Republica Moldova: spioni printre balalaici 

Închiderea definitivă a centrului este programată pentru iulie 2026, iar până atunci acesta va funcționa într-un regim de tranziție.

Republica Moldova: spioni printre balalaici 

Închiderea definitivă a centrului este programată pentru iulie 2026, iar până atunci acesta va funcționa într-un regim de tranziție.

Idei principale

Spioni printre balalaici? De ce închide Moldova Centrul Rus de Știință și Cultură

Søren Jensen: Rusia continuă să destabilizeze țări, inclusiv R. Moldova, pe care încă o vede ca parte a sferei sale de influență

Victor Negrescu: „Soluția creativă” pentru R.Moldova: lansarea negocierilor tehnice la Bruxelles și continuarea reformelor la Chișinău

Republica Moldova a dezvoltat o cooperare bună cu țările NATO, ex-ministru

Dincolo de porțile Penitenciarului nr. 13: condițiile din închisoarea în care sunt „cazați” Plahotniuc, Țuțu și Guțul


 

 

Spioni printre balalaici? De ce închide Moldova Centrul Rus de Știință și Cultură

 

Pe 27 noiembrie, Parlamentul Republicii Moldova a votat închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură din Chișinău, cunoscut și sub numele de Casa Rusă, relatează anticoruptie.md. Potrivit autorităților, activitatea acestuia „subminează suveranitatea Republicii Moldova” și servește drept instrument de răspândire a propagandei ruse.

Închiderea definitivă a centrului este programată pentru iulie 2026, iar până atunci acesta va funcționa într-un regim de tranziție. În total, 57 de deputați au votat pentru, majoritatea din Partidul Acțiune și Solidaritate, fondat de actuala președintă Maia Sandu și care o susține la guvernare.

Formal, parlamentul a denunțat acordul moldo-rus din 1998 care permitea funcționarea Casei Ruse la Chișinău. Centrul fusese creat de agenția de stat rusă Rossotrudnicestvo, aflată în prezent sub sancțiunile Uniunii Europene pentru activități ce subminează integritatea teritorială a vecinilor Rusiei.

Potrivit deputatului PAS Adrian Băluțel, această instituție „nu avea nicio legătură cu știința sau cultura, ci promova războiul hibrid și narațiuni false despre conflictele etnice din Moldova”.

Mihai Isac, expert în geopolitica regiunii Mării Negre, consideră că „închiderea centrului cultural rus din Chișinău nu este o acțiune izolată sau impulsivă, ci rezultatul unor îngrijorări de lungă durată privind aspecte de securitate, politice și simbolice”. El a adăugat că decizia nu afectează viața culturală din Moldova, unde continuă să funcționeze sute de școli, licee, teatre și redacții în limba rusă.

 

Søren Jensen: Rusia continuă să destabilizeze țări, inclusiv R. Moldova, pe care încă o vede ca parte a sferei sale de influență

 

Danemarca își accentuează cooperarea militară și de securitate cu Republica Moldova, pe fondul amenințărilor hibride ale Rusiei în Europa, a declarat Ambasadorul Regatului Danemarcei în Republica Moldova, Søren Jensen, într-un interviu pentru Veridica. Søren Jensen a explicat că președinția daneză a Consiliului UE prioritizează consolidarea apărării europene, inclusiv prin dezvoltarea capacităților de protecție împotriva războiului hibrid. „Rusia continuă să destabilizeze țări, inclusiv Republica Moldova, pe care încă o vede ca parte a sferei sale de influență”, a spus ambasadorul Jensen, subliniind necesitatea ca Chișinăul să-și întărească reziliența și capacitățile de apărare. Potrivit lui Søren Jensen, cooperarea moldo-daneză include un memorandum de înțelegere semnat în 2025, axat pe instruirea militară, dezvoltarea capacităților cibernetice și informatice, gestionarea crizelor și sprijin pentru participarea voluntară a militarilor moldoveni la operațiuni internaționale. Un atașat militar danez, prezent la Chișinău, va coordona implementarea programului.

