Retrospectiva David Hockney la Metropolitan Museum

Am privit atent marea retrospectivă dedicată artistului britanic David Hockney, picturii, desenelor, fotografiilor, colajelor și picturilor lui pe computer, picturilor video. Expoziția e deschisă la Metropolitan Museum, după ce a fost expusă la Londra, la Tate și la Centrul Pompidou, la Paris.

Criticii de artă îl declară artistul britanic cu cel mai mare impact în lume, de-a lungul secolului XX. Cotidianele mari se întrec în comentarii entuziaste ( New Yorker: ”ravishing…a revelation”. Washington Post : “One of the delights of the season”. New York Times : ”Delightfull, absorbing exhibition”). Folosirea repetitivă acestui delight, delightfull spune mult despre reacția privitorilor în contact cu picturile lui Hockney. Sunt încântați, fermecați, se desfată, cad în extaz, se delectează, le place pictura pe care o văd. Mai mult, unii iubesc de-a dreptul ceea ce văd, se lasă răpiți, simt o reală plăcere, se desfată privind. Mai rar o asemenea reacție față de arta modernă.

Artistul a împlinit 80 de ani, e născut în 1937. De 60 de ani, pictura lui e în centrul atenției, încă din anii când era student. Hockney, născut în Yorkshire, Marea Britanie, a studiat la Londra, la Royal College of Art. Arta abstractă era singura formă de artă care conta la vremea aceea în Anglia, în lumea europeană și americană. Doar arta abstractă era creditată de ambele părți ale Oceanului Atlantic, fie că artiștii îi aveau ca mentori pe Jean Dubuffet (1901-1985) sau pe Jackson Pollock (1912-1956).

David Hockney pictează pentru început pânze cu o textură plină de codificări și de simboluri. Lucrările lui de început au o legătură și cu pictura de tip grafitti. Sunt destul de cenușii, fără să prevestească explozia cromatică din următorii ani, când pictorul se mută în California și trăiește în Los Angeles, devenind maestrul acestui Eden american recunoscut în toată lumea. Artistul se bucură de o cotă înaltă pe piața de artă. O pictură a lui din seria piscinelor, Beverly Hills Housewife, înfățișând-o pe Betty Freeman, o cunoscută colecționară și filantroapă, s-a vândut, în 2009, la Christie’s cu 7,9 milioane de dolari.

Prolific și exuberant, David Hockney a marcat arta Pop din America și din alte colțuri din lume, numele lui fiind pus alături de Andy Warhol, Robert Rauschenberg și alți pictori renumiți, în a doua jumătate a secolului XX, al căror renume continuă să crească. A pictat circa două mii de pânze, multe de mari dimensiuni, și pictează zilnic cu aceeași plăcere și inventivitate. David Hockney a creat portretul Reginei Elisabeta a II, un vitraliu montat la Westminster Abbey, unde sunt încoronați și îngropați toți regii Angliei. A fost văzut adeseori stând îndelung în catedrală, luând fotografii, folosindu-și iPad-ul. Regina l-a numit membru al Ordre of Merit.

Deși nu mai aude, ceea ce a redus din bucuria și savoarea dialogurilor, Hockney fiind cunoscut ca un interlocutor strălucit, artistul și-a păstrat aceeași bucurie de a privi și mai ales de a scruta realitatea din jur. Cel ce a pictat în urmă cu decenii A Bigger Splash rămâne același îndrăgostit de viață și de peisaje, mărturisind că-i place să privească ploaia care cade într-o baltă: « I can get excited watching rain on a puddle».

Nu cunosc bine pictura lui Alan Davie (1920-2014) sau a lui Roger Hilton (1911-1975), dar numele celor doi artiști englezi sunt evocate, pe bună dreptate, când se vorbește de influența lor, asupra începuturilor lui Hockney. Una e să vezi un album și alta e să vezi picturile în realitate. Influența lui Roger Hilton mi se pare prezentă în primele picturi, culorile terne și ocrul, dar și mișcarea, de pildă. Descopăr afinități între Cha Cha… și Oi Yoi Yyoi, deși dansatoarea sau exuberantul nud al lui Hilton e pictat în 1963, după dansatorul pictat de Hockney. Privesc o pictură pe masonit, din 1960, Tyger Painting No.2 sau Love Painting, un ulei pe masonit din 1960, ambele lucrări aduse în retrospectiva lui David Hockney de la Met din colecții particulare, o rară oportunitate de a cunoaște începuturile artistului, marcate de tendințele expresionismului abstract, de folosirea tehnicii de a împroșca uleiul pe pânză, aleatoriu, afișând nonșalanța improvizațiilor, aerul că a picta e și un fel de a murdări o suprafață curată și albă, înainte să fie atacată de artă. Împroșcare, murdărire, aleatoriu, dar și intervenții codificate, simboluri, cifre, cuvinte.

