Priviri curioase în dosarele Securităţii (V): Afaceri misterioase în exterior?

 In depozitele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, există numeroase dosare referitoare la acest gen de afaceri, înseriate sub genericul „Aportului Valutar Special”.

Elemente care ar putea fi de natură să incite curiozitatea cititorilor, chiar dacă aceştia nu sunt prea interesaţi de acest tip de activităţi, pot să apară şi acolo unde te aştepţi mai puţin. De pildă, în dosarul de urmărire informativă a avocatului Milton Fanny Lehrer, pe care l-am descris, chiar aici, în „Cotidianul”, drept „evreul româno-american prigonit de Securitate”.

Astfel, la 11 iulie 1968, în cadrul amplei acţiuni de supraveghere, prin intermediul tehnicii operative, a celui care a scris cunoscutul volum „Ardealul, pământ românesc (Problema Ardealului văzută de un american)”, locotenentul-major M. Ungar a redactat o amplă notă de interceptare ambientală a convorbirilor purtate, cu două zile mai devreme, în casa lui Milton Lehrer, ocazie cu care acesta îşi făcuse cunoscute intenţiile de iniţiere a unor afaceri internaţionale. La 9 iulie 1968, Lehrer primea vizita unui turist israelian, numit Mackover, un om de afaceri vorbitor al limbii germane.

După unele precizări referitoare la unii membri mai în vârstă ai comunităţii evreieşti din Capitală, Milton Lehrer deschidea un subiect neaşteptat: „Dle. Mackower, eu sper că într-o bună zi mă voi întâlni cu d-voastră, dar nu în România. Încă nu ştiu unde, dar se poate întâmpla să vă dau o telegramă din Zürich, sau din Geneva”. Avocatul bucureştean îşi explica această presupunere prin formularea unei intenţii cel puţin neaşteptate pentru cineva care trăia într-o ţară socialistă din Estul Europei: „Eu am o idee grandioasă pe care n-am reuşit s-o aplic în practică până în momentul de faţă. Eu am nevoie de o ţară unde impozitele nu sunt mari. Am auzit că în Elveţia impozitele nu sunt atât de mari ca în Franţa. Poate şi în Luxemburg sau Belgia”.

După ce îşi mustră oaspetele, din cauză că „evreii sunt mari speculanţi, ei speculează aici nevoia evreilor săraci de aici”, Lehrer devine mai explicit şi, totodată, mai ofertant în tentativa de a-şi motiva oaspetele: „Eu am vrut să vă spun că eu am o afacere mare pentru Israel, doar că trebuie brevetată. Nu este numai pentru Israel, ci pentru toată lumea. Adică se poate fabrica în Israel şi exporta în toată lumea. Aceasta este o chestiune. A doua este una din cele mai mari idei ale mele. Vedeţi câte cărţi am eu aici. Din ele am avut ocazia să-mi bag o serie de idei în cap”.

În continuare, Milton Lehrer se dezice de ideea de a deveni un om de afaceri propriu-zis („De ani de zile mă frământă această idee mare, nu neapărat pentru a face o afacere”), precum şi de cea de a-şi părăsi ţara, în care se stabilise, împreună cu familia, la o vârstă foarte fragedă („Eu am început deja să pregătesc formalităţile pentru a putea ieşi din ţară şi să fac «acolo» ceva. Eu nu plec definitiv din România, dar mi se dă posibilitatea, pentru că statul român este interesat şi vrea să câştige cât mai mult”). Lehrer i-a propus omului de afaceri israelian să devină asociatul lui, ca finanţator al afacerii, pe care continua să o descrie extrem de vag, dar cu mult entuziasm, devenind, totodată, mai explicit în privinţa faptului că, prin punerea pe picioare a afacerii, în străinătate, el intenţiona să vină şi în sprijinul statului român („Adevărul este că România are foarte mare nevoie de valută, de devize. Afacerea mea poate să aducă statului român foarte multe devize. Înţelegeţi? Eu am să fac acest lucru probabil în Lichtenstein sau în Elveţia, sau Belgia. Aceasta nu este o afacere simplă, este o afacere unică în toată lumea”). Milton nu s-a lăsat înduplecat de insistenţele musafirului său de a-i preciza obiectul afacerii, motivând că încă nu obţinuse patentul necesar, ceea ce îl făcea vulnerabil la tentaţia interlocutorului de a-i „fura” ideea (ipoteză care nu îl jigneşte pe musafir şi nici nu pare să îi scadă interesul pentru afacere), însă o descrie ca pe o iniţiativă care putea fi şi rodul unei colaborări internaţionale („La început această afacere nu este o afacere, ci o instituţie antrepriză foarte interesantă în urma căreia se pot câştiga anual sute de mii de dolari”).

