PREZIDENȚIALE 2019

Motto:„Ce-i pasă fanariotului, al cărui tată nu știa o vorbă românească, ce-i pasă lui, că se vinde un pământ, pe care el cosmopolitul, cetățeanul universului, antichrist, s-au născut din întâmplare numai?” – Mihai Eminescu – „Se vinde o parte din pământul patriei” – septembrie 1878

E vară și e cald și este timp ca să reiei lecturi vechi sau mai noi, păstrând sub observație evenimentele din țară. Pentru că, spunea cineva, vara, când toată lumea pleacă în vacanță și e cu gândul la odihnă și distracție, este momentul cel mai bun pentru afaceri sau pentru a pune țara la cale. Am simțit nevoia să-i recitesc pe Eminescu, Goga, Paul Morand și m-am îngrozit să constat că nimic nu s-a schimbat în România în ciuda trecerii timpului. Că România e la fel de „fanariotă” ca în timpul lui Eminescu sau al lui Octavian Goga…

Au trecut aproape 30 de ani de democrație originală și România se îndreaptă spre o nouă epocă fanariotă, fiindcă dacă până acum partidele se băteau pentru a ajunge la guvernare, iar președintele era doar un premiu suplimentar, acum politicienii se feresc să administreze țara și se luptă să ajungă la Cotroceni.

În vremea lui Cozmâncă și a lui Hrebenciuc, dacă administrai țara, aveai și președintele de partea ta, pentru că puteai controla sacii cu voturi, iar primarii erau esențiali în această „intreprindere”. Unii se amăgeau că „nu pot ei fura cât putem noi vota!” Astăzi, când se fură voturi cu „softul”, de care se ocupă STS-ul, contează cine ține frâiele serviciilor și controlează „republica procurorilor”. Situația aceasta se datorează tartorului pe nume Traian Băsescu, care își închipuie că și-a câștigat imunitatea luând loc pe băncile Parlamentului European. Insipidul leneș Klaus Iohannis a profitat din plin de mecanismul pus la punct de predecesorul său și acum râvnește să-și continuie traiul „dolce far niente” pe spinarea „proștilor” de români.

Prin Constituția lui Ion Iliescu, vag amendată de Adrian Năstase în 2003, România moștenise un regim semi-parlamentar, bicefal, unde puterea nu este nici în mâna președintelui, dar nici total în mâna prim-ministrului sau a parlamentului. Ion Iliescu, mare amator de trai bun (îi plăcea să se răcorească la Scroviștea, să se plimbe prin toată lumea, să mănânce bunătăți etc) declara că România avea nevoie de o lege fundamentală care să o ferească de abuzuri gen Ceaușescu & compania. Iohannis, cu sprijinul străinătății, a încălcat Constituția și aproape a reușit să paralizeze guvernarea unei majorități absolute în parlament… Iliescu iubea puterea, dar se amesteca în guvernare numai atunci când aveau de suferit „protejații lui”. Iohannis nu a vrut să administreze țara, ci doar să pună în practică ordinele stăpânilor de la Înalta Poartă instalată la Bruxelles.

Paul Morand scria, în cartea sa intitulată „Bucarest”, că o particularitate a Principatelor române a fost că aici nu au existat dinastii propriu-zise, ci familii de boieri care puteau pretinde tronul cu toți descendenții, inclusiv cei bastarzi. Domnitorul trebuia acceptat de Divanul boierilor. Iar Înalta Poartă, pe atunci Imperiul Otoman, s-a săturat de interminabilele certuri între diverșii pretendenți și a decis să numească direct domnitorii Țărilor Române alegând candidații din rândul familiilor grecești stabilite în Fanar, un cartier din Constantinopole.

