Inspecţia Sanitară de Stat a finalizat controlul la clinica stomatologică unde o fetiţă de 2 ani a murit după ce a fost supusă unei sedări pentru o intervenţie stomatologică.
La clinică au fost descoperite mai multe neconformităţi. Mai multe cabinete medicale de la parterul clăririi nu aveau autorizaţie sanitară de funcţionare.
Întrebat ce crede, personal, că s-a întâmplat la clinica unde a murit fetiţa, ministrul sănătății Alexandru Rogobete a spus: ”Personal, nu s-au respectat cel mai probabil normativele şi protocoalele”, a spus acesta, vineri, în ziua în când s-a produs tragedia.
Activitatea medicală a fost suspendată şi s-a aplicat sancţiune, iar raportul a fost trimis Parchetului General
”Ministerul Sănătăţii informează că Inspecţia Sanitară de Stat (ISS) a finalizat raportul de control efectuat în cazul clinicii de stomatologie, unde a avut loc tragedia din data de 13 noiembrie 2025. În urma verificărilor, au fost constatate mai multe neconformităţi de natură administrativă, inclusiv funcţionarea unor cabinete medicale situate la parterul imobilului fără deţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare”, a transmis, luni, Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.
Instituţia precizează că activitatea medicală a fost suspendată şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 100.000 lei
”Raportul de control al ISS a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru analiză şi continuarea demersurilor legale.
Ministerul Sănătăţii reafirmă angajamentul ferm pentru transparenţă şi respectarea cadrului legal, precum şi disponibilitatea de a colabora în mod deplin cu autorităţile competente pe parcursul procedurilor în curs”, se mai arată în comunicat.
Ministerul Sănătăţii nu poate furniza informaţii suplimentare la acest moment
”Atribuţiile Ministerului Sănătăţii se încheie odată cu transmiterea documentaţiei către autorităţile abilitate”, se mai arată în documentul citat.
O fetiţă de doi ani a murit, la sfârşitul săptămânii trecute, la o clinică stomatologică din Bucureşti, după ce a fost supusă unei sedări pentru o intervenţie. Cazul este cercetat de procurori.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au afirmat că, potrivit concluziilor preliminare emise în urma autopsiei fetiţei care a murit într-o clinică stomatologică, decesul ”a survenit în timpul unei intervenţii stomatologice la o pacientă cu o patologie cronică preexistentă complexă”.
Dosarul a fost înregistrat iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, fiind începută urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă, iar vineri cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Tatăl copilei a afirmat că soţia sa a informat medicul stomatolog că unele analize ale fetiţei au ieşit în afara intervalului de referinţă, dar totuşi i s-a spus să se prezinte la intervenţie.
Șică tot veni vorba, și în cazul electricienilor ar fi cazul de un sindicat cu atribuții asemănătoare pentru că și curentul omoară direct sau prin incendiu iar breasla găzarilor are și ea partea ei de amatori cu varii diplome.