Chiar dacă a ştiut să se dăruiască unui ideal, Milton Lehrer nu a fost un naiv. Dimpotrivă, la o lectură atentă a documentelor de urmărire informativă, acesta se dovedeşte nu numai foarte bine informat, ci chiar conectat la anumite centre de putere internaţională. Aşadar, chiar dacă nu am niciun fel de confirmare a unei astfel de ipoteze, nu pot exclude că Milton Lehrer exprima mai mult decât o speranţă şi făcea mai mult decât să încerce a-l impresiona pe omul de afaceri israelian, atunci când plasa aluzii la un anume „interes” al statului român în derularea misterioasei afaceri care urma să fie iniţiată în Occident. În cazul în care au existat unele contacte discrete prin care reprezentanţi ai statului român i-au propus lui Milton Lehrer o astfel de colaborare, în interes naţional (despre care, deocamdată, nu am aflat nimic, dar pe care sunt convins că un patriot precum Lehrer nu putea să o refuze), atunci înregistrarea discuţiilor  private ale acestuia vor fi avut şi rostul de a-i verifica sinceritatea şi de a-i testa discreţia.

Conform interceptărilor realizate prin tehnică operativă, prenumele omului de afaceri israelian care l-a vizitat pe Milton Lehrer, în data de 9 iulie 1968, era Nathan. Până în prezent, nu am identificat, în arhiva fostei Securităţi, un dosar personal al acestuia. Singurul titular de dosar care a purtat un nume de familie identic a fost, şi el, protagonistul unei poveşti interesante, căreia, poate, îi va veni altă dată rândul să fie prezentată. Un atentator cu numele Meshulam Makover este cert că a existat în echipa, formată de gruparea armată Lehi, care l-a asasinat, în septembrie 1948, pe prinţul Folke Bernadotte (nepotul regelui Suediei), cel ce venise la Ierusalim pentru a media, în numele Organizaţiei Naţiunilor Unite, pacea dintre evrei şi arabi. Aceste asemănări sunt cam vagi pentru a putea avansa ipoteza unor potriviri de persoane sau a unor înrudiri, însă schimbările de nume şi de prenume, la care cei imigraţi în Eretz Israel recurgeau frecvent, ar putea rezerva şi unele surprize. Pe de altă parte, vizitele discrete ale persoanelor care ocupau funcţii în aparatul de stat israelian, chiar şi la nivel foarte înalt, nu erau ceva neobişnuit în România lui Nicolae Ceauşescu. Autorii atentatului din 1948 au făcut, ulterior, carieră în cadrul celebrului serviciu israelian de informaţii, Mossad. Şeful de atunci al gherilei Lehi, Itzhak Shamir, va deveni chiar prim-ministru al Israelului, în anii `80. Nathan Mackower părea bine informat în legătură cu politica internaţională a României şi chiar cu activităţile economice din ţară (ceea ce nu dovedeşte, dar nici nu face mai puţin probabilă ipoteza că deţinea şi o poziţie oficială, în Israel), însă nu părea şi un simpatizant al insurgenţilor evrei care au luptat împotriva ocupaţiei britanice, pe care, cel puţin în discuţia avută la Bucureşti, la 9 iulie 1968, i-a numit „sionişti fascişti”.