„Războinicul” Hollande se încordează din nou

Președintele francez Francois Hollande a ordonat „intensificarea” loviturilor contra grupării Statul Islamic (SI) în Siria dar și în Irak, a anunțat președinția franceză joi seară, la aproape o săptămână după atentatele de la Paris revendicate de organizația teroristă.

Hollande „a dat instrucțiunile necesare intensificării operațiunilor militare în curs în lupta contra Daesh (acronimul arab al Statului Islamic) în Siria și în Irak”, precizează președinția într-un comunicat, transmis la sfârșitul unui Consiliu de apărare, citat de AFP.

Lupta din Europa

De partea cealaltă, premierul francez Manuel Valls a estimat joi că sistemul Schengen „ar putea fi pus în discuție”, dacă „Europa nu-și asumă responsabilitățile” la frontiere, în plină dezbatere privind lacunele ce au permis „creierului” presupus al atentatelor de la Paris să efectueze deplasări dus-întors între Europa și Siria, scrie AFP.

În ajunul unei reuniuni a miniștrilor europeni de interne și justiție la Bruxelles, Manuel Valls, invitat la canalul public France 2, a cerut „fiecărei țări având frontieră cu Franța să-și joace pe deplin rolul”.

Premierul francez a declarat că unii dintre autorii atacurilor teroriste de la Paris „au profitat de criza refugiaților… pentru a se strecura” în Franța.

„Acești indivizi au profitat de criza refugiaților… de acest haos, poate unii dintre ei pentru a se strecura…” în Franța, a afirmat Valls, fără a-și încheia fraza. El a adăugat imediat că „alții erau deja în Belgia. Iar alții, vreau să vă reamintesc, erau în Franța”, a precizat Valls.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.