Erau 12

Prima fisură în citadela ANRE

ANRE mai elimină dintre consilierii personali plătiți gras. Numărul de consilieri de la cabinetele președintelui și vicepreședinților ANRE, instituția care oferă printre cele mai mari salarii de stat din România, va fi redus, printr-un ordin publicat deja în Monitorul Oficial. Astfel, de la președintele Dumitru Chiriță dispar două posturi din cadrul cabinetului personal, de la 8 la 6, iar vicepreședinții Marian Neacșu și Zoltan Nagy rămân doar cu câte un consilier, din 2, câți aveau fiecare.

“Regulamentul privind drepturile și obligațiile membrilor Comitetului de reglementare și ale personalului angajat al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei… se modifică după cum urmează: – La articolul 51, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 51. – (1) Se constituie Cabinetul președintelui compus din 6 posturi și Cabinetul vicepreședinților compus din două posturi. Personalul Cabinetului președintelui și al Cabinetului vicepreședinților este numit sau eliberat din funcție de către președinte.”, se arată în Ordinul citat. Toate angajările și eliberările din funcția de membru al cabinetelor sunt făcute personal de președintele Chiriță.

Membrii Cabinetului sunt plătiți în baza contractului colectiv de muncă al ANRE. Potrivit unor relatări anterioare din presă, salariile ar depăși 9.000 de lei net. Nu este deloc o sumă mare pentru ANRE. Este îndeajuns să precizăm că salariul mediul, la nivel de instituție, este de aproximativ 7.000 de lei cu directoriii ajungând să câștige și 15 – 20.000 de lei, în timp ce președintele ia echivalentul a 11.000 de euro lunar iar vicepreședinții, câte 8.000 de euro.

ANRE nu avea acest Cabinet înainte de numirea din 2017 a lui Chiriţă. El a preluat funcţia în toamna anului 2017 iar unul dintre primele sale ordine a fost chiar înfiinţarea acestuia. Prima data, instituise un Cabinet propriu cu 6 membri. Ulterior considerând că nu este destul, a mărit numărul de consilieri la 8, prevâzând și pentru vicepreședinții săi consilieri proprii. Acum, se revine la 6 consilieri ai președintelui și câte unul pentru fiecare dintre vicepreședinți.

Soluții ingenioase de a angaja

Numărul de posturi ANRE este aprobat de Parlament, în subordinea căruia se află instituţia. În ultimii ani, Autoritatea a cerut suplimentarea numărului de posturi cu 30-40, pentru că a primit în coordonare, de la Ministerul Economiei, problemele legate de termie şi eficienţă energetică. Nu s-au acceptat. Pentru a depăşi această dificultate legată de angajări, Chiriţă a găsit, iată, soluţia personalului contractual, care nu intră în schema permanentă de personal a ANRE.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanţată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric şi funcţional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea şi monitorizarea aplicării reglementărilor obligatorii la nivel naţional necesare funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale, în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor. Prin aceasta, ANRE are control asupra pieţei energiei, estimată la circa 30 miliarde euro.

Veniturile proprii ale ANRE provin din tarife percepute pentru acordarea de licenţe, autorizaţii şi atestări, contribuţii anuale percepute operatorilor economici reglementaţi din sectorul energiei electrice şi termice şi al gazelor naturale, precum şi din fonduri acordate de organisme internaţionale. Nivelul acestora se stabileşte anual prin ordin al ANRE, în condiţiile legii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Personalul Autorităţii s-a înmulţit exponenţial în ultimii ani, Astfel, de la 83 de angajaţi în 2005, ANRE a ajuns la aproape 300 de angajaţi. În 2019, Autoritatea are un buget de 600 milioane de lei, din care 100 milioane reprezintă cheltuieli cu personalul. În Conturile ANRE se varsă și taxa de 2% pe afacerile companiilor din energie, estimările fiind de aproximativ 100 de milioane de euro, care are o destinație ce nu a fost încă clar precizată de conducerea Autorității. Vicepreședintele Nagy a precizat, la un moment dat, că banii ar putea fi folosiții pentru finanțarea unor proiecte de mediu și eficiență energetică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Mihai Soare 1067 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Conform vechiului principiu ‘ unde merge mia … merge si suta ‘ parlamentul accepta orice pentru a justifica, indirect, propriile excese din domeniul indemnizatiilor asimilate in realitate cu venituri salariale .

  2. Din cauza asta se scumpește mereu curentul electric,de fapt cu ce se ocupă ANRE cu colectarea banilor din combinațiile la toate firmele care își vinde certificate verzi de la unul la altul la fel și energia și FRAIERII plătesc ,părerea mea este că ar trebui desființată ,nu face nimic ,doar încasează și oficial și neoficial .

  3. Dacă această instituție ar fi privatizată, câți angajați ar avea și cu ce salarii ?!

  4. Tinerii Romaniei nu pot sustine patura asta parazita de bugetari inclusiv pe tinerii pensionari speciali. De aceea se emigreaza ca sirienii.

  5. E o mafie bine organizată in ANRE,CNAIR,AGENTII DE TOT SOIUL,ETC CARE SUNT MOSTENITE SI TRANSMISE DE LA O GUVERNARE LA ALTA,DREPT VACI DE MULS.
    NICIO GUVERNARE NU A FACUT CURĂȚENIE si DREPTATE, E UN FURT ORGANIZAT.
    HOTIA SI NEDREPTATEA SUNT LEGALIZATE!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.