Un proiect de lege care vizează companiile ce activează în zona jocurilor de noroc va fi discută, joi, în ședința de guvern. Premierul a anunțat că nicio companie nu va mai putea activa în acest domeniu dacă nu are sediul social în România, dând ca exemplul companiile care aveau sediul „prin Transnistria”.
”În şedinţa de joi voi veni cu reforma în jocurile de noroc. Nicio companie, dacă nu are sediul social în România, nu va mai putea avea această activitate pe teritoriul României”, a spus luni premierul Marcel Ciolacu, citat de News.ro.
Ciolacu a precizat că, astfel, ”companiile care erau prin Transnistria nu vor mai putea activa în acest domeniu, pe teritoriul României”. „Este una din multele modificări”, a completat acesta.
Premierul a declarat sâmbătă că există „o formă de şantaj” la adresa lui, cât şi a altor responsabili ai statului român, după ce a propus proiectul de lege care scoate păcănelele în afara localităților. „În calitatea mea de prim-ministru, solicit statului român să vadă dacă vorbim de o încălcare a legii şi de un şantaj sau vorbim doar de un fenomen întâmplător”, a adăugat liderul PSD.
La începutul lunii septembrie, a fost adoptat proiectul de lege care scoate în afara localităților sălile de jocuri. Licenţa pentru jocurile de noroc se acordă în funcţie de numărul de locuitori ai localităţii, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, astfel încât să existe cel mult un punct de lucru la 20.000 de locuitori. Proiectul mai prevede ca spațiul dedicat jocurilor de noroc să fie situat la cel cel mult 50 de metri de limita teritorială a orașului/municipiului ori a comunei, inclusiv a municipiului București.
Sunt vizate toate agențiile de pariuri, cazinourile sau aparatele de tip păcănele sau slot machines, fiind exceptate agențiile Loto pentru comercializarea propriilor produse.
Proiectul urmează să ajungă la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
simpatic…
dar cu celelate ce faci…
se poate face o lista cu companiile romanesti inregistrate in Cipru, Isle of Man, Panama sau prin alte paradisuri fiscale si pe unde sifoneaza banii.
sint casute postale peste tot…pentru o taxa minima…potzi scoate profitul pe cheltuieli…oriunde
stimabile…
a descoperit buzaul apa calda
bajetii cu ochii viorii pazesc si pazesc…si ramanii prostii ii si platesc pe asa zisii aparatori ai securitazii…sanchi
„Nicio companie nu va mai putea activa pe teritoriul României…”
Din seria: „unul este titlul, alta este realitatea” ! Premierul a anunțat că nicio companie nu va mai putea activa în acest domeniu dacă nu are sediul social în România. Inteligenta ta este artificiala ?
Da,in afara de Loteria Romana, actionar fiind si statul. Mai mare rasul pline toate locatiile de pacanele. E cam gen statul cu lacrimi de crocodil
Și dacă ar fi asta singura măsură luată de acest Guvern, tot ar rămâne ceva bun în urma lui .
S-o vedem și p-asta. În câmp, sosește autobuzul cu dependenți, depandenții coboară din autobuz și după două-trei ore, coadă vis-a-vis la împrumuturi.În linistea serii ies doi cărând un sac la „pompe funebre” lânga cazino, doi fumează cu un aer absent, unu-și suflecă mâneca pentru un shot, lânga el, doi malaci îndeasă pumni într-un amărât care voia să plece cu câștigul…Ce mai, o scenă bucolică,mai ceva ca-n „Sara pe deal”…”Industria jocurilor de noroc”, „industria financiar-bancară” și alte”industrii”.Credeam că industria e ceva cu mașini unelte mari, instalații de făcut ceva, benzi, conveioare, macarale și alte alea.Doar mi-am trăit tinerețea în industrie. Păcănelele astea si alte aiureli produc divorțuri, cadavre, ruină și alte nenorociri.Numele de”industrie”e prea nobil pentru așa ceva.Asta e doar o escrocherie, din păcate, legală. Măcar și numai pentru atât, bravo Ciolacule.
Asa zisele cazinouri si pacanelele trebuie scoase la marginea oraselor, cat mai departe de scoli. Defavorizatii lui Dumninca n-au decat sa se duca acolo, sa nu mai spurce fonic si olfactiv zonele centrale.
Te rog sa treci pe la casierie sa-ți iei simbria…
Și tot atunci am sa te rog sa-mi explici de ce, nici tu, nici Maricel, nu mai prostiți pe nimeni…
Hai, urgent, nu peste 5-10 ani! Intra bade la actiune, ti-am propus, ai citit, actiunea, urgent! Ce inseamna escrocheria asta prin lege aprobata de statul roman? Voi bugetari de lux din politica guvernamentala si parlament +cotroceni, va permiteti sa dati lege ca cetatenii romani din Romania sa fie escrocati si furati?!
aplicatiileelectronice sunt infractiuni imformatice la jocurile de noroc ai caror patroni refuză să dea public, șegal și transpatent,modalitatea de calcul la minus 1, 2 sau 3 furînd și inselîând naivii si credulii jucatori carora li se dă câțiva leuți in loc de mii si zeci de mii pt un joc pierdut.specialistii , matematicienii nu sunt consultati pt combinsații și n+214 sau n -1???
2. la loterie sa se preia modelul din otalia cu trageri manuale de catre copii în 6 orase diferite. sufșanta scoate cel putin 1-2 numereidentice la jocker si 6/49 ceea ce doveste că bilele sunt mai grele sau mai usoare după program ???
Ford-Otosan care are sediul in Turcia și OMV care are in Austria Kaufland in Germania și Parlamentul României care are Sediul la Bruxelles mai poate opera in Romania ?
buna, ce se pune cu 6 din 49??
Eeee!
Ciolacule, sunt total de dreapta dar imi devii tot mai simpatic!
S-o vedem si pe asta cu inchipuita depăcănelizarea PSDista ca in Romania Educata dependenta de droguri si pacanele a explodat literalmente. Si cotizarea Orban, Cîțu si maCiuca
Le scoate in afara localitatii sa n-auda nimeni cand se mai castiga cate un jackpot. 🤣
Va fi interzis sa mai intri intr-o sala de pacanele nedrogat si fara cutit…
Au găsit altă temă electorală că să distragă atenția de la sărăcia din țară noastră furata de mafia securista PSDnl. Stau mai multe proiecte în parlament pe tema asta de ani de zile care sunt blocate de psdnl
Temă electorală! Se vor muta online, sau de fapt asta e miza, dar nu înțeleg cum vine asta cu 50 m de limita localității, pentru la 50 de m de limita e alta localitate 🙂
Le vor muta cum ? Că au spatii cumpărate , închiriate, contracte pe licențe, sau e iar un proiect care va sta blocat la ccr!?
Simpaticule, o firma inregistrata offshore, in Panama, este panameza chiar daca are patron roman. Daca nu te pricepi, taci. Error 404. OMV Romania este sucursala a OMV Austria si este inregistrata in Romania. La fel si Kaufland. Ai crezut ca dai lovitura azi, nu-i asa?