Pictura ca un jurnal intim

Lucrările din perioada 1960-1962 sunt încărcate de referințe personale, ca un soi de agendă sau de fragmente de mesaj, incluse în picturi. Flight into Italy—Swiss Landscape Painting in a Scenic Style, un ulei pe pânză, pictat în 1962, a fost adus de la Stiftung Museum Kunstpalast din Düsseldorf. Pe fundalul unor munți cu creste dramatice, pictate cu tușe sau benzi late, spre vîrf ascuțite, alb, gri, ocru, castaniu, albastru, petrol, roșu, doi bărbați călătoresc ca vântul și ca gândul, într-o limuzină transparentă. Pictura joacă inocența mâinii unui copil. Lui David Hockey îi plac istoriile incluse în pictură, care o transformă într-o pagină de jurnal.

Play Within a Play, ulei și plexiglas pe pânză, adus la Met dintr-o colecție particulară, datează din primăvara anului 1963, când artistul începe seria experimentelor lui legate de perspectivă și spațiul iluzoriu al pânzei pe care pictează. Scena pictată e adusă pe scena unui teatru. Un soi de mise- en-abyme în pictură, o reflectare de sine într-o altă structură, lumea pictată pe scena unui teatru de marionete. Cultivă strategiile reflexive, imaginile recurente, ideea de poveste într-o poveste, de piesă de teatru într-o piesă de teatru/ precum în Hamlet. Nu e străin de construcțiile recursive, de operele de artă prezentate în opere de artă, precum, la Velasquez, în Meninele, sau de pictura olandeză, în care prezența oglinzii reflectă și dublează scena pictată.

Portrete duble

În pictura Play Within a Play e reprezentat celebrul dealer de artă John Kasmin, printr-un soi de dublă înrămare care sugerează și rolul major pe care l-a avut acest bărbat mic de stat, care a impus Marea Artă, joc de cuvinte agreat de cunoscători, de toți aceia care știu cât de mult a făcut John Kasmin pentru susținerea și impunerea artei moderne. Parafrazând și simplificând, ideea lui David Hockney este aceea de a face portretul lui Kasmin, punându-l în ramă pe cel ce a pus în ramă, pictura modernă. În același timp, genul acesta de reprezentare postulează sau recunoaște o anume teatralitate, regia artistului care lucrează cu un dram de autoironie. Umorul și autoironia sunt parte din pictura lui David Hockney, un flux creat între pictor și privitor, de unde și popularitatea artistului, încântarea pe care o produc lucrările sale. Seria portretelor duble generează o adevărată complicitate între artist și privitori.

The First Mariage (A Mariage of Styles I), o pictură din 1962 e un portret în muzeu al unui prieten, Jeff Goodmann, cu care vizitează Muzeul Pergamon din Berlin. Alăturarea dintre vizitator și sculptura monumentală, aparținând Egiptului faraonic, juxtapune două realități și identități diferite, două stiluri, Viața și Muzeul, temă reluată și în pictura Man in a Museum (din colecția lui British Council) ce învecinează un tânăr relaxat, alert, văzut din profil, cu un exponat masiv, statuia sau portretul unui bărbat cu o față spectrală, total impasibilă, pictată cu verde crud.

The Hypnotist, un ulei pe pânză, pictat în 1963 și aflat într-o colecție particulară, lansează noi căutări ale artistului în compozițiile cu două personaje. În cazul de față, apelul la scena de teatru e previzibil, la care se adaugă, în proscenium, cortina verde, vizibilă pe laterale. Ea înrămează momentul, ca draperiile, o fereastră. Hipnotizatorul e înfățișat cu un dublu al său, tema dublului fiind încă în vogă, în literatură, teatru și film.

Domestic scene (1963), ulei pe pânză, aparținând unui colecționar particular, face parte din paradisul descoperit în Los Angeles, care l-a cucerit pe Hockney. Un paradis al piscinelor, al unei lumi cu oameni pe jumătate dezbrăcați sau goi (Peter Getting Out Nick’s Pool, o lucrare din colecția Walker Art de la Liverpool, neadusă la retrospectivă), care lenevesc sau înoată ori se relaxează în camere de hotel, într-o vacanță scăldată de soare, printre palmieri, lângă trambuline de unde sar în apă (A Bigger Splash, o lucrare excepțională, un acrilic pe pânză, 1967). Hokney folosește nu doar peisajul real, ci și fotografii din reviste de advertising turistic.

