
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a propus miercuri NATO să înceapă negocieri pentru a împiedica Alianţa Atlantică să se extindă spre estul Europei, aproape de frontierele Rusiei.
”În dialogul cu SUA şi aliaţii lor, vom insista să ajungem la acorduri concrete care să excludă continuarea apropierii NATO de Est şi desfăşurarea în apropierea teritoriului rus de sisteme de arme care ne ameninţă”, a declarat el în timpul unei ceremonii de primire a scrisorilor de acreditare a circa 20 de ambasadori la Kremlin.
”Propunem în acest sens să începem negocieri de fond”, a spus Putin, care a subliniat că Rusia are nevoie de ”garanţii juridice”, întrucât ţările occidentale ”nu şi-au respectat angajamentele verbale”.
”În special, toată lumea ştie despre promisiunile verbale că NATO nu se va extinde spre Est, dar că s-a întâmplat exact contrariul. Pe scurt, preocupările legitime ale Rusiei în materie de securitate au fost ignorate şi continuă să fie ignorate”, a subliniat liderul rus, referindu-se la extinderea aliată către ţările din fostul bloc comunist în 1999 (Polonia, Ungaria şi Republica Cehă) şi 2004 (Bulgaria, România, Slovacia, Slovenia, Lituania, Estonia şi Letonia).
”Nu cerem condiţii speciale. Înţelegem că orice acord trebuie să ia în mod inevitabil în considerare atât interesele Rusiei, cât şi ale tuturor ţărilor euro-atlantice. Situaţia calmă şi stabilă trebuie să fie garantată pentru toţi (…), fără excepţie”, a adăugat Putin.
El a denunţat faptul că unele ţări încearcă să limiteze dezvoltarea Rusiei, recurgând la sancţiuni şi instigând la tensiuni la graniţele sale.
”Ameninţarea la frontierele noastre occidentale este în creştere. Este suficient să ne uităm cât de aproape de graniţele Rusiei s-a apropiat infrastructura militară a Alianţei Atlantice. Pentru noi, acest lucru este mai mult decât grav”, a subliniat el.
Din acest motiv, a explicat preşedintele rus, Moscova ia măsuri „tehnico-militare”, deşi a insistat că a acuza Rusia că ameninţă pe cineva este „cel puţin iresponsabil”.
În urmă cu două săptămâni, Putin i-a cerut ministrului său de externe, Serghei Lavrov, să negocieze „garanţii de securitate pe termen lung” cu Occidentul.
Rusia a fost acuzată în ultimele săptămâni că a adunat peste 90.000 de soldaţi în apropierea graniţelor cu Ucraina cu scopul de a invada ţara vecină în timpul iernii.
Miercuri, Lavrov a acuzat Kievul că a concentrat un număr mare de trupe în Donbas, scena unui conflict din 2014.
Stirea inițială
Vladimir Putin a avertizat Occidentul să nu depășească „linia roșie” a Moscovei în Ucraina și a declarat că NATO amenință securitatea Rusiei prin organizarea de exerciții și desfășurarea de arme în apropierea granițelor sale, conform Financial Times.
Putin a declarat că Moscova a dezvoltat rachete hipersonice și că va fi nevoită să răspundă „dacă NATO va continua să își extindă infrastructura”, inclusiv prin potențiala desfășurare de către alianță a propriilor sale sisteme de rachete.
„Dacă un fel de sisteme de atac apar pe teritoriul Ucrainei, timpul de zbor până la Moscova va fi de șapte până la 10 minute, și de cinci minute în cazul în care este desfășurată o armă hipersonică”, a declarat Putin la conferința online de marți. „Atunci va trebui să creăm ceva similar celor care ne amenință. Vă puteți imagina? Și deja putem face asta acum”, a adăugat Putin.
SUA au furnizat arme Ucrainei și au ajutat la antrenarea armatei, dar nu au desfășurat forțe sau echipamente în modul sugerat de Putin. Cu toate acestea, problema rămâne presantă pentru Putin, care a afirmat luna trecută, fără dovezi, că NATO ar putea înființa în secret baze și sisteme de rachete în Ucraina sub pretextul programului de pregătire.
Washingtonul a împărtășit cu aliații informații care sugerează că Rusia s-ar putea pregăti pentru o revenire la ostilități directe în Ucraina, după ce a masat până la 114.000 de soldați în nordul, estul și sudul său.
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat, înaintea unei reuniuni de două zile a miniștrilor de externe ai NATO în Letonia, că un atac rusesc „ar declanșa consecințe grave”, în timp ce ministrul britanic de externe Liz Truss a declarat că țara sa va folosi „toate pârghiile diplomatice și economice pe care le avem la dispoziție” pentru a descuraja Rusia.
