Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat pregătită de România pentru crescătorii de porci afectați de creșterea costurilor cu combustibilii și îngrășămintele, în contextul crizei din Orientul Mijlociu. Valoarea totală a schemei este de aproximativ 11 milioane de euro, respectiv 59 de milioane de lei, iar fiecare întreprindere eligibilă poate primi cel mult echivalentul a 50.000 de euro.
Schema se aplică pentru perioada 1 martie – 31 decembrie 2026 și este destinată crescătorilor de porci care au fost afectați direct de majorarea costurilor de producție. Sprijinul va fi acordat sub forma unor granturi directe, iar cuantumul este calculat în funcție de capacitatea de cazare și categoria de animale.
Potrivit legislației adoptate în România, ajutorul este de 11,9 euro pentru fiecare loc de cazare destinat porcilor grași și de 13,7 euro pentru fiecare loc de cazare destinat animalelor de reproducție, respectiv scroafe și scrofițe. Valoarea totală nu poate depăși însă 50.000 de euro pentru un beneficiar.
Ajutorul vine în contextul scumpirii combustibililor
Comisia Europeană precizează că schema are rolul de a compensa parțial impactul creșterii prețurilor asupra fermelor de porci. Majorarea costurilor este pusă în legătură cu efectele crizei din Orientul Mijlociu asupra piețelor și a prețurilor la combustibili și îngrășăminte.
Schema a fost analizată de Comisia Europeană în baza regulilor europene privind ajutoarele de stat și a Cadrului temporar privind ajutoarele de stat în contextul crizei din Orientul Mijlociu, adoptat la 29 aprilie 2026. Bruxelles-ul a concluzionat că măsura respectă condițiile acestui cadru și poate fi pusă în aplicare.
Executivul comunitar consideră că sprijinul este necesar și proporțional pentru susținerea temporară a activității crescătorilor de porci, fără ca măsura să afecteze în mod nejustificat concurența și schimburile comerciale din Uniunea Europeană.
Cine poate primi banii
Ajutorul este destinat întreprinderilor care desfășoară activități în sectorul creșterii porcinelor și care îndeplinesc condițiile stabilite prin schema națională. Printre documentele necesare se află date privind efectivele de suine, capacitatea de producție și documentele care atestă deținerea animalelor.
De altfel, 24 septembrie 2026 este termenul-limită pentru depunerea cererilor pentru această schemă. APIA a anunțat că solicitările și documentele justificative trebuie transmise către centrele județene APIA sau către Centrul APIA al municipiului București, după caz. Schema are un buget maxim de 11.540.120 de euro, echivalentul a aproximativ 58,8 milioane de lei, banii urmând să fie asigurați prin bugetul Ministerului Agriculturii.