Fericirea și plăcerea sunt și ele teme ale artei, nu doar ale vieții. Andy Warhol i-ar fi spus lui David Hockney să picteze piscine. Îndemnul lui a fost premonitoriu. Fiecare pânză pictată ilustrează un carpe diem sau carpe horas.

Alte imagini din pictura lui Hockney sunt inspirate de arhitectura clădirilor mari cu fațadă de sticlă. Ele prevestesc, precum Saving and Loan Building (acrilic pe pânză, 1967, aflat la Smithonian American Art Museum) compozițiile cu grile și colaje fotografice, suprapunând iluzia de pictură abstractă și minimalism pe aproape întreaga lucrare. Hockney are plăcerea geometriilor, pe care le include în prim planuri și fundaluri. Pictează faianța din sălile de baie, în Men in Shower in Beverly Hills (acrilic pe pânză, 1980, Tate) și The Room/Tarzana ( acrilic pe pânză, 1967, colecție privată), jaluzelele, dulapurile în perete, podeaua teraselor și verticala scândurilor repetate, pe pereții laterali, trunchiuri de palmieri. Pictează cadrul ferestrei în Mount Fuji and Flowers (1972, Metropolitan Museum of Art), peisajul văzut printr-o fereastră înaltă, privit în contre-jour (Contre-Jour in the French Style, 1974, ulei pe pânză, pictat pointillist, Ludwig Museum, muzeul de artă contemporană din Budapesta), arhitectura piscinelor, cu scările lor și pereții placați, în Pool and Steps (1971), cercul roșu perfect desenat de un colac de plastic plutind în piscină, în excepționala lucrare Rubber Ring Floating in a Swimming Pool (1971, colecție privată), perechea de încălțări de vară pe treapta unei scări, în vecinătatea piscinei, în Pool and Steps.

Pictează panourile verticale (Looking at Picture on a Screen, 1977, ulei pe pânză), sertarele orizontale ale unui scrin verde, lângă care pozează un cuplu (My Parents, 1977, ulei pe pânză, Tate). Arhitectura rectangulară a unei piscine, având ca fundal piramidele verzi ale munților împăduriți, într-o asociere a culorilor albastru și verde, ne aduce aminte de Matisse. Coperta unei cărți album David Hockney, scrisă de Paul Melia și Ulrich Luckhardt și editată de Prestel e ilustrată cu pictura Portrait of an Artist sau Pool with two Figures, din 1972. Mai există și o altă pictură care adaugă în prim plan un personaj îmbrăcat cu un costum închis la culoare, care scrutează și el piscina și înotătorul din piscină.Trei personaje însoțesc imaginea piscinei (Pool with Three Figures).

Am sentimentul, când privesc aceste duble portrete, că văd un stop cadru dintr-un trailer ori dintr-un film. Hokney include anecdotica în pictură. Nu există imagine fără un anume scenariu sau poveste. California Art Colector, o pictură cu acrylic pe pânză din 1964, din colecția Giancarlo Giammetti, e o lucrare inspirată de lumea galeriilor și colecționarilor de artă, din Los Angeles. David Hockney o cunoaște, o frecventează ușor amuzat, o scrutează cu spiritul lui de observație ce nu dă greș. E însoțit de John Kasmin, dealerul lui de artă cu care merge în toate aceste case, ai căror proprietari își amestecă siluetele și chipurile cu statui precolumbiene, sculpturi de William Turnbull. Sculpturile lui William Turnbull sunt nelipsite din decor și nu e de mirare dacă știm că numele lui e prezent, de regulă, alături de Alberto Giacometti (căruia i-a fost elev), Antony Caro, David Smith, Constantin Brancuși, în istoria sculpturii secolului XX.

David Hockney are un simț al culorilor uluitor, care nu vine doar din zona impresionismului, fauvismului, postimpresionismului, cubismului sau expresionismului abstract. Din clipa când ieșim din mrejele anecdoticii, putem privi fiecare petec de pânză pictată cu o încântare deplină.

