„Prințesa Leia”, ultima rachetă spre ceruri

Îndrăgita actriță Carrie Fisher a plecat dintre noi pe data de 27 decembrie, la patru zile după ce a suferit un atac de cord. Ea este cunoscută pentru rolul reprezentativ al prințesei Leia din franciza Star Wars, dar și pentru umorul și energia debordante. Aceste calități au fost regăsite și în cele șase cărți pe care le-a scris de-a lungul vieții, inclusiv în cele recent publicate, „Jurnalul unei prințese“ și „Dornică de Alcool“, în care a oferit detalii despre dependența de droguri și alcool.

Carrie a reușit cu succes să înglobeze în memorii anumite remarci despre filmele Star Wars, dar și despre președintele ales al Statelor Unite. De la fani până la colegii de la Hollywood, toți i-au adus un tribut actriței, care a murit la vârsta de 60 de ani. Printre aceștia se numără și actorul Harrison Ford, care a jucat alături de ea în pelicula Star Wars, acesta declarându-se șocat de dispariția prematură a actriței. În urmă cu câteva zile, actorul a declarat pentru revista E!: „Carrie a fost unică… briliantă și originală. Amuzantă și neînfricată. Și-a trăit viața într-un mod curajos… Gândurile mele sunt alături de fiica sa, Billie, mama sa, Debbie, și de fratele său, Todd. A avut o mulțime de prieteni. Tuturor ne va fi foarte dor de ea“.

Harrison Ford a fost și cel care a confirmat atacul de cord al actriței, petrecut într-un avion: „Sunt profund îndurerat să aud asemenea vești despre draga mea prietenă“, a mărturisit actorul în Ajunul Crăciunului. Cei doi s-au cunoscut pentru prima dată în anul 1976, în Londra, pe platourile de filmare ale filmului Star Wars, pe vremea când ea avea 19 ani, iar el 33. Patru decenii mai târziu, Carrie Fisher a declarat că a avut o legătură amoroasă cu actorul, însă el nu a recunoscut nici până în prezent. Presupusa idilă a putut fi observată de marele public pe marile ecrane, cei doi împărtășind o chimie incontestabilă.

Internetul s-a umplut de mesaje de adio

În anul 2015, personajele Han Solo și prințesa Leia au fost reînviate în filmul Star Wars: Trezirea forței. Harrison Ford nu a fost singurul coleg de breaslă din distribuția filmului care a oferit un tribut actriței. Mark Hamill, cunoscut pentru rolul fratelui prințesei Leia, a postat un mesaj emoționant pe o pagină de socializare: „Nu am cuvinte. Sunt complet devastat“.

Dee Williams, care a jucat rolul lui Lando Calrissian, a scris și el câteva cuvinte: „Forța este întunecată astăzi“. Anthony Daniels a transmis la rândul său un mesaj de adio: „Credeam că am găsit ce mi-am dorit sub brad. M-am înșelat. Am primit cea mai îngrozitoare veste pe care o poate primi cineva. A fost o prietenă dragă pe care am iubit-o și am respectat-o. Forța este neagră azi“.

În cele șase cărți pe care le-a scris de-a lungul vieții, Carrie Fisher și-a exprimat opinia despre multiple subiecte, iar mai jos se află cele mai importante citate ale sale. „Sunt prințesa Leia, indiferent ce ar fi. Dacă ar fi să vreau să intru vreodată undeva fără să plătesc, nu o să-l întreb pe cel de la intrare dacă a văzut alt film de-al meu. Prințesa Leia va fi scris pe piatra mea de mormânt.“

„La audiția pentru Star Wars am fost rugată să slăbesc pentru rol. Nu s-a schimbat nimic, totul este despre fizic. Fac parte dintr-o industrie în care contează greutatea și înfățișarea. Ar putea foarte bine să îți ceară să întinerești, cu atât de multă lejeritate o spun.“

„N-am urât niciodată din toată inima, dar când iubesc… iubesc cât pentru 100 de persoane la un loc. Ar trebui să fie interzisă atâta dragoste. Cred că sunt cea mai îndrăgostită persoană pe care o cunosc.“
„Zâmbesc și râd foarte mult. Am ajuns la o vârstă în care îmi place să trăiesc. M-am zbătut destul, acum este timpul să văd și partea plină a paharului. Mă simt bine în pielea mea și am mulți prieteni buni. Trebuie să înveți ca să ajungi în punctul ăsta. Când treci prin atâtea lucruri ca mine, vrei să-ți fie bine la un moment dat. Pot fi matură și pot avea multă grijă de mine.“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.