 

Victor Negrescu: „Soluția creativă” pentru R.Moldova: lansarea negocierilor tehnice la Bruxelles și continuarea reformelor la Chișinău

 

„Moldova este o țară 100% europeană și sunt convins că va fi pregătită pentru a adera la Uniunea Europeană, pentru că are mulți oameni de valoare. Sunt convins că dacă acești oameni de valoare din țară și din diaspora vor decide să se implice, Republica Moldova poate deveni un actor influent în Uniunea Europeană”, a declarat la RFI vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

Dacă autoritățile vor da dovadă de un ritm susținut, Republica Moldova va deveni un jucător activ în Uniunea Europeană, așa cum este Luxemburg, țările Baltice sau România, spune vicepreședintele Parlamentului European.

Invitat la emisiunea Moldova Zoom, Victor Negrescu s-a arătat convins că până la sfârșitul anului sau cel târziu la începutul anului viitor Republica Moldova va începe negocierile de aderare la UE. Asta, în pofida opoziției pe care o are Ungaria față de lansarea negocierilor cu Ucraina, țară cu care Republica Moldova este văzut împreună în acest moment.

 

Republica Moldova a dezvoltat o cooperare bună cu țările NATO, ex-ministru

 

Republica Moldova nu a aderat niciodată la Tratatul de Securitate Colectivă din cadrul Comunității Statelor Independente, alegând să se distanțeze de blocurile militare din spațiul post-sovietic. Totuși, statul a dezvoltat o cooperare activă cu Uniunea Europeană și cu țările NATO în domeniul securității și apărării. Declarația aparține doctorului în științe politice, Vitalie Marinuța, ex-ministru al apărării, și au fost făcute în cadrul dezbaterii publice: „Denunțarea acordurilor cu CSI: avantaje și dezavantaje, argumente și speculații”, organizată de Agenția de Presă IPN.

 

Valul de demisii ale activiștilor „Șor” continuă: O consilieră din Bălți pleacă din funcție

 

Anastasia Svetlicinîi, consilieră municipală Bălți și secretară a fracțiunii „Pentru Bălți”, a renunțat la funcțiile deținute potrivit unui anunț făcut luni într-o înregistrare video publicată pe rețelele de socializare, relatează TVR Moldova. Anunțul activistei „Șor” a fost făcut la o săptămâna distanță după ce oligarhul Ilan Șor a spus că își retrage sprijinul politic pentru aleșii locali afiliați acestuia.

„Nu putem garanta rezultatele cu care sunteți obișnuiți. Dragi locuitori ai orașului Bălți, vă suntem recunoscători pentru anii de colaborare. Suntem recunoscători lui Ilan Șor și întregii echipe pentru sprijinul și încrederea acordate. Le dorim tuturor putere, răbdare și compasiune. Mai devreme sau mai târziu, presiunea exercitată de această conducere negativă (a PAS – n.r.) va înceta, iar Republica Moldova se va putea din nou dezvolta liber”, a spus Svetlicinîi.

Anterior, Svetlicinîi a fost primară a comunei Ghetlova, raionul Orhei, din partea fostului Partid „Șor”.

Pe 1 decembrie, condamnatul penal Ilan Şor a anunțat de la Moscova că pune pe stop proiectele sociale pe care le-a iniţiat în Republica Moldova.

 

Dincolo de porțile Penitenciarului nr. 13: condițiile din închisoarea în care sunt „cazați” Plahotniuc, Țuțu și Guțul

 

Legea ridică ziduri înalte între cei aflați în libertate și cei deținuți – fie că sunt condamnați, fie judecați sau cercetați penal.

Ziarul de Gardă a mers dincolo de porțile Penitenciarului nr. 13. De-a lungul anilor, această instituție penitenciară a fost loc de detenție pentru mai mulți politicieni de rang înalt. Vlad Filat, Veaceslav Platon și, mai nou, Vladimir Plahotniuc, Constantin Țuțu sau Evghenia Guțul au ajuns după zidurile închisorii.

Acolo, toți cei peste 900 de deținuți sunt egali în fața aceluiași regim: suprapopulare, plimbări în curți de unde cerul se vede tot printre gratii, întâlniri și apeluri limitate.

 

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Victor Negrescu asta nu stie ca R.Moldova este inca membru al CSI, comunitate infiintata in 08.12.1991? Ca tot ne spune, din iulie, ca vor incepe negocierile de aderare ale acestei tari… Poate ne spune si cand va renunta aceasta tara de a mai fi membru CSI…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.