Dar Putin a declarat că Rusia a fost forțată să se apere de ceea ce el a descris ca fiind o invadare treptată a NATO de la prăbușirea Uniunii Sovietice, inclusiv amplasarea de sisteme de rachete în Polonia și România, despre care a spus că ar putea fi folosite pentru a lansa atacuri asupra Moscovei.
De asemenea, președintele rus s-a plâns de faptul că NATO a efectuat luna aceasta exerciții militare neplanificate în Marea Neagră, inclusiv zboruri cu bombardiere strategice care pot transporta arme nucleare, la doar 20 km de granița rusă.
Ca răspuns, o nouă rachetă hipersonică rusă va intra în serviciu de la începutul anului viitor, a declarat Putin. Racheta, care se poate deplasa cu o viteză de nouă ori mai mare decât viteza sunetului, a fost testată cu succes în această lună, a adăugat el.
Kievul a declarat că serviciile de informații americane indică o „probabilitate ridicată” ca Rusia să pregătească o invazie după ce relațiile cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, s-au deteriorat și că își pierde interesul față de discuțiile de pace conduse de Franța și Germania.
Rusii sunt tantalai de dau in gropi si nu-si dau seama ca ei sunt practic in razboi cu USA si NATO. De la desfiintarea Tratatului de la Varsovia, amerlocii au tot inaintat spre granita Rusie fara sa traga un singur cartus, nici macar de vanatoare. Si s-au instalat baze militare puternice in Polonia, Romania, Kosovo si Tarile Baltice. Concomitent cu un razboi mediatic si economic dus pana la saturatie impotriva Moscovei de oculta mondiala pe care o prezinta in mass-media internatioanala ca pricipala vinovata de toate relele posibile si imposibile ce se intampla pe mapamamond. Noroc cu Putin care a redresat cat de cat aceasta stare de fapt dar daca in continuare rusii ii lasa pe amerloci sa se aproprie chiar pana la granitele lor in primul moment cand amerlocii ii prind in vine cu pantalonii pe rusi, acestia vor ataca Rusia cu toata puterea si forta in speranta ca o pot infrange. Fara ca Rusia sa pauce sa le dea si ea lovitura de gratie amerlocilor si aliatilor lor. USA a prosperat si prospera ca stat si societate pe seama razboilor de cotropire duse impotriva statelor bogate in resurse naturale pe care le iau aproape gratis din tarile invinse in aceste razboaie. In 220 ani de independenta USA a dus razboaie coloniale in mai bine de 200 de ani. Asta-i toata esenta politicii satanice amerloce.
@Saul: Acea intrebare a fost pusa de Molotov la intilnirea de la Berlin din noiembrie 1940. Atunci, a mai cerut si accesul la strimtori. Deja pentru Germania era prea mult, chiar daca, la urma urmei, era o tirguiala intre 2 banditi pusi pe impartirea prazii. Imediat dupa aceea, Hitler se decide irevocabil pentru atacarea URSS, desi au fost destui generali care l-au atentionat sa nu o faca. Procesul apare in memoriile lui Keitel, care, desi scrise la repezeala in apropierea streangului, aduc informatii de la virful puterii naziste.
@Anonim Sunt total de acord cu dvs. că atitudinea diplomatică a României față de Germania nazistă inclusiv cea din luna mai a anului 1940, nu poate echivala în niciun fel cu o alianță și cu pregătirea unei invazii a URSS. Nu există conținutul de fapte istorice pentru o asemenea concluzie. Tendința era de a îmbuna Germania cu anumite concesii în condițiile în care americanii, francezii și englezii deveniseră inexistenți în partea noastră de lume, unde doar Germania lui Hitler și URSS-ul lui Stalin împărțeau dreptatea. Este oricum o discuție privind cât de mult au anticipat românii anterior raptului sovietic, degradarea rapidă a situației și faptele comise de ruși acolo începând din iunie 1940. Să nu uităm că în luna mai 1940, Franța era încă neocupată de Germania, Titulescu și Litvinov discutaseră ani buni anterior cum să încheiem un tratat româno-sovietic (de la discuția cordială la o cafeluță a lui Litvinov cu Titulescu la jaf teritorial și economic sovietic la scară largă față de România și la îngrămădirea din senin în vagoane de vite a zeci de mii de familii de români basarabeni și bucovineni în iarna 1940-1941 și deportarea lor în Siberia unde marea majoritate s-au stins de foame și frig, este o distanță incomensurabilă), URSS semnase „Convenția de definire a agresorului” în care se angajase să nu recurgă la război în reglementarea diferendelor dintre state – ori când iei cu japca teritorii de la un stat și începi să-i extermini populația, aceasta este definiția gestului de război. Conținutul anexei pactului Ribbentrop-Molotov era necunoscut la București fiind încă secretizat. Marea Britanie și Franța – două state care în iunie 1940 n-au dat nici măcar o declarație politică de susținere a României (Franța fiind kaput) recunoscuseră anterior, prin Tratatul de la Paris din 1920 unirea Basarabiei cu România
@mishteaux: Mascaricii sint doar profeti mincinosi. Cu vodca, tu le ai, pe linga altii. Altminteri nu se explica delirul tau in ziceri pitiace.
