Priviri curioase în dosarele Securităţii (IV): Milton G. Lehrer, evreul româno-american prigonit de Securitate

Ca urmare a acestui eveniment editorial, opinia publică românească, destul de agitată în acea perioadă, redescoperea un personaj pasionant, care se identificase cu slujirea intereselor româneşti pe plan internaţional (volumul fusese menit să ofere argumente în plus delegaţiei noastre la Conferinţa Păcii de la Paris). Aceiaşi cititori rămâneau, însă, în vechea lor ignoranţă în ceea ce privea biografia de după anul de cotitură 1944 a autorului interesantei cărţi antirevizioniste, a cărei argumentaţie pornea chiar de la  semnificaţia specială a Transilvaniei în istoria poporului român.

Priviri strecurate printre paginile cărților: ce știe Ioan Mircea Pascu, fost ministru al Apărării?

Etnic evreu născut în Statele Unite ale Americii (1906), stabilit în România interbelică, împreună cu familia, la o vârstă fragedă, Milton Lehrer a fost atât victima persecuţiilor antisemite de după anul 1938, cât şi cea a măsurilor represive întreprinse de Securitatea comunistă, care au fost adoptate atât datorită opiniilor sale patriotice şi simpatiei arătate politicianului democrat Iuliu Maniu, cât şi ca urmare a activităţii sioniste pe care o desfăşurase. Urmărit informativ de către Securitate în întreaga perioadă 1951-1969, Milton Lehrer a fost pe punctul de a fi arestat, chiar în ajunul Anului Nou 1959. Acţiunea informativă individuală a încetat numai după decesul lui, fapt petrecut într-un spital din Bucureşti, la sfârşitul anului 1969.

Nesomnul unui ambasador: ReUnirea, plauzibilă

Deşi un apropiat al ideilor de stânga, Milton Lehrer a fost, în multiplele sale calităţi (catalogate drept culpe de regimul comunist), de simpatizant al Partidului Naţional Ţărănesc, de francmason şi de (pentru o vreme) militant sionist, intens urmărit de către Securitate. Rezultatul acţiunii informative cu nume de cod „Leon” a fost concretizat în patru volume de documente, toate masive, care se află, astăzi, în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Faptul că volumul apărut în anul 1944 a jucat un rol important în provocarea ingerinţelor organelor represive comuniste în biografia lui Milton Lehrer poate fi dedus şi din aceea că cel mai vechi document existent în dosarul său de Securitate datează chiar din anul 1944, acesta grupând  „Dedicaţiile”, „Cuvântul înainte” şi „Epilogul” autorului la volumul „Ardealul, pământ românesc”.

Iar cel de al doilea, în ordine cronologică, este nota informativă din 12 februarie 1945, referitoare la elogierea lui Milton Lehrer în cadrul unui banchet desfăşurat la hotelul bucureştean Athénée Palace, la care, conform documentului, „au participat mai mulţi miniştri în frunte cu dl. Vlădescu-Răcoasa şi câteva sute de ardeleni, care au elogiat activitatea acestui mare «prieten al României» care a scris recent o carte intitulată «Ardealul văzut de un american»”.

„Negrul contrarevoluţionar” din România şi teritoriile vremelnic ocupate

Din fericire, ansamblul documentelor existente în dosarul creat de Securitate demonstrează faptul că Lehrer a ţinut, până la finalul vieţii, aproape de inima sa, volumul „Ardealul, pământ românesc”, pe care îl şi arăta vizitatorilor, la început cu prudenţa impusă de împrejurările specifice anilor `50. Astfel, sursa Securităţii cu numele conspirativ „Sokol” relata, la 23 noiembrie 1955, în urma unei vizite efectuate la domiciliul lui Milton Lehrer, că „În bibliotecă, într-un colţ, am văzut un exemplar în româneşte din volumul său, «Transilvania, pământ românesc», având pe carton data 1944, deci publicată imediat după eliberarea ţării. Lângă volumul acesta am văzut un exemplar dintr-o broşură semnată de el, de a cărei existenţă nu ştiam şi nu-mi vorbise. Broşura se numeşte «Aspecte franceze».

I-am spus că nu ştiam de această broşură şi amabil mi-a arătat-o. Broşura are o prefaţă a maistrului [sic! – SBM] Mihail Sadoveanu foarte elogioasă şi conţine conferinţa cu caracter progresist, ţinută de Milton Lehrer în 1945 la radio (în emisiunea «Ora Franţei»), precum şi amintiri din timpul şederii sale în Franţa. Din vorbă-n vorbă, mi-a spus de astă-dată că a stat în Franţa trei ani şi jumătate (în perioada 1932-1936), că a studiat acolo dreptul. La un moment dat, l-am rugat să îmi arate volumul «Transilvania, pământ românesc» şi mi-am arătat uimirea că nu-l ştiam etnograf. La această rugăminte, Milton Lehrer s-a eschivat să scoată cartea din bibliotecă, sub motivul că e o carte mai veche, că conţine unele erori etc. Ca să nu-i devin suspect, n-am mai stăruit. Nu ştiu ce conţine cartea, dar cred că există anumite motive care îl îndeamnă să nu mi-o arate (poate nu grave), deşi o ţine în biblioteca sa la un loc destul de vizibil” .

Priviri curioase în dosarele Securităţii

Treisprezece ani mai târziu, Lehrer i-a mărturisit unui vizitator din Israel (numit Mackower) că „a scris o carte intitulată «Ardealul, pământ românesc», în care a criticat pe fascişti şi a explicat cum au dat ei Ardealul Ungariei. Adaugă că această carte s-a vândut foarte repede şi în tiraj mare, încât pentru banii primiţi şi-a cumpărat o casă”. În discuţia extrem de complexă cu omul de afaceri israelian, petrecută în data de 9 iulie 1968 şi transpusă pe hârtie două zile mai târziu, cu ajutorul tehnicii operative instalate de Securitate în locuinţa familiei Lehrer, gazda îi prezintă invitatului, cu aceeaşi mândrie ce fusese vizibilă şi în 1955, aprecierile primite din partea unor oficiali ai regimului comunist (o dedicaţie primită din partea lui dr. Petru Groza), precum şi „o serie de cărţi şi dedicaţii primite de la scriitorii români Ionel Teodoreanu şi Mihail Sadoveanu”.

Vizita efectuată în România de Richard Nixon, în vara anului 1969, a fost şi ea de natură să încingă discuţiile de la domiciliul familiei Lehrer. Tema vizitei era abordată inclusiv în discuţiile dintre cei doi soţi, aşa cum s-a întâmplat la 3 august 1969: „De la ora 16,30 se aud Milton şi Edith discutând despre vizita lui Nixon şi despre primirea cordială care i-a fost făcută aici. Milton spune că nici nu putea să nu fie mulţumit, că în alte ţări lumea îl huiduie când merge în vizită”.

Cele mai abundente informaţii şi, totodată, cele mai puternice reacţii emoţionale s-au produs însă la 16 august 1969, în cadrul unei discuţii pe care Milton Lehrer a avut-o cu un anume „domn Eugen”, în cursul căreia au apărut şi referiri la înrăutăţirea stării de sănătate a gazdei (după numai patru luni, Lehrer va deceda). Pe lângă entuziasmul cu care cei doi, în special Lehrer, comentau, cu această ocazie, actualitatea politică, fapt explicabil prin atmosfera creată în acele momente şi prin contrastul, uşor de constatat, cu represiunea extrem de brutală din perioada 1947-1964 (pe care Lehrer o cunoscuse bine), remarc referirea gazdei la faptul că, în cadrul criticilor pe care le-au adus vizitei lui Nixon la Bucureşti, „rușii au spus că sunt împotriva «punților»”.

Am recunoscut, cu surprindere, în această exprimare, un termen utilizat şi în discursul ţinut la Bucureşti de preşedintele George W. Bush, la 23 noiembrie 2002, un alt moment de entuziasm colectiv, care marca invitarea României de a adera la N.A.T.O. Această similaritate, aparent stranie, ar putea indica existenţa unor tradiţii diplomatice mai profunde decât s-ar părea, la prima vedere.

Din culisele la vedere ale politichiei: eşuat, eşec… „eşece”?

Prin cele de mai sus, am ridicat doar un colţişor al perdelei groase care a fost menită să acopere memoria lui Milton Lehrer. Unul dintre aspectele cele mai pasionante, la care nu m-am referit (dar am de gând să o fac, în curând) sunt pasionatele convorbiri telefonice despre Războiul de Şase Zile (1967), interceptate şi conştiincios transcrise de către Securitate, discuţii pe care Lehrer le-a avut cu alţi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti bucureştene, de pe poziţii foarte favorabile Israelului. Chiar dacă, în urma lecturii dosarului său de Securitate, biografia lui Milton Lehrer este întregită cu o problematică mult mai diversă, volumul antirevizionist publicat de acesta în anul 1944 rămâne în centrul aventurii lui spirituale.

Aşa cum mărturisea, la mulţi ani după decesul soţului ei, Edith Lehrer (născută Ruchenstein, în 1920), ,,«Ardealul, pământ românesc» este cea mai importantă lucrare scrisă de soţul meu, este cartea care i-a schimbat şi ne-a schimbat destinul, dacă nu cumva chiar acesta a fost”. Fără a cunoaşte nimic din documentele create de fosta Securitate, Edith Lehrer identifica originile evoluţiilor dramatice (care, aşa cum se dovedeşte prin dosarul de Securitate, ar fi putut deveni chiar tragice) încă în anii 1946-1947, atunci când „o atitudine glacială din partea noilor oficialităţi s-a instalat treptat şi faţă de soţul meu, începând chiar din timpul când fascicole din cartea sa circulau printre diplomaţi, la Paris, pentru apărarea drepturilor românilor asupra Transilvaniei”. Într-o viitoare istorie a manifestărilor culturale proromâneşti din secolul al XX-lea, care pesemne că s-ar putea scrie cândva, suntem convinşi că Milton Fanny Lehrer, sau Milton G. Lehrer, cum îşi semna cărţile, va ocupa unul din locurile proeminente.

Până la sfârşitul vieţii, Milton Lehrer a rămas un susţinător al intereselor României pe plan internaţional. A fost, în fond, un evreu american care a devenit evreu român. Ba chiar, cum se spune, unul „mai român decât românii”.