Un consilier județean AUR în Arad, a fost dus la audieri într-un dosar de spălare a banilor și fals în înscrisuri. Anchetatorii au ridicat și un SUV Maserati de la politician. Dosarul vizează o presupusă schemă financiară prin care ar fi fost obținute ilegal aproximativ 2,9 milioane de euro.
Polițiștii și procurorii din Arad au desfășurat marți, 3 noiembrie, o amplă operațiune într-un dosar de criminalitate economică. Printre persoanele vizate se numără Florin Galiș, consilier județean AUR și membru al conducerii județene a partidului.
Potrivit Antena 3 CNN, politicianul a fost dus la audieri, iar anchetatorii au ridicat un autoturism de lux, marca Maserati. Mașina apare în imaginile difuzate de postul de televiziune. În cadrul operațiunii, polițiștii au pus în executare 14 mandate de percheziție domiciliară și șapte mandate de aducere. Cercetările vizează infracțiuni de spălare a banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Aproape 3 milioane de euro, transferate prin mai multe conturi
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, suspecții ar fi pus la punct o schemă infracțională de tip investițional, desfășurată în mai multe țări europene, în perioada mai-iulie 2025.
Prin această metodă ar fi fost obținute ilegal aproximativ 2,9 milioane de euro. Ulterior, banii ar fi fost transferați prin mai multe conturi bancare, pentru a le ascunde proveniența O parte dintre sumele investigate ar fi trecut prin conturile unei asociații din Arad. De acolo, fondurile ar fi ajuns în alte conturi, inclusiv la entități din Marea Britanie, Austria, China și Danemarca.
Anchetatorii încearcă să stabilească traseul banilor și rolul fiecărei persoane implicate în operațiunile financiare.
Cine este Florin Galiș, politicianul vizat de anchetă
Florin Galiș are un trecut politic în mai multe formațiuni. Înainte de a ajunge în AUR, acesta a fost președinte al PNL Arad și a activat în ALDE și Partidul Neoliberal.
În prezent, Galiș este consilier județean AUR, membru în conducerea organizației județene și face parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP).
Acest organism are rol consultativ în domeniul ordinii și siguranței publice, ceea ce face ca prezența politicianului într-o anchetă de criminalitate economică să atragă atenția și asupra activității sale publice.
Potrivit publicației locale Special Arad, jurnaliștii au încercat să obțină un punct de vedere din partea consilierului județean, însă acesta nu a răspuns apelurilor telefonice.
Șase suspecți, vizați de măsuri asigurătorii
În paralel cu perchezițiile, procurorii au dispus măsuri asigurătorii în cazul a șase suspecți, atât persoane fizice, cât și juridice. Acțiunea face parte din „Operațiunea Jupiter”, coordonată la nivel național de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cercetările sunt continuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Până în prezent, autoritățile nu au anunțat o soluție definitivă în acest dosar.