Jocul între viață și artă

Portretul California Art Colector suprapune capul colecționarului peste totem, pe fundalul roz al pereților, scena petrecându-se într-un spațiu care seamănă cu o seră, din care florile lipsesc, ele fiind incluse în husele înflorate sau tapițeria canapelei. Jocul acesta între viață și artă, real și artificial, realitate și carte poștală definește arta compoziției lui David Hockney. Absența perspectivei creează scene suprarealiste, un călător de pe vârful unui deal își aprinde pipa de la flacăra unei lumânări, ținută în mână de locatara unei case cu ferestre franțuzești. Perspectiva e un fel de pescuit miraculos și/sau iluzoriu al realității.

Portrait Surrounded by Artistic Devices, o pictură cu acrilic pe pânză, aflată în Arts Collection, la Southbank din Londra, face parte dintr-o serie de lucrări pictate începând cu 1965, influențate de pictura abstractă americană și, în special, de Kenneth Noland (1924-2010). Acest ecou e regăsibil în organizarea geometrică a peisajelor pictate de Hockney și în distribuția cromatică vie, a câmpurilor de culoare, în benzi paralele, forme rectangulare, tubulare, circulare, poliedrice. Portretul acesta extrem de expresiv folosește un desen reprezentându-l pe tatăl lui David Hockney și mai toată recuzita de forme geometrice, exploatate de cubiști.

Arizona e o pictură cu acrilic pe pânză, din 1965, aflată într-o colecție particulară. A fost inspirată de o călătorie pe care o face artistul traversând America, de la Los Angeles spre Universitatea din Iowa, unde este invitat să predea șase săptămâni, primind un salariu substanțial. Arizona e o pictură stranie, cu o compoziție făcută din citate, portretul unui indian, panglica elipsoidală, infinită a șoselei gri, cu două benzi, înălțimea unui canion sau a unui munte pictat cu benzi paralele de culoare, pământii, roze, roșcate, cărămizii, cafenii, galbene. Aceste fâșii de culori diferite dau, prin suprapunere, senzația parcursului și ascensiunii, a reliefului muntos și luminii. Imaginea sugerează un spațiu infinit, la care artistul va reveni, prin multe lucrări și în numeroasele fotografii ale Canionului din anii ‘80 și ‘90.

Retrospectiva prezintă cinci portrete duble, pictate la scală reală, în anii 1968-1972. Pânzele includ elemente reale și imaginare. Hockney pictează personajele sale, la Londra sau Los Angeles. Primul portret dublu îl reprezintă pe scriitorul Christopher Ischerwood împreună cu pictorul Don Bachardy, prieteni apropiați și vecini cu Hockney, în Santa Monica. Artistul pictează portretele folosind numeroase fotografii, cercetează diverse atitudini, gesturi, include decoruri reale sau luate din fotografii, atent la similitudine și mai ales interesat să surprindă semnificațiile unei relații de cuplu.

Pictorul piscinelor

Portrait of an Artist (Pool and Two Figures), o pictură cu acrilic, din 1972, este poate cel mai complex dublu portret, deși nu putem vedea chipul înotătorului din piscină. Peisajul cu munți, profilat în vecinătatea cerului albastru și al albastrului marin și turquoise al apei ce umple piscina, alura artistului ce scrutează trupul înotătorului și redarea apei în mișcare acoperind trupul înotătorului cu o mulțime de cracheluri pictate cu alb, reprezintă o inițiere indiscutabilă în pictură, Pop, naturalism, hiper-realism, abstract, o lecție despre mișcare, transparență, lumină. David Hockney continuă o lungă tradiție în istoria artelor, având predecesori iluștri în reprezentarea zeilor și muritorilor la scăldat, de la fântânile și templele Antichității la cele baroce sau renascentiste până la picturile cu îmbăieri din opera lui Renoir, Seurat, Cézanne, Matisse.

Un alt portret dublu, dintre cele considerate iconice, Mr And Mrs Clark And Percy, pictat cu acrilice pe pânză și aflat în Colecția Tate, datează din anii 1970-1971. Nouă luni a lucrat artistul la această pânză în care îi pictează pe prietenii lui, Ossie Clark și Celia Birtwell, doi talentați scenografi și designeri de scenă. Pictura e un dar sau omagiu, făcut în cinstea căsătoriei celor doi. Solaritatea, seninătatea interioară, echilibrul chipurilor pun arta adeseori în dificultate. Rezultatul final e admirabil. David Hockney alege detalii ce redau naturalețea fericirii, într-o scenă domestică, picioarele desculțe ale bărbatului pe covorul pufos, pisica albă pe genunchi, crinii albi din vază, buclele blonde, libere înconjurând chipul surâzător și inteligent al tinerei femei, peisajul scăldat de coroanele verzi ale pomilor, văzut prin fereastră și prin balustrada balconului.