Te umflă râsul când vezi că, și în ziua de azi, orice președinte de partiduleț se vede cu „bastonul de mareșal” în raniță și aspiră să candideze la Președinția României. Vom avea și în acest an o mulțime pretendenți care vor fărâmița votul românilor. Nu prea înțeleg cum reușesc cu toții să strângă cele 200.000 de semnături necesare pentru depunerea candidaturii și este interesant dacă va verifica cu adevărat cineva totuși listele măcar anul acesta…

Mi-ar plăcea însă foarte tare dacă votanții nu s-ar mai lăsa păcăliți de minciuna cu „dreapta și stânga”, „roșu și albastru, oranj” sau orice altă nuanță ce se pretinde anti-comunistă. Nicăieri în lume nu se mai poate vorbi despre aceste doctrine. Nu de când într-o țară socialistă ca Franța a ieșit președinte Macron al cărui partid, La République en Marche, are în rândurile lui activiști proveniți și din „dreapta” și din „stânga”. Nu, oameni buni! Există doar „suveraniști” și „mondialiști” și sunt ușor de deosebit: primii cer „mai multă Românie”, iar ceilalți „mai multă Europă”. Iar atunci când este vorba de președintele țării, aceste cerințe atârnă greu. Toți candidații vor promite măsuri „de stânga” ca să atragă voturi, deși președintele României nu guvernează, ci este cel mult primul diplomat al țării… De cel pe care îl vom alege la toamnă depinde dacă România va rămâne doar o colonie sau își va mai păstra o fărâmă de independență și demnitate.

Dintre toți fanarioții care se înghesuie să candideze anul acesta cel mai periculos prin discurs și aspect mi se pare Dan Barna. Când îl văd și îl aud pe acest domn îmi vin în minte tot cuvintele lui Eminescu, scrise în iulie 1879: „E drept că liberalismul nostru extrem încearcă a preface și România într’un fel de țară internațională, în fața tuturor și a nimănui, în mlaștina de scurgere a elementelor economicește și moralicește nesănătoase a lumii întregi.”

Românii vor să voteze „fețe noi”… Sper să nu li se pară nouă fața lui Dan Barna, acest vechi profitor de pe urma contractelor cu statul. Dacă vor ceva inedit, atunci să-l voteze pe Liviu Pleșoianu și toate partidulețele, care s-au ivit și se tânguie de soarta României, ar trebui să-l susțină pe acest patriot, în loc să încerce să-și împingă în față propriul candidat. Oare numai eu să fiu impresionat de asemănarea lui Pleșoianu cu monumentalul portret al lui Decebal săpat în stâncă pe malul Dunării?

Nicolas Sarcozy scria în ultima lui carte intitulată „Passions”: „Dificultatea rezultă cu atât mai mult din diferența între calitățile de care trebuie să dea dovadă un bun candidat și cele necesare unui viitor președinte. Primul are nevoie de dinamism, de empatie, de entuziasm și o capacitate în a gira timpul extrem de scurt al unei campanii, o capacitate de adaptare, o forță extremă, o putere de rezistență. Al doilea are nevoie de soliditate, de solemnitate, de calm, o mare aptitudine pentru un timp lung, o forță care dă încredere, o viziune înaltă, o absență a considerentelor politice.”

Din acest punct de vedere candidatura Vioricăi Dăncilă pare să corespundă. Doamna premier nu e nici mai proastă, nici mai analfabetă decât majoritatea politicienilor de Dâmbovița și are niște calități pentru care bănuiesc că și Liviu Dragnea o avea în vedere tocmai pentru rolul pe care urmează să îl joace: candidata PSD la alegerile pentru Președinția României. Sunt convins că Dragnea ezita să anunțe candidatul partidului pe care l-a condus, pentru că nu reușise să o impună pe Dăncilă în fața baronilor înainte să fie aruncat în pușcărie.

Liviu Dragnea este ceea ce francezii numesc „un homme à femmes”. Din toate punctele de vedere. Îi plac femeile ca unui adevărat bărbat (întotdeauna am bănuit că el, și nu Geoană, este protagonistul filmulețului deșucheat pe care l-a expertizat Birchall) și îi plac, pentru că femeile sunt harnice, disciplinate și loiale. În ciuda tuturor aparențelor!

Se anunță o toamnă interesantă! Din păcate furtul cu softul este greu de contracarat, iar domnul Tăriceanu, care a pierdut susținerea PSD pentru că de multe ori a jucat la mai multe capete, își va aminti poate când îl avertizam în cabinetul său de la Palatul Victoria, prin 2007, de existența acestui program virusat. Dar domnia sa spera să folosească sistemul în folosul propriu… Numai că nu întotdeauna este „pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește.” Poate România va avea noroc și de data aceasta…