Vicepremierul rus Dmitri Rogozin intenţionează să marcheze la Tiraspol 70 de ani de la operaţiunea de eliberare a Republicii Moldova de ocupaţia fascistă, relatează Itar-Tass în pagina electronică, potrivit Mediafax.
„Intenţionez să vizitez Tirapolul pe 24 august pentru a participa la ceremonie. Îmi dau seama că va fi dificil să ajung acolo, din cauză că mă aştept să fiu înscris curând pe lista de sancţuni a Ucrainei. Este imposibil să zbor până acolo prin Ucraina, unde avionul ar putea fi obligat să aterizeze”, a declarat vicepremierul rus pentru Izvestia.
„Nici să ocolesc prin Bulgaria şi România nu este uşor. Am să găsesc eu o cale”, a adăugat Rogozin. „Am primit o propunere din partea (celuilalt) copreşedinte al CIG Rusia-Republica Moldova să ne întâlnim şi să discutăm despre relaţiile comerciale din perspectiva sancţiunilor (occidentale)”, a spus Rogozin.
Vicepremierul rus este reprezentantul special al preşedintelui rus Vladimir Putin pentru regiunea separatistă moldoveană Transnistria.