Puzzle hiper-realist

Retrospectiva cuprinde și fotografiile și experimentele cu zeci de colaje făcute din fotografii polaroid, așezate în grile, picturi care au la bază un puzzle hiper-realist, creând impresia că reprezintă un peisaj real sau imaginea unui înotător în piscină ori portretul unei femei, ivit dintr-o grilă care reface, precum un puzzle ori imaginile obținute din fațetele unui joc de cuburi care-ți oferă atâtea «tablouri» câte fațete are un cub. Aceasta e zona în care spiritul ludic al artistului dezvoltă un univers vizual și tehnic experimental, vecin cu surrealismul și absurdul, deși e construit din imagini atât de reale, luate de camera fotografică.

Cu siguranță, ceea ce aș alege din această retrospectivă ar fi peisajele, Marele Canion în diverse picturi, imaginile grădinii și teraselor care mi-au amintit de regretatul Alin Gheorghiu și de grădinile lui suspendate. David Hockney are un excepțional simț al culorilor și, aș spune, o mare vervă și exuberanță cromatică. Policromia lui vorbește, povestește, e extrem de dinamică.

Outpost Drive, Hollywood, o pictură cu acrilice pe pânză din 1980, e o jubilație de albastruri, diferite game de verde, roșu, portocaliu, un amestec dintr-o imagine văzută din avion cu acel patch și parcelările de culturi, reliefuri, în care se zvârcolesc buclele unor șosele, diverse forme de arbori, lanuri de porumb, grile urbane.

Hollywood Hills House e o pictură în ulei, cărbune și colaj, făcută în Anglia, unde artistul redă din memorie, în atelierul lui din cețoasa Londră, exuberanța cromatică a primei lui case de la Hollywood Hills împreună cu spleendoarea peisajelor, adăugând și câteva lucrări atârnate în livingul său, o fotografie făcută de tatăl lui cu cu acel duo al comicilor Laurel și Hary, și o carte poștală cu un portret de Rembrand.

Și între peisajele care conțin atâtea petece de textile uluitoare, atâtea texturi și îmbricări de culori și de forme abstracte, descoperim o emoționantă natură moartă, Breakfast at Malibu, Sunday 1989, în care privim două piese de porțelan, vecine cu tocul ferestrei prin care se vede Oceanul Pacific, ca și cum porțelanurile și acel breakfast ar înota pe valurile Oceanului, iar noi am fi parte din el.

Pacific Coast Highway and Santa Monica, un ulei pe pânză, din 1980, aflat într-o colecție particulară din SUA, păstrează urmele experienței trăite de David Hockney care a realizat decorurile unui spectacol cu Tristan și Isolda de Wagner, la Los Angeles, în 1987. Beția unei călătorii cu mașina pe care o conduce pe șoselele ce duc spre Munții de lângă Santa Monica, vederea de sus a orașului, cu întreg țesut urban, grila străzilor, peisajele verzi și vibrația cromatică a pomilor exotici înfloriți creează o pictură strălucitoare, simfonică, wagneriană, de ce nu.

