară. Comisia Juridică, condusă de Şerban Nicolae, a dat aviz pozitiv în plină pandemie ” ? Bai , stiti cine e Serban Nicolae ? Si de ce vrea el ca in Romania sa se vorbeasca oficial ungureste ? ‘Ha ?

    Citeste mai mult: adev.ro/q9ngcq

  28. @MArele Urs:vad ca memoria ta honveda se opreste la 1247:))Despre tara voastra natala de langa muntii Altai,despre Ungaria Magna ,despre Levedia,despre Etelkoz, chiar ai uitat mai neam de traista?Noroc ca au scris altii(Anonymus,Giovanni da Plano Carpini ,Friar Julian)care chiar v-au surprins la furat tarile altora..

  29. ROBERT HORVATH IA ARDEALUL !
    Si eu sunt mereu intrebat daca vreau sa I-au Ardealul.
    Raspunsul meu:
    L-as lua daca as avea timp. Dar sunt ocupat cu filmarile,
    Regulat modele etc.
    Apoi buzunarele nu sunt destul de largi pentru o asemenea actiune.
    Urmariti cazul pe blogul de arta Devartes Blog
    Filmele mele anti romanesti
    Devartes Film
    Vimeo.

  30. A fost reactivata o alta cotarla bolsevica de „dreapta”, „wasp”(Wernerberg Alogenul Secui Paranormal)…

  31. Mai gaspadinu, cine ti-a dat „ordin” sa postezi minciunile iredentiste maghiare! La minciuna lu’ Bela al 4-lea cand a cerut sa vina Cavalerii Teutoni ca este un tinut ne locuit, papalitatea a raspuns ca nu este adevarat si ca aici locuiesc valahi si s-a negociat numarul si in ce locuri sa stea pentru ca unguri nu aveau capacitatea sa se apere de incursiunile tatarilor, cum nici de a turcilor, devenind pashalak! Iar asta cu „romanii jefuitori de cadavre” nici macar Roler nu a afirmat! Mai gaspadinu, secuii nu sunt unguri, iar in timpul lui Stefan Cel Mare si Petru Rares tinutul secuiesc era alipit Moldovei pentru a fi aparati de honvezi, asa ca nu-i mai jigni pe ROMANI, panimaesh!

  32. Pe plan strict legal Camera deputatilor, Guvernul, si Presedintia au dat dovada de complicitate tacita si de iresponsabilitate.
    Pe plan simbolic, la 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, natiunea maghiara a primit un mare cadou.
    Acest aspect nu pare a fi fost sesizat pana in prezent de ziaristii si comentatorii de la Cotidianul…

  33. @Charlie : Multumesc de apreciere ! Ce mi-ai scris imi spune ca te-am fript bine ! Acum spune ce nu este adevarat in comentariul meu ! Ca pesedistul de frunte Marcel Ciolacu , presedinte la Camera Deputatilor si pesedistul Titus Corlatean , presedinte la Senat , impreuna cu majoritatile aferente si ,, pretenii ” de la UDMR au facut putin pipi pe CONSTITUTIA ROMANIEI ? Au facut putin pipi pentru ca numita CONSTITUTIE zice asa:
    ARTICOLUL 1 (1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
    ……………………………..
    ARTICOLUL 13 În România, limba oficială este limba română.

  34. @Charlie: ai dreptate cu „wasp” ăsta. Scrie bine românește, folosește propoziții clare și nu se
    întinde cu scrieri foarte lungi, ca să nu plictisească asistența. Dacă mai pune și o „garnitură”
    cu articole din Constituție, gata, l-a dat pe spate pe cititorul mai naiv, care „înghite” pe ne-
    mestecate informația.

  35. @Marele Urs ,
    sașii au fost oameni de treabă , după cum însuți mărturisești; au venit invitați!Pe maghiari în schimb nu i-a invitat nimeni în Europa și nici românii în Transilvania, ci au dat buzna ca hoții în casa omului.

  36. „La începutul lunii aprilie, Senatul a adoptat tacit un proiect de lege problematic iniţiat de UDMR: autorităţile locale sunt obligate să folosească oficial în comunităţile unde o minoritate naţională are peste 20% limba minorităţii respective. Proiectul vizează, de fapt, impunerea limbii maghiare în localităţile din Transilvania, dominate de minoritatea maghiară. Comisia Juridică, condusă de Şerban Nicolae, a dat aviz pozitiv în plină pandemie.Proiectul, asumat de toţi parlamentarii UDMR, care vizează modificarea Codului Administrativ, a fost înregistrat la Senat în toamna anului trecut. În Senat, PSD are singur majoritate. Articolul 94 din proiectul legislativ e dedicat folosirii limbii minorităţilor naţionale”-News Politico 1 mai 2019.
    „CONSTITUTIA Limba oficială ARTICOLUL 13
    În România, limba oficială este limba română.”
    FAta de acestea ,cum VA PERMITETI SERBAN NICOALE<Titus Corlateanu,MArcel Ciolacu ,peste CONSTITUTIE sa introduceti vorbirea altei limbi "în comunităţile unde o minoritate naţională are peste 20% limba minorităţii respective"???SI DACA ARE CHIPURILE PESTE 20%, de und epana unde INCALCATI,OCOLITI, "REVIZUITI" vOI TALHARILOR,CONSTITUTIA ,"proclamand"o ALTA LIMBA OFICIALA SI VORBITA IN ROMANIA?
    AM CRITICAT DIN RASPUTERI PNL-UL ,pe IOHANNIS si politica lui ,incalcarile sale grosolane ,ca diktator, DAR,CEEA CE FAC CIOLACU,SERBAN NICOLAE,TITUS CORLATEAN,acesti analfabeti ordinari,beti de orbire parlamentara, care nu inteleg ca nu pot fi subversivi fata de Constitutie,fiind dusi paps cu pas de udemeristi sa o INCALCE,nu poate fi admis !DEMISIA ,trogloditi ordinari, sesizarea Parchetului ,la Jilava cu voi impreuna cu Kelemen Hunor si udemeristii INFRACTORI, VOI FIIND COMPLICI SAU CHIAR AUTORI!TRADATORI JIVINE !

  37. Mai desteptilor care mai sustineti ca toata povestea asta cu „autonomia” este o gluma sau mai rau o „neatentie”.Autonomia este primul pas catre independenta Tinutului Secuiesc.Exemplul Cataloniei este la indemana.Este provincie autonoma care a incercat sa obtina independenta totala.Credeti ca ungurii ar rata o asemenea pleasca?Politica pasilor marunti se infaptuieste acum iar Cotidianul le sufla in panze injurandul pe Iohannis.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.