Senatorul independent Liviu Cîmpanu, fost membru PNL şi UNPR, vrea ca politicienii cu funcţii importante să fie examinaţi din punct de vedere psihologic.
Domnul Cîmpanu este cel care, trezindu-se la tribuna Parlamentului, a propus ca Prea Fericitul Daniel să fie numit prim-ministru al României. Senatorul şi-o fi zis pesemne că Patriarhul Daniel, din dragoste pentru popor, se va mulţumi să fie doar fericit, iar surplusul de fericire îl va împărţi românilor. Câte o bucată mică, astfel încât să ajungă la toată lumea, indiferent de vârstă, sex, apartenenţă politică şi, atenţie, religie. În plus, Prim Fericitul Daniel, fiind nevoit să respecte înţelegerile încheiate de Guvernul României cu FMI, ar fi fost obligat să păstreze aceeaşi politică a tăierilor cu 25%. Partea bună e că, salariile şi indemnizaţiile fiind, deja, reduse, Patriarhul ar fi putut face tăieri doar pe partea religioasă. Astfel s-ar fi redus cu 25% onorariile solicitate de preoţi la botezuri, nunţi şi înmormântări, dar şi preţul colivei şi al colacilor.
Probabil că dacă Liviu Cîmpanu ar mai fi fost lăsat un pic la tribuna Parlamentului, acesta ar fi propus ca Gică Hagi să devină rege, iar Nadia Comăneci, regină. Funcţia de preşedinte al României ar fi fost păstrată de domnul Cîmpanu pentru Regele Mihai I.
Senatorul născut în localitatea Darabani, judeţul Botoşani, s-a mai făcut remarcat şi atunci când a trădat PNL-ul pentru a se alătura armatei de trădători conduse de generalul trădător Gabriel Oprea. Trebuie să fii din Darbani şi să te cheme Liviu Cîmpanu ca să crezi că un ofiţer care s-a remarcat doar în timpul operaţiunilor de împărţire a izmenelor pentru militarii în termen ar putea fi comandantul unui partid care să fie votat de mai mult de 1% din populaţia României.
Domnului Cîmpanu trebuie să i se mulţumească pentru iniţiativa sa de a legifera obligativitatea ca şeful statului, miniştrii, parlamentarii şi prefecţii să fie supuşi, periodic, unui test psihologic. În acelaşi timp, Liviu Cîmpanu ar trebui să le mulţumească tuturor celor care, de 20 de ani încoace, au fost parlamentari şi nu au făcut o lege care să-i oblige pe politicieni să facă un control psihologic. Nu pentru că ar fi existat pericolul ca domnia sa să nu ajungă senator, ci fiindcă acesta nu s-ar mai fi putut evidenţia într-un asemenea hal.