The Twenty-Sixth V. N. Painting( 1992, ulei pe pânză), The Eleventh V. N. Painting (ulei pe pânză, 1992), The Other Side( ulei pe pânză, 1991-1993) Going Up Garrowby Hill (ulei pe pânză, 2000) fac parte dintr-o serie de picturi foarte noi, de aici inițialele V. N., care înseamnă very new, și aparțin unei perioade în care David Hockney realizează scenografii pentru mai multe spectacole de operă în toată lumea, accentuînd o teatralitate și muzicalitate a culorilor și compoziției. Dedicate unor spectacole mari, vitezei cu care își conduce mașina parcurgând kilometri pătrați, spațiul devine în picturile lui Hockney, asemeni partiturii unei opere: există o uvertură, există arii despre arii în care spațiul își cântă, pe rând, diversele teme, există coruri și replici între un spațiu și altul, peisajele lui acumulează o distribuție amplă de efecte, multiple cortine și voleuri, paravane pentru o scenografie abstractă, bogată, magică, fermecată, decorativă la infinit. Culorile și compozițiile lucrează cu perspectiva și cu cele trei dimensiuni, dar dezvoltă mereu și o reprezentarea bidimensională. Picturile includ câmpuri cromatice insolite ce par configurații intracelulare, biomorfice, minerale, geologice. Compoziția pare abstractă doar pentru că supradimensionează ceea ce vedem pe lentilele unui microscop. Colajele sunt dominante, de unde și multiplicarea acestor unghiuri de fugă. Hockney vorbește mereu despre experiența vizuală a unei lumi privite în goana mașinii, care suprapune și lipește stop cadre despărțite, fragmente învecinate într-o discontinuitate. Pictura a trecut de mult de la Nudul coborând o scară al lui Duchamp la colajele privirii văzând lumea în viteză. În 1978, artistul se întoarce în Los Angeles și vorbește despre aceste wiggly lines care au intrat în ființa lui, străbătând în mașină traseul de la atelierul lui din Santa Monica spre Hollywood Hills. În afară de experiențele personale, David Hockney e marcat cu certitudine de expoziția dedicată lui Picasso, la Museum of Modern Art de la New York din 1980, o retrospectivă care-i adâncește admirația pentru marele artist. Urmează o perioadă de câteva decenii în care observăm o abordare cubistă a peisajului și interioarelor, mai puțin în picturile înfățișând terase și grădini. Dar și înainte de această reîntâlnire cu Picasso, colaborarea cu marile scene lirice pentru spectacole de operă va avea o influență benefică asupra picturilor ce devin scenografii, sinestezii, muzică vizuală.

A Canvas Study of the Grand Canyon e un peisaj impresionant. Compoziția sugerează vastitatea și deschiderea spațiului și individualizarea diferitelor forme de relief și de vegetație. Coroanele diferite de arbori, pădurile dese, copacii izolați, unii uscați, într-un proces de calcinare, sunt parte dintr-un univers ale cărui detalii, diferențe și transformări nu scapă ochiului de vultur, artistul fiind un maestru al perspectivei de vultur.

Terasa și Grădina

Între picturile ultimilor ani, retrospectiva prezintă câteva peisaje din vecinătatea unor terase, verande sau deckuri, element omniprezent în arhitectura americană, având rostul unui spațiu de trecere și de comunicare între interior și exterior, între afară și înăuntru.Terasele cu balustrada și podelele lor bleu marine reprezintă o altă vârstă a hedonismului lui David Hockney, mai contemplativă, mai decorativă.

Garden #3 (2016, acrilic pe pânză), A Bigger Interior with Blue Terrac (2017, acrilic pe pânză), Interior with Blue Terrace and Garden (2017, acrilic pe pânză), Garden (2015, acrilic pe pânză), Garden with Blue Terrace (2015, acrilic pe pânză), Red Pots in the Garden (2000, ulei pe pânză) sunt picturile unui neo-impresionism american care a trecut prin atâtea experiențe ale filosofiei privirii și atâtea tehnici de a picta. Piscina mai apare într-una din pânze, pe scândurile terasei mai descoperim un taburet, pe balustradă câteva ghivece de flori, dar sunt tot mai puține obiecte și nici un chip de vizitator sau de companion. Natura, în splendoarea verdelui, pictat în atâtea texturi, și terasa de scânduri vopsite într-un albastru sonor sunt deopotrivă amfitrionii și oaspeții acestor picturi ale jubilației de a privi și picta la infinit aceleași lucruri, ca și cum am picta propria noastră respirație, egală și ritmică.

Artistul a împlinit 80 de ani și pictează zilnic și mereu mai inovează ceva, folosește noi media în artă, folosește tableta, desenele și picturile concepute pe iPad, aceste miraculoase instrumente de lucru moderne. Pe noptiera din dormitorul casei sale din Bridlington, din Yorkshire, tableta îl așteaptă în fiecare dimineață ca să picteze pe ecranul ei. Pe trei canale animate putem vedea desenele, picturile realizate de artist cu al său iPad. Privesc alunecând pe un tobogan miraculos aceste Views Through the Artist’sBedroom Window, Bridlington, concepute în intervalul 2010-2013. Descopăr, flanând pe computerul meu, că desenul în creion care a stat la baza portretului dublu Henry Geldzahler and Christopher Scott s-a vândut la o licitație cu mai multe zeci de mii de lire. O schiță de lucru perfectă. Caut și alte desene de David Hockney. Sunt uluitoare, rapide, au o capacitate de a reda mișcarea, similitudinea, expresia lăuntrică, tensiunea din atmosferă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.