@Anonim Capacitatea unor useri precum „Dr. Mengele” de a reacționa pozitiv față de ce le spunem este restricționată de rolul lor de troli ce trebuie să comunice un anumit tip de mesaj aici pe forum. Ei sunt exponenții tacticii de A MINȚI CU NERUȘINARE pentru a acoperi imperialismul, greșelile și crimele rusești. Din păcate, din politica Rusiei de azi față de România, nu rezultă că le-a intrat în vocabular cuvântul „NEGOCIERE”. Nici în ’40 sovieticii n-au vrut să negocieze nimic cu noi deoarece obiectivele lor față de România vizau nu doar rapturi teritoriale în cel mai pur stil imperialist (posibil chiar mai ample decât ce au luat în 1940 de la noi), jaf economic (tezaurul, confiscările), deznaționalizare, curățare etnică dar și proiectul maximal al comunizării României, „stat multinațional” al „burghezo-moșierilor exploatatori”. Deși nu era nimeni copil mic la București, cred, totuși, că modul abominabil, cinic, de rapt teritorial și de exterminare în masă a elementului etnic românesc din Basarabia și Bucovina de Nord după ocuparea acestor provincii românești de sovietici în 1940, a șocat dincolo de cuvinte tot establishement-ul nostru politico-militar. Din păcate pentru ruși, golănia criminală anti-românească pe care au manifestat-o în aceste teritorii anexate, i-a băgat în sperieți PE GERMANI, dar și pe alții, care au început să se scarpine în cap (SUA, de exemplu, care deși n-au zis nimic la ora aceea, au trecut gestul URSS pe o listă neagră). În iunie 1940, URSS IEȘIT BRUSC DIN TERMENII PACTULUI RIBBENTROP-MOLOTOV semnat cu nemții un an mai devreme, deoarece au cerut TOATĂ BUCOVINA, ocupând după o discuție în contradictoriu cu Germania, doar Bucovina de Nord. Iar V. Molotov îl întreba pe Ribbentrop dacă Germania „ar avea o problemă dacă URSS ar ocupa toată România”, chestie care i-a lăsat pe nemți tablou, de la Adolf Hitler la femeia de serviciu.
@Anonim …ahmm …deci de-asta-mi iesti … flecarule … 🙁 !
(Ai vas’t brehh ca-i „bai cu vaka” la „mijlocul lui Decembrie” … poti face diferenta intre un flecar si-un profet (eventual biblic !) ? 🙁
😀
@gelu: stii cine ride in iarmaroc si de ce?
Ha, ha, ha si iar ha, ha, anonimuscha.
@Dr. Mengele: Prezinti lucrurile deformat. Din nestiinta sau interes? Misiunea militara germana a venit in Romania nu aparent la cererea Romaniei ci explicit la cererea Romaniei, avansata de regele Carol pe 2 iulie 1940, concomitent cu renuntarea la garantiile franco-britanice, oricum bune la nimic. Acordul fusese semnat inca din mai. De ce Romania a facut aceasta, este mai mult decit evident. Cotingentul german a venit in Romania pe la mijlocul lui octombrie 1940. Cei 20 de mii de soldati germani nu reprezentau nici pe departe o forta de invazie, fiind aproximativ echivalentul al unei singure divizii germane, divizia germana fiind sensibil mai mare si mai complexa decit cea romana, care urma modelul francez. Rolul acestui efectiv, pe linga instructie, era sa constituie un schelet defensiv al zonei petroliere Prahova, in cazul, din ce in ce mai probabil, al unui atac sovietic. In esenta, totusi, ai dreptate. Istoria se repeta, pentru ca Romania se confrunta cu aceeasi agresivitate a Rusiei.
@gelu: Daca ti-as spune tie ca esti varza, ti-as face un compliment …
@ @Anonim: Argumente se prezinta cuiva care pricepe. Deja a fost prea mult pentru respectivul si nu numai.