Război până la capăt: „I-auzi Praleo!”

Fanii îi dau o replică dură lui Florin Prunea, președintele lui Dinamo, după ce oficialul a descris ce s-a întâmplat când ultrașii au atacat autocarul echipei.

„PRALEA ȘI ȘIPREIU PRALIZANT

”Ne-am temut de ce era mai rău.” I-auzi Praleo! Păi înseamnă că avem ceva în comun. Și noi ne temem de ce e mai rău, adică de RETROGRADARE. Iar tu ești unul din principalii vinovați.
Mai ales că din informațiile pe care le avem, alungarea lui Rednic a fost complotată de tine împreună cu alți atârnache din club.
Voi i-ați băgat în cap lui Negoiță că Rednic are intenția să ducă echipa în Liga a 2-a pentru a o cumpăra mai ieftin. Hahahahaaaa! 
L-ați prostit ușor pe Negoiță, dar cu noi e mai greu.

Dacă Negoiță l-a dat afară pe Rednic pe baza șopârlei voastre, n-ar trebui să te zboare (no ofense!) și pe tine, acum când ai dus echipa cu adevărat la retrogradare?

Ne-am lămurit bine de talentul tău de a-ți ascunde eșecul în spatele unor evenimente pe care le împingi în prim plan.
Te-ai folosit de momentul ”ambulanța” după meciul cu Craiova, la fel cum te folosești acum de momentul ”autocarul”.

Discursul tău de pirandă speriată care sună la 112 ne-a adus aminte de un personaj cu care ai câte ceva în comun… Aceeași clanță zgomotoasă, aceeași culoare a limbajului și a obrazului:

”Au ieșit sătenii cu familii, cu copii …și suporterii cu topoare, cu coase…”
”A venit cu 4 mașini taxi-maxi. A sărit să spargă geamuri. Nu le-am lăsat să intre. Era vreo 40 de inci. Am plâns, am zberat și am dat afară pe ei. A venit cu bățuri, cu cazmale, cu sape cu ce-o fi, cu topoare cu șiprei d-alea care se aruncă la ochi, d-alea de pralizant și curent care se bagă la ureche. Și copilu s-a leșinat de la șiprai.”

Florine, dar jucătorii ăia pe care i-ai adus tu de la ce s-au leșinat în halu’ ăsta?

Echipa merge prost din cauza leșinaților pe care i-ai adus tu, după ce i-ai dat afară pe toți cei aduși de Rednic. Aleargă pe teren de parcă și-au luat ”șiprei în ochi și curent în ureche”…
Singurii care mai știu ceva fotbal sunt cei care au supraviețuit epurării tale.

Acum ne anunți că aștepți următorul incident și chemi jandarmii, armata și pompierii să păzească echipa. Poate faci rost și de niște mascați pe care să-i așezi pe linia de 16 metri. Ar merge și un tun cu apă.

Dacă ai fost adus la Dinamo doar ca să cauți scandal și să te cerți cu suporterii, e foarte grav.
Nici rolul de tampon între suporteri și patron nu ți se potrivește. De obicei tamponul e ALB.

Iată ce așteptăm noi de la tine în momentul ăsta:
1. Să ieși în față și să-ți asumi dezastrul de la club. Cea mai elegantă asumare de felul ăsta se face prin DEMISIE.
2. Cere-ți scuze public celor pe care i-ai numit ”drogați, sălbatici, huligani.”
Nu-ți cerem să-ți retragi minciunile pentru că ne-ar lua prea multe zile.
3. Transmite-i lui Dușan Uhrin că nu lui i s-a strigat ”Demisia!” aseară, ci ție, lui Bălănel, lui Iorga și grupului de sugative de la club.

Ziceai ceva de 9 puncte din 3 meciuri… Poate ne lași înainte să ajungem la 3 puncte din 9 meciuri.

Și dacă tot vrei să fii tampon, cred că știi unde trebuie să te duci…”, este mesajul fanilor postat pe Facebook.

Atacul asupra autocarului

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Prunea,care este un semi-idiot, ar trebui sa se retraga,dar nu are unde,ca nu il mai angajeaza nimeni!Negoita vrea sa vanda Dinamo,dar acum cu iertarea datoriilor la imobiliare de Teodorovici,are un respiro,mai trage de targa cu Dinamo!Dupa retrogradare abia, echipa se poate reconstrui,draqu stie cum

  2. E bine dacă fotbalul a ajuns să funcționeze pe modelul din TVR Liberă primele săptămâni după decembrie 1989, iar suporterii (fanii cu state de serviciu) sunt asemeni revoluționarilor de pe post care cereau inervenția armatei că vine o unitate de securitate de la Târgoviște. Așa au ras sinicatele uzine și fabrici deosebite din România dând jos directori și punând în locul lor excroci. Cei care țipă sunt cotizanți prin abonamente anuale?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.