„Probabil Tăriceanu, în criză de idei, încearcă să iasă în faţă”

Vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat sâmbătă, că propunerea de suspendare a lui Traian Băsescu, lansată de Călin Popescu Tăriceanu, i se pare „pur și simplu o aberație care aruncă în derizoriu instituția referendumului de demitere”.

„Nu pot să exprim decât poziţia mea personală. Mi se pare pur şi simplu o aberaţie care de fapt aruncă în derizoriu instituţia referendumului de demitere. Cum să demiţi un preşedinte care îşi termină mandatul mai devreme de sfârşitul anului, care stă cel târziu până în 22 decembrie?Mi se pare o prostie fără margini, probabil domnul Tăriceanu, în criză de idei, încearcă să iasă în faţă, dar cu asta a dat-o în bară rău de tot”, a spus Orban.

Acesta a susținut că nu vede de ce i se dă importanţă „unei astfel de declaraţii, care este un nonsens, o aberaţie constituţională şi o bătaie de joc la adresa cetăţeanului, care cred că astăzi trebuie să fie interesat cine este preşedinte în următorii cinci ani”.

În opinia sa, românii sunt „sătui” de scandalul și tensiunea permanentă dintre opoziție și putere care nu se mai termină, apreciind că românii sunt preocupați de cel pe care îl vor alege președintele României pe următorii cinci ani.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a declarat că suspendarea preşedintelui este un demers serios, că aşteaptă un act real de la Călin Popescu Tăriceanu, care a mai vehiculat ideea „dar nu a finalizat”, opinând că demersul este „un şah la PSD”.

Întrebată, sâmbătă, cum vede demersul anunţat de Călin Popescu Tăriceanu pentru o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, Gorghiu a răspuns, citată de Mediafax: „Procedura întotdeauna e posibilă, pentru că este o procedură constituţională prin care Parlamentul, în mod legitim, prin intermediul referendumului, poate să suspende un preşedinte care a încălcat în mod grav Constituţia. Asta e teoria. De la teorie la practică s-a dovedit de două ori că este o foarte mare diferenţă. Eu aştept cu foarte mare interes să văd un document real, pentru că toată lumea poate să spună că pe data de 1 februarie sau 7 martie sau 20 aprilie, face o propunere. Eu aştept să văd în concret, pentru că domnul Tăriceanu nu o singură dată a vehiculat ideea suspendării, ci de mai multe ori, dar n-a finalizat şi nu a venit cu nicio propunere în Parlament”.

Ea a susţinut că „este o lovitură de teatru, un şah pe care îl dă PSD”, care, prin vocea liderilor partidului, au susţinut că nu s-a discutat despre o suspendare. „Decizia politică a ACL se va putea lua exclusiv atunci când avem pe ce să o luăm, pe poveşti în spaţiul public nu putem să o luăm”, a mai spus Gorghiu.

Aceasta a mai afirmat că în solicitarea lui Tăriceanu sunt introduse „tuşe groase politice”, dar trebuie să mai existe şi argumente juridice. „Eu, de exemplu, aş introduce în această cerere de suspendare, dacă s-ar ajunge la acest moment şi dacă decizia ACL ar fi în sensul completării unei cereri, aş introduce de exemplu «pactul de coabitare», care nu există la nivel constituţional. Nu ai un pact de coabitare care să presupună diverse lucruri netransparente între preşedinte şi premier. Sau aş introduce, de exemplu, ca încălcare gravă a Constituţiei, numirea procurorilor de către preşedinte şi premier prin acord. Din punctul meu de vedere asta este în mod clar o încălcare gravă a Constituţiei”, a mai spus Gorghiu.

La rândul său, Elena Udrea a declarat referindu-se la inițiativa lui Tăriceanu, este una „iresponsabilă”, „neserioasă”.

”Neserioasă, nedemnă de un om care are a doua funcție în stat, iresponsabilă pentru că suntem într-un context internațional în care e un conflict cu Ucraina, avem probleme interne privind starea economiei”, a afirmat Udrea, întrebată cum comentează declarația lui Tăriceanu de vineri privind suspendarea președintelui.

Udrea a găsit și un scop al „inițiativei” lui Tăriceanu.

”Scopul pe care Tăriceanu îl are este de a acoperi o nevoie de dezbatere a proiectului pe care îl propune pentru țară. Și el și Ponta ar trebui să ne spună care sunt proiectele pe care le au pentru România. Să vii cu două luni înainte de alegeri să vorbești de suspendare arată cât de iresponsabil ești, cât de lipsit de conținut ca și candidat la președinție. Eu nu iau în seamă demersul”, a mai spus Udrea.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat vineri seară că propune inițierea procedurii de suspendare și demitere a președintelui Traian Băsescu.

Tăriceanu înaintează și un calendar: suspendarea de către Parlament a președintelui în preajma datei de 23 septembrie și organizarea referendumului de demitere pe data de 2 noiembrie, ziua în